Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

marți, 28 iunie 2011

Protest extrem la Chişinău: Veteranii de pe Nistru “seceră” cu ciocanul statuia lui Lenin

Statuia lui Lenin va fi distrusă cu ciocanul! Cel puţin aşa ameninţă un grup de veterani ai războiului de pe Nistru, dacă autorităţile de la Chişinău nu o vor demonta de buna voie în cel mai scurt timp posibil.
Monumentul lui Lenin de la Chisinau (foto: monument.md)

Bărbaţii spun că în acest fel se vor răzbuna pe regimul comunist care a făcut sute de mii de victime în Basarabia, transmite Jurnal.md.

Veteranii susţin că vor distruge acest monument pentru a-şi răzbuna bunicii şi părinţii care au avut de suferit de pe urma regimului comunist şi au fost trimişi cu forţa în Siberia.

Protestatrii îl îndeamnă şi pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, să ia parte la acţiunea lor.

Veteranii spun ca sunt dispuşi să-şi asume toate consecinţele pentru ceea ce intenţionează să facă. În plus, ei le-au expediat autorităţilor scrisori prin care-şi anunţă deschis intenţiile.

La mijlocul lunii, Valeriu Ciobanu, un veteran al acestui grup de iniţiativă, pentru a demonstra că acţiunea lor nu este o glumă, a lovit cu un ciocan în “pantofii” statuii liderului bolşevic.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”