A. C. Cuza, PREZENT!

Sursa: ac-cuza.info

Într’o impresionantă unanimitate s’a sărbătorit, Dumineca trecută, de către reprezentanţii vieţii politice şi culturale a ţării, cei optzeci de ani de viaţă ai fostului profesor dela Universitatea din Iaşi, d-l Alexandru C. Cuza. Atingând în deplinătatea forţelor sale trupeşti şi sufleteşti o asemenea vârstă, dascălul dela Iaşi se înfăţişează drept unul din cele mai excepţionale exemplare ale rasei noastre, prin vitalitatea, prin sprinteneala şi rara viociune a spiritului său.

Lunga lui viaţă, închinată aceluiaşi mănunchiu de idei, pe care le poţi admite sau nu, pe care le poţi adopta ori combate începută cu doi ani înaintea unirei celor două principate şi scursă de atunci sub domnia lui Vodă Cuza şi a celor trei regi ai României moderne se confundă cu istoria contemporană a ţării noastre şi o simbolizează într’o oarecare măsură.

O simbolizează într’o anume măsură, pentrucă deşi din punctul de vedere etic , viaţa lui Alexandru C. Cuza înseamnă o realizare unică de hieratism, împietrit în forma definitivă a blocului de piatră din punctul de vedere ideologic, din punctul de vedere al concepţiilor doctrinare consequenţa lui Alexandru C. Cuza nu s’a realizat decât mult mai târziu, după ce mintea sa parcursese şi frecventase cu egală pasiune şi domeniile unor credinţe de care apoi s’a lepădat, cu destulă grabă şi cu o îndârjire caracteristică temperamentului său implacabil şi neşovăielnic.

Nu-i mai puțin adevărat că cel ce va scruta cu obiectivitate viața lui Alexandru C. Cuza și va întocmi harta ideilor sale politice, economice și sociale, în cursul celei din urmă jumătăți de veac, va descoperi un oarecare paralelils în evoluția gândirei dascălului ieșean și aceia prin care a trecut țara noastră însăși.

Scurta perioada de voltairianism din tinerețea lui Al. C. Cuza, întors din apusul liberal în preajma anilor 70-80, e urmată de o alta de natură junimistă, adică de un liberalism de natură prusiană, în care ideia de naționalitate cu toate atributele sale, cu toată mistica și exigențele sale avea să pună tot mai multă stăpânire pe sufletul tânărului învățat moldovean. După o scurtă trecere prin socialismul generos al unei epoci de umanitarism naiv, contactul cu gândirea naționalistă a unui Mihail Eminescu, la care se vor adaugi cu vremea preocupări izvorâte din spectacolul pe care evoluția societății românești îl vor înfățișa cercetătorului politic și mai ales economistului , vor fixa definitiv pe Al. C. Cuza în cadrul credințelor sale naționaliste, creștine și mai ales antisemite.

Cercetarea fenomenului demografic în orașele Moldovei invadate în cursul veacului trecut de un puternic contingent de imigranți evrei goniți de pogromurile rusești dar în același timp atrași și de posibilitatea unui traiu mai ușor ce le oferea o țară intrată în vârtejul prefacerilor capitalismului modern, cum erau cele două principate acum trei sferturi de veac, constituie pentru economistul Cuya punctul de plecare al întregei sale doctrine politice și sociale de mai târziu. Ceea ce a venit mai târziu, nu erau decât adausuri, amplificări inevitabile ale acestui punct de plecare, ori concluziuni obligatorii ale unui fenomen socotit drept premisa majoră a unui întreg lanț de silogisme economico-sociale.

Pentru o țară trecută în mod brusc, dela economia pastoralo-agrară, la economia bănească, la economia cu camătă cum o numește pe drept cuvânt Zeletin, era fatal ca în golul lăsat de breslașii români inadaptabili la noile cerințe economice ale vremii și învinși prin jocul nemilos al liberei concurențe și al modelor apusene – înfățișate de exponenții evrei de peste graniță, era fatal, zic, ca puterile clasei de mijloc să fie sfărâmate și în locul lor să se înfiripe o burghezie de esență alogenă și pe care numai vremea putea să o integreze prin lentă asimilare în corpul națiunei noastre.

Alexandru C. Cuza fu martorul sub ai cărui ochi, s-a săvârșit procesul acesta istoric, de infiltrațiune evreiască în cea mai mare parte a orașelor moldovene și nu-i de mirare că el va fi unul dintre primii oameni politici și economiști cari să semnaleze primejdia atât pentru viața economică a țărei în general cât și pentru structura demografică a orașelor pe care se sprijină incontestabil procesul nașterii și dezvoltărei unei adevărate burghezii naționale.

Toate studiile asupra poporației, asupra clasei de mijloc, asupra meseriașilor români, toate discursurile sale electorale și polemicile iscate în cursul unei vieți politice de peste jumătate de veac sunt dominate de același punct de vedere, care prin repetire neostenită, prin afirmarea hotărâtă, implacabilă, a devenit în cele din urmă, sâmburele unei doctrine, chiagul unei adevărate credințe. Credința aceasta, mai ales în anii de după războiu, a pus stăpânire pe un număr tot mai însemnat de cunoștiințe cari cred ca și inițiatorul ei. Al. C. Cuza că ea e singura soluție salvatoare pentru națiunea noastră, singura formulă capabilă de a o elibera din toate greutățile momentului, deschizând cele mai vaste perspective expansiunei noastre naționale.

Dacă totuși după o jumătate de veac de propovăduire a crezului său, Alexandru C. Cuza, cu toate mijloacele excepționale ale unei ascuțite inteligențe ale unei dialectici de fier dar mai ales al unei ironii superioare care face farmecul personalităței sale alimentare de una din cele mai vaste și mai complecte culturi clasice din această țară, n-a reușit să-l impună majorităței cugetelor din această țară, aceasta dovedește că sunt unele incongruențe, unele incompatibilități între sufletul național, și doctrina cărturarului de la Iași.

Dar oricare ar fi deosebirile doctrinare care ne pot despărţi de marele învăţat moldovean, nu putem sa nu ne închinăm, în ceasul sărbătorirei unei vieţi închinate iubirei fierbinte de patrie, unei vieţi de o splendidă unitate şi incomparabilă ţinută etică, atât de deosebită de a tuturor oportuniştilor şi a profitorilor cinici, care infectează viaţa publică din ziua de astăzi şi cari n’au nici măcar scua talentului care subjugă ori a culturii care impune. Admirabila unitate a vieţii lui Al. C. cuza, fidelitatea dârză cu care şi-a apărat credinţele sale timp de o jumătate de secol, în mijlocul tuturor prefacerilor ale celei mai mari perioade din istoria patriei, impun respectul chiar al adversarilor doctrinei sale şi justifică omagiul întregei naţiuni.

(Sărbătorirea Profesorului A. C. Cuza, de George Strat, publicat în revista Libertatea, Anul V, Nr 8, 20 Aprilie 1937, pag. 157)