Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

miercuri, 2 noiembrie 2011

Topul celor mai bogați ţigani din România. Ionelaş Cârpaci, cel mai avut ţigan

VerticalNews a alcătuit topul celor mai înstăriți 50 de țigani din România. Pentru a calcula averile acestora am luat în calcul activitatea economică înregistrată la ReCom, valoarea afacerilor, dar mai ales ceea ce au declarat ei înșiși, plus ceea ce au afișat în spațiul public: aurul și bijuteriile, palatele și alte locuințe, terenurile și mașinile. Țiganii au două astfel de momente în care își prezintă bogăția. Unul este Săptămâna Mare de dinainte de Paști, iar celălalt sărbătoarea Sfintei Marii din data de 8 septembrie.  De regulă, țiganii din toată România vin să petreacă la Costești de Vâlcea cu grătare, fripturi la proțap, cârnați și sarmale. De Sfânta Maria, an de an. În 2009, țiganii au petrecut inclusiv cu președintele Traian Băsescu. Cercetarea efectuată de VerticalNews a durat mai bine de șase luni, perioadă de timp în care au fost intervievate câteva zeci de persoane, efectuate trei reportaje în mari comunități țigănești și analizate sute de firme. Inițial, în cercetare fuseseră înscrise peste 70 de familii țigănești.
În ceea ce privește datele înregistrate la Registrul Comerțului, se observă că cele mai multe dintre afacerile țigănești sunt în pierdere. De obicei, afacerile care le plac țiganilor sunt cele legate de prelucrarea și vânzarea metalelor feroase și neferoase sau de colectarea deșeurilor. Plus, comerțul cu amănuntul.
Alții, precum cei din Țăndărei, Ialomița, și-au făcut averile din cerșit, furturi sau încasarea ilegală a asistenței sociale din partea statului britanic. Cei mai mulți dintre ei stau bine la capitolul aur și case. Terenuri mari nu au mulți dintre ei, cu excepția interlopilor din Timișoara care au pus mâna pe terenuri care nu le aparțineau.

O categorie specială a țiganilor bogați sunt maneliștii: ei câștigă constant din drepturi de autor și din cântatul pe la nunțile și botezurile altor milionari. Cei mai bogați dintre ei, precum Adrian Minune sau Nicolae Guță, au depășit un milion de euro, iar impresarul Dan Bursuc îi întrece.
TOP CEI MAI BOGAȚI ȚIGANI DIN ROMÂNIA
1. Ionelaș Cârpaci din Timișoara este cel mai bogat țigan din România, cu o avere estimată la 13 milioane de euro. Totodată, este semianalfabet, având doar patru clase, după cum a mărturisit chiar el. Clanurile din Timișoara sunt cele mai avute din toată țara și, spre deosebire de alte familii care se ocupă de comerțul cu fier vechi sau de cerșetorie în străinătate, clanurile din vestul României și-au făcut banii din afaceri imobiliare ilegale.
Împopoțonat bine cu aur (brățară, lanț și ghiul), Ionelaș Cârpaci poate fi văzut mai mereu pe la terasele din centrul Timișoarei în timp ce vorbește la telefonul mobil, punând la cale noi șmecherii. Mai nou, interlopul și-a schimbat numele în Ionel Sandner.
Oricum l-ar chema, Cârpaci se află în fruntea unui clan de țigani de mătase care, în ultimii ani, au pus mâna pe clădiri și terenuri în valoare de milioane de euro, aflate în centrul istoric al Timișoarei. Clanul Cârpaci a reușit să își desfășoare afacerile în liniște datorită legăturilor sale cu procurori, judecători, notari și oameni din poliție.
Rețeta pusă la cale de Cârpaci pentru a se îmbogăți era simplă. El cumpăra cel mai ieftin apartament dintr-o vilă și apoi băga înăuntru o familie săracă de țigani care le făcea viața un chin celorlalți locatari, determinându-i să se mute și să-și vândă apartamentele la prețuri derizorii. O altă metodă a fost să păcălească o serie de bătrâni să-i vândă apartamente de 200.000 de euro pe 3.000 de euro. Vilele interbelice ridicate în cea mai selectă zonă a orașului au intrat pe mâna mafioților. În plus, Cârpaci a falsificat acte pentru a se da drept proprietarul unor terenuri evaluate la 500.000 de euro care erau ale Primăriei Timișoara, iar apoi le-a vândut unei firme.
Alături de amanta sa Mirela Stanca, Ionelaș Cârpaci a mai pus la cale o escrocherie, susținând că a avut de suferit pe timpul comuniștilor și că are de recuperat de la statul român foarte mult aur care îi fusese confiscat. Așa i s-a restituit cantitatea fabuloasă de 27 de kilograme de aur (în valoare de peste un milion de euro). Însă procurorii spun că restituirea s-a făcut ilegal.
Cârpaci a pus mâna și pe o parte din Centrul Cultural Francez de pe Bulevardul C.D. Loga din Timișoara, falsificând semnătura unuia dintre cei trei moștenitori legali ai clădirii. Unele imobile intrate ilegal în proprietatea sa sunt monumente istorice (ca de exemplu casa primului florar imperial austriac din Banat).
În afară de terenuri și o mulțime de vile și clădiri de patrimoniu, Cârpaci este și proprietar de cavouri într-un cimitir din Timișoara. Cu gresie, marmură, turnulețe și termopane, canapele, fotolii și televizoare, un astfel de mini-palat funerar costă în jur de 11.000 de euro.
La ora actuală, Ionelaș Cârpaci este cercetat penal în mai multe dosare pentru fals, uz de fals,  dar se află în libertate în Timișoara, neavând însă voie să părăsească orașul. De un an de zile procesul se tot amână.
Ionelaş a negat toate acuzațiile spunând că nu putea face el toate acele ilegalități deoarece abia poate să citească: „S-a găsit vinovatul în persoana mea, un om cu patru clase, care nu aş reuşi nici să citesc aceste dispoziţii, dar să le falsific? Eu sunt singurul din aşa zisul grup care sunt semianalfabet şi care sub nicio formă nu puteam nici falsifica dispoziţiile respective şi nici contribui la acestea. E clar că au fost falsificate de personal din Primăria Timişoara, singurii care dispun de ştampile, de terminologie şi mai ales care ştiu terenuri nerevendicate ori care nu mai au foşti proprietari”.

2. Lucia Seifert (56 de ani) şi soțul ei, Petru Jurj, dețin o avere estimată la 11 milioane de euro, bani care provin tot din afaceri imobiliare ilegale desfășurate în Timișoara. Cuplul este stăpân peste multe clădiri istorice, cu o arhitectură frumoasă, din centrul orașului. De asemenea, ei dețin un palat țigănesc pe care și l-au construit sub forma unui hotel. Această clădire este cea mai valoroasă, fiind estimată la peste 3 milioane de euro. Țiganii au și un apartament enorm în centrul Timișoarei, deasupra magazinului Materna, aflat lângă Opera din Timișoara, și un alt palat în construcție în zona Modern.
În noiembrie 2009, cei doi au fugit din sala de judecată de la Curtea de Apel Timișoara exact înainte ca magistrații să emită mandate de arestare pe numele lor. Mafioții au plecat în Germania, acolo unde își au domiciliul.
Cuplul de țigani a pus mâna pe o clădire ce valora 1,3 milioane de euro, însă au plătit pe ea doar 600.000 de euro, păcălindu-i pe proprietari că le vor da și restul de bani. Doar că banii nu au mai ajuns niciodată la păgubiți. Din contră, țiganii s-au intabulat rapid la Cartea Funciară și apoi i-au terorizat pe oamenii din casă, în speranța de a-i face să plece: le-au tăiat curentul, apa și gazele. Tot așa l-au păcălit pe un bătrân din Timișoara: după ce l-au terorizat ani în șir, spărgându-i magazinul sau intrând să construiască în curtea lui, țiganii l-au convins să le vândă casa. I-au spus că îi dau pe ea 110.000 de euro, dar i-au dat doar 33.000.
Seifert și Jurj sunt cercetaţi penal și pentru comiterea a zeci de infracţiuni pe teritoriul Germaniei, unde au fost plecaţi în repetate rânduri începând cu anul 1990 (escrocherie, declarații false în justiție, furt prin violență, loviri și răniri periculoase, deturnare, violare de domiciliu, fals în documente, extorcare calificată cu luare de ostatici în Munchen, conducere fără permis).
Au fost dați în urmărire internațională de Curtea de Apel Timișoara. Dar în martie magistrații Tribunalului Timiș i-au achitat pe țigani, iar în iunie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să anuleze mandatele de urmărire emise pe numele lor.

Cel mai bogat țigan din Moldova

3. Cu o avere de 7 milioane de euro, bulibașa Ferdinand Stănescu din comuna Grajduri, județul Iași, este cel mai bogat țigan din Moldova. Averea lui constă în palate, mașini luxoase (mai ales Mercedes, BMW, SUV-uri) și, bineînțeles, foarte mult aur. În palatele sale găsești tot ce vrei și ce nu vrei: băi cu jacuzzi, porți de lemn în stil maramureșean, trofee de vânătoare agățate pe pereți și camere în care ai putea să întorci o limuzină, de 18X16 metri.

Ferdinand Stănescu are patru copii: un băiat (Nicușor Stănesu) și trei fete (Lăcrămioara, Mărioara și Anișoara). Chiar la începutul lunii octombrie el și-a măritat fata cea mică, Anișoara, pentru care a organizat o petrecere fabuloasă, cu 500 de invitați. Mireasa a avut o zestre impresionantă, de câteva sute de galbeni (dintre care 50 atârnați pe rochie), plus covoare, haine, mobilă și electrocasnice. Tinerii însurăţei au primit pe post de cadou de nuntă zeci de kilograme de bijuterii, două maşini şi o casă. În luna de miere, ei au plecat în Dubai.
Bulibașa susține că averea și-a făcut cinstit, din comerț: “Comerț cu orice, import-export se cheamă, luăm ceva, vindem mai departe, numai bani să iasă”, a povestit Stănescu. Se pare că originea bogăției sale se plasează undeva în anii ’90, când a cumpărat tablă și fier de la Sidex Galați și le-a vândut mult mai scump (inclusiv Armatei). Afacerea cu tablă a mers până prin 1998, când statul și-a dat seama că pierde foarte mult dacă mai întâi vinde ieftin, iar apoi tot el cumpără scump.
Așa că Stănescu s-a reprofilat pe comerț cu alte tipuri de bunuri. Acum, prin firma sa SC Fery Boss SRL, el face negoț cu utilaje grele. Cumpără utilaje din România, le recondiționează la Cluj și le vinde peeste graniță mai scump, însă totodată la un preț mult mai mic decât un utilaj nou.
4. Silvian Ilie Filoti, cunoscut sub numele de “Fulguță”, este bulibașa romilor din cartierul Fața Luncii din Craiova, Dolj, unde deține o vilă impunătoare. Cu o avere de 6,3 milioane de euroFulguță este cel mai bogat țigan din Oltenia. Totodată, el este preşedintele al Comunităţii Etniei Romilor din Craiova.
Tiganul Fulguta, cel mai bogat tigan din Oltenia
El a moştenit şefia peste cartierul Fața Luncii de la tatăl său, “Fulgeran”, care în tinereţe era cel mai de temut dintre ţiganii din Oltenia.
Ca mulți alți bogați din lista noastră, și Fulguță și-a dobândit averea într-un mod dubios. În anul 2005, numele său a apărut într-un dosar în care mai mulți craioveni erau acuzați de spălare de bani și de faptul că au obținut returnări ilegale de TVA.
Dintr-o notă oficială trimisă de Ioan Rus în anul 2002 (pe atunci ministru de Interne din partea PSD) deputatului PSD Nicolae Vasilescu (acesta din urmă solicitase informații despre acțiunile ilegale desfășurate de țiganii din Craiova) reiese că Fulguță a făcut pușcărie și că o mare parte a averii sale a obținut-o prin cămătărie:
„Unii membri ai clanului (Fulguță-n.r.) au acumulat averi mari în perioada anilor 1990-1994, când au desfășurat activități de cămătărie, acordând împrumuturi în valută și monedă românească pe un termen scurt și cu dobândă mare. În anul 1994, urmare a neachitării datoriilor de către persoanele împrumutate, membrii ai clanului au comis mai multe infracțiuni de lipsire de libertate și șantaj. În anul 1995, pentru faptele comise, patru membri ai clanului, respectiv Silvian Filoti Ilie zis “Fulguță”, Silvian Secretaru, Băscrăcea Ion zis “Felix” și  Miclescu Valentin au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecați și condamnați la pedepse privative de libertate, între 3-5 ani de închisoare, pedepse pe care le-au executat. În cauză a fost întocmit dosarul penal nr.8747/ 1995. Deși există date că Silvian Filoti Ilie, în afara activităților comerciale ilicite practică și cămătăria, nu au fost înregistrate sesizări din care să rezulte recuperarea datoriilor prin forță”.
În 2009, Fulguță i-a făcut fiului său o nuntă de un milion de euro la restaurantul „Debarcader” din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova. Adrian Minune a fost naș, iar Florin Salam și Sorinel Puștiu au cântat manele până dimineața. Printre invitați s-au numărat interlopi precum Nati Meir, Vadik Gigi Zavera (zis Gigioc) sau Bercea Mondialu’. Chiar dacă s-au pupat la nunți, asta nu l-a împiedicat ulterior pe Nati Meir să îi tragă o țeapă lui Fulguță, cu bani falși.

5. Toma Miuţescu din Vâlcea are o avere de 6 milioane de euro. El face parte din clanul Miuțescu, aceasta întinzându-se în mai multe județe din țară (în special în Vâlcea, Sibiu și Olt). În total, averea clanului e undeva între 10 și 15 milioane de euro. De asemenea, clanul Miuțescu l-a susținut pe împăratul Iulian Rădulescu drept lider al țiganilor, atunci când acesta s-a proclamat în 1993 „împărat al romilor de pretutindeni”.
Toma și Aurelia Miuțescu dețin un palat în cartierul Nucii din Râmnicu-Vâlcea, cu mobilă de lux, foițe de aur pe pereții interiori sau candelabre cu cristale. Familia conduce două societăţi comerciale din Vâlcea.
La începutul anului 2009, după ce totul era pus la cale pentru ca băiatul lui Toma, Dan Miuțescu, să se însoare cu Ana-Maria, fiica lui Dan Stănescu („împăratul țiganilor” de la Costești), între cele două clanuri a izbucnit un scandal monstru. Asta deși Toma cheltuise deja un miliard de lei vechi pentru petrecerea de logodnă, unde veniseră maneliști și lăutari celebri. În timp ce Stănescu a pretextat că nu mai vrea să își trimită fata la Vâlcea ca să locuiască în colonia Nucii, nedemnă pentru o fiică de rege, familia Miuțescu spune că împăratul din Costești s-a răzgândit deoarece fata lui a fugit de-acasă cu un român timp de trei zile și, drept urmare, nu mai este fecioară. Așa că ar fi anulat nunta ca să nu se facă de râs. În urma scandalului, împăratul Iulian Rădulescu i-a retras titlul lui Dan Stănescu.

6. Mihai Țiganu’ este cel mai bogat țigan din Corbeanca, județul Ilfov, având o avere de 4,3 milioane de euro. Averea și-a dobândit-o după ce ”a lucrat”, cu mulți ani în urmă, în Statele Unite ale Americii. Dincolo de aur și mașini, Mihai Țiganu are mai multe palate în Corbeanca și o vilă la Chicago.

În iulie 2009 el și-a căsătorit fiul, pe prințul Ramir, la palatul Mogoșoaie, organizându-i o nuntă cu limuzine, calești, covor roșu și cele mai alese mâncăruri: file de morun, somon, cârnăciori de mistreț sau mușchiuleț de căprioară.
7. Dan Finuțu din comuna Buzescu, județul Teleorman, se mândrește cu o avere de 4 milioane de euro. Dan Finuțu a devenit celebru după ce și-a ridicat în Buzescu o vilă care copiază întocmai clădirea Judecătoriei din Caracal. Pe fațadă, acolo unde pe clădirea originală scria „Judecătorie”, țiganul a scris „Dan Finuțu 2003”. Se spune că Dan Finuțu și-a ridicat vila după ce instanța din Caracal a fost singura care l-a condamnat, cu mai mulți ani în urmă. Drept urmare, Dan Finuţu s-a lăudat în fața judecătorilor că-şi va face la el acasă o copie exactă a judecătoriei, în care va locui.
Dan Finuţu deţine un en-gros în Alexandria și are mai multe firme prin toată țara. La începutul lunii februarie 2011, mascații și poliția au descins la palatul lui Finuțu, unde au făcut mai multe percheziții, fără să spună exact ce anume căutau.
Dan Finuțu are legături cu interlopul Bercea Mondialu din Slatina, țiganul din Buzescu fiind naș de cununie la nunta lui Ambasador, unul dintre fiii lui Bercea.

8. Stela Mihai, șefa țiganilor din Strehaia, are o avere de 4 mililoane de euro, obținută ilegal în mare parte. Stela Mihai deține case (printre care un palat lung de sute de metri), terenuri, mașini și 12.000 de galbeni. De altfel, pasiunea sa pentru aur este cunoscută: mai mereu poartă câte două lanțuri de aur la gât, cercei uriași în urechi și inele groase pe degete. Doar la nunta nepoatei sale Stela i-a făcut cadou copilei câteva sute de bănuți de aur ce cântăreau, în total, 10 kilograme.
În toamna anului 2008, Stela Mihai a fost pusă sub urmărire penală după ce țiganca, alături de alți patru administratori de firme, a fraudat Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin cu 3 milioane de RON, într-o afacere de transport cărbune. Care a fost șmecheria? În 2007 ea a semnat un contract cu RAAN prin care se obliga să furnizeze materie primă (42.000 de tone de cărbune). Doar că în loc de cărbune energetic, Stela le-a livrat celor de la RAAN 42.000 de tone de șlam cărbunos amestecat cu pământ, producând unității un prejudiciu de peste 3 milioane de RON. Deși urmărită penal, șefa Partidei Romilor din Strehaia nu a ajuns până acum în fața vreunei instanțe.
În septembrie 2011 a ieșit la iveală că Stela, deși are mai multe vile și terenuri, are taxe și impozite neplătite de 140.000 de RON. În acte ea este proprietar doar pe o Dacie 1301, potrivit Primăriei Strehaia. Totuși, Fiscul a decis să îi pună sechestru pe palat. Acum urmează evaluarea lor și scoaterea la licitație.

9. Bercea Mondialu din Slatina, Olt, are o avere estimată la 3,7 milioane de euro, realizată din afaceri necurate, cămătărie, spălare de bani și șantaj. Până să fie arestat pentru tentativă de omor, Bercea Mondialu’ a mai fost cercetat nenumărate dosare penale.
În momentul de față, Bercea Mondialu’, pe numele adevărat Sandu Anghel, se află în închisoare, fiind judecat pentru că și-a înjunghiat propriul nepot, Ionuț Anghel (zis și Mercedes). Interlopul este acuzat și de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice și evaziune fiscală.
Bercea are relații la cel mai înalt nivel, fiind prieten cu Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu. Mircea Băsescu a botezat-o pe nepoata interlopului, iar Sandu Anghel a participat la înmormântarea mamei președintelui. De asemenea, Bercea Mondialu’ este apărat de casa de avocatura a lui Sorin Calafuș, care l-a desemnat pe fiul său, Șerban Calafuș, să se ocupe de caz. Acesta din urmă este și avocatul lui Mircea Băsescu.
Deși este foarte bogat, banii lui Bercea nu apar pe nicăieri pe hârtie. El este acționar la două firme falimentare, dintre care una nu a raportat niciodată situația la Registrul Comerțului. Societățile sale au toate caracteristicile unor firme-fantomă, menite să acopere activități ilegale. Teoretic, firma Bercea Mondialu SRL s-ar ocupa de întreținerea și repararea autovehiculelor, iar cealaltă, Spălătorie SRL, ar fi o spălătorie de mașini.
Familia lui Sandu Anghel deține nu mai puțin de 15 imobile (dintre care 8 palate fără autorizație de construcție) în Slatina, Drăgănești și București. În timpul percheziției din această primăvară, oamenii legii au ridicat de la mama lui Bercea 200.000 de euro care nu au putut fi justificați, precum și o cantitate importantă de aur. Suma nu e cine știe ce, dacă ne gândim că în 2009 Bercea i-a făcut fiului său o nuntă de 400.000 de euro.

10. Dan Stănescu din orașul Costești din județul Argeș are o avere de 3,1 milioane de euro. În decembrie 2007, Dan Stănescu a fost proclamat „regele internațional al tuturor romilor creștini de pretutindeni” de către împăratul țiganilor Iulian Rădulescu de la Sibiu. Anterior, titlul fusese deținut de tatăl său, Ilie Badea Stănescu (zis Tortică), care a murit la finalul anului 2007.
Înainte de înmormântare, în curtea Palatului de Aramă de la Costești, Dan Stănescu a fost așezat pe tron și a primit coroana regală, în prezența primarului orașului Costești, Dan Vasile, a împăratului  Iulian Rădulescu și a Consiliului romilor de la Sibiu. Dan Stănescu și-a pus coroana de aur cu nestemate a tatălui său (ce cântărește peste un kilogram și care este acum depusă la BNR), inelul pentru închinare și rugăciune și lanțul cu cruce, dăruit în 2003 lui Ilie Badea Stănescu de Patriarhia Ortodoxă Română.
Familia lui Stănescu este foarte bogată, strămoșii săi fiind mari vătafi și conducători ai țiganilor din Craiova și din Constanța. Înaintașii săi s-au ocupat cu metalurgia, realizând cazane de țuică și sigilii pentru vagoanele de marfă. Acum, Dan Stănescu are conturi cu bani în străinătate și în țară, mai multe case și terenuri în România și peste hotare și, bineînțeles, mii de cocoșei de aur.

În 2010, Dan Stănescu și-a căsătorit fiica, Ancuța, cu Mihai Biriță, un țigan bogat din Târgi-Jiu. Regele i-a dat fetei o zestre impresionantă: bani de aur (în valoare de 300.000 de dolari), mobilă de la Paris în valoare de 300.000 de dolari, finisată cu marmură și cristale Swarovski, 300 de rochii, canapele tivite cu fir de aur, plasme, stații. În total, nunta cu 2.000 de invitați ar fi costat un milion de dolari.
Anul trecut, Palatul de Aramă a fost percheziționat de oamenii legii, Dan Stănescu fiind suspectat că a cumpărat mai multe mașini de lux furate. Și în 2011 regele țiganilor creștini a avut probleme cu legea: a fost acuzat că fură curent electric.

11. Gogu Mihuţescu din Sibiu are 3 milioane de euro. El deține firma Laromet Comsib care se ocupă de turnarea metalelor neferoase ușoare și de comerț cu fier vechi. Face parte din clanul Miuțescu, întins în județele Vâlcea și Sibiu.
12. Istrate Stănescu a fost bulibașă până de curând în comuna Ivești din județul Galați și are o avere de 2,9 milioane de euro. El s-a retras din funcția de șef al comunității și l-a lăsat pe fiul său în loc.
13. Nicolae Dumitru, fratele fostei bulibașe Tatian Dumitru din Craiova (decedat în 2008), are o avere de 2,7 milioane de euro.
14. Mihai Ilarie este șeful Partidei Romilor din Sibiu și deține o avere de 2,6 milioane de euro. Are o firmă, Bianca SRL, care se ocupă de comerț cu amănuntul.
15. Vișinel Stancu din Timișoara este tatăl infractoarei Mirela Stanca, amanta lui Ionelaș Cârpaci, cel mai bogat țigan din România. Vișinel este ceva mai sărac, având „numai” 2,3 milioane de euro. Clanul Stancu, ai cărui membri marcanți sunt acum în Germania (mulți chiar au obținut cetățenia germană), a păstrat în România câteva palate. Zilele trecute, clanul Stancu a dat socoteală agenților Interpol.
16. Nicolae Radu, zis Talianu, este un țigan bogat din Țăndărei, județul Ialomița. Talianu făcea trafic de minori, pe care îi lua din Țăndărei și îi trimitea la cerșit în Marea Britanie. Are o avere estimată la 2,3 milioane de euro.
17. Bureaţă Zaharia a prosperat în Buzescu, Teleorman, iar recent și-a mutat afacerile în Bragadiru, lângă București. Are 2,2 milioane de euro. Cu dinţii de sus îmbră­caţi în aur, mâinile pline de ghiuluri masive, salbă de lanţuri groase şi medalioane, ceas Rolex, cravată și vestă din fir de aur, Bureață a devenit cunoscut după ce s-a lăudat că a cumpărat un Hummer direct de la Ion Țiriac. Zice că s-a îmbogățit din afaceri cu „feroase și neferoase”.

18. Mihai Toma este bulibașă în Potcoava-Olt și are o avere de 2,1 milioane de euro. Are o limuzină de lux, un palat și, ca să arate că e cel mai tare din Potcoava, și-a pus în vârful vilei o statuie a Libertății. Pe fațada clădirii a scris cu litere de-o șchioapă „Leonardo cap de serie”  pentru că pe nepotul lui îl cheamă Leonardo. Iar la poartă a pus o statuie a unui soldat care de la distanță pare real: Toma își imaginează că așa va ține hoții la distanță.
19. „Îmi plac banii și iubesc femeile frumoase” este moto-ul pe care intens mediatizatul Leo de la Strehaiași l-a afișat pe blog. Din păcate pentru iubărețul Leo, fiul bulibașei din Strehaia, în ultimii ani averea lui s-a diminuat considerabil. A ajuns la 2,1 milioane de euro, deși înainte de criză era estimată la 10 milioane de euro.
Banii s-au dus și pe jocurile de noroc (mai ales pe jocul de ruletă în cazinourile din București) și pe femei, Leo – pe numele său adevărat Ion Stelică Mihai – arătându-se foarte generos cu iubitele sale, cărora le-a cumpărat mașini, haine, genți de firmă și alte cadouri (Simona Sensual a avut, pentru câteva săptămâni, un Mercedes SLK, Cristina Spătar, un BMW seria 6, iar lui Jasmine i-a comandat un Audi Q7). Leo de la Strehaia spune că numai fostei sale iubite, dansatoarea din buric Jasmine, i-ar fi făcut cadouri de un milion de euro.
La ora actuală, cel care se autointitulează prințul țiganilor spune că nu mai are nicio firmă. În plus, pentru a economisi 7.000 de euro pe an, el a pus palatul de la Strehaia pe numele mamei sale bolnavă de diabet (aceasta, având un handicap grav, nu trebuie să plătească impozit pe locuință). De asemenea, prieteni de-ai lui Leo au declarat tabloidelor că țiganul și-a luat mașina pe care o conduce, un Audi Q7, în leasing, și că s-a mutat din locuința de lux din Cartierul Francez din București pentru că acolo chiria era prea mare.
Deși pare absorbit total de femei, scandaluri și apariții la televizor în cele mai tabloidizate emisiuni, Leo de la Strehaia a avut timp și să aibă probleme cu legea. În 1999, el a fost acuzat de fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală de 760.000 de lei (a cumpărat combustibili neaccizați și i-a revândut drept benzină sau motorină). Deși a fost condamnat în 2004 la patru ani de pușcărie, unui judecător craiovean i s-a făcut milă de el și i-a suspendat ulterior executarea pedepsei. În 2006, același judecător (Laurențiu Anghel) l-a achitat pe Leo de la Strehaia pentru o faptă de înșelăciune, iar pentru alte fapte l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Așa a reușit celebrul țigan să nu facă nicio zi de închisoare pentru faptele sale.
20. Regele țiganilor Florin Cioabă de la Sibiu are 2 milioane de euro. El este proprietarul mai multor firme cu diferite domenii de activitate: Neo Drom SRL (recuperarea deșeurilor și a resturilor metalice reciclabile), Romdor Grup SRL (turnarea metalelor neferoase, adică bronz și cupru), Evelyn Impex SRL (recuperarea deșeurilor și a resturilor metalice reciclabile), Best Star Nef SRL (turnarea metalelor neferoase ușoare). Cioabă deține și o cantitate mare de aur, printre care coroana și sceptrul împodobit cu rubine și smaralde, pe care le ține la bancă.
21. Mareș Mureșan, cumnatul bulibașei țiganilor din Sintești, Ilfov, are o avere de 2 milioane de euro. El este cel care s-a dat de gol la cârciumă, începând să povestească despre copiii din familii sărace cumpărați cu 1.000 de lei de țiganii bogați din Sintești care nu aveau băieți, ci doar fete.
22. Radu Constantin, zis Titi Aghiotantu, din Țăndărei, Ialomița, are o avere de 2 milioane de euro. A fost implicat în scandalul copiilor trimiși la cerșit în Marea Britanie.
23. Luis Argint din Timișoara are 2 milioane de euro. Ca să își arate respectul față de rudele defuncte, le-a ridicat în cimitir un cavou-palat cu turnulețe, mobilă, televizor și canapele de piele în valoare de 10.000 de euro.
24. Dan Viscol zis și Prințul Ardealului, are bunuri estimate la 2 milioane de euro. El a fost naș la nunta fiicei lui Dan Bărcina din Târgu-Jiu.
25. Iulian Rădulescu de la Sibiu,  autointitulat împăratul romilor de pretutindeni, are 1,9 milioane de euro. Este susținut de puternicul clan Mihuțescu.
26. Marian Nicolae, zis Marian Miliardaru, din Țăndărei, Ialomița are 1,9 milioane de euro. A fost implicat în scandalul copiilor trimiși la cerșit în Marea Britanie.
27. Stancu Scumpea este un țigan bogat din Timișoara, cu o avere de 1,9  milioane de euro. Are mai multe iahturi, un palat cu 20 de camere, bijuterii și mașini de lux.
28. Boby Stancu face parte tot din clanul Stancu din Timișoara și are o avere estimată la 1,9 milioane de euro. Fiica lui, Estera, este logodită cu nepotul lui Vișinel Stancu (tatăl concubinei lui Ionelaș Cârpaci, cel mai bogat țigan din România). Stabilit în Germania, vine în România doar la marile chefuri organizate de neamuri. Recent, palatul său, care seamănă izbitor cu clădirea CEC-ului, a fost luat cu asalt de agenți Interpol.  
29. Frații Miclescu, de loc din Craiova, au o avere de 1,8 milioane de euro. La ora actuală, ei sunt căutați de autoritățile din Statele Unite pentru că au furat bijuterii în statul Texas.
30. Mihai Gheorghe din Sintești, Ilfov, are 1,8 milioane de euro. El a fost denunțat că și-a cumpărat un băiat de la o femeie săracă, deoarece avea doar fete și nu avea cui să transmită numele și averea.
31. Traian Radu zis Traian Ţiganu, din Țăndărei, Ialomița are 1,7 milioane de euro. Și el a fost implicat în afacerea copiilor trimiși la cerșit în Anglia.
32. Gheorghe Stănescu este fratele lui Istrate Stănescu, bulibașa din Ivești, Galați. Are 1,6 milioane de euro.
33. Dan Bursuc, compozitor, producător muzical și impresar de maneliști, este unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai manelelor. A strâns din activitățile sale 1,5 milioane de euro. El deține casa de discuri Grand Production Bursuc. De asemenea, el este clarinetist și șeful unei formații de acompaniament pentru cântăreții de manele. Orchestra ce îi poartă numele a participat la mai multe ediții ale concursului muzical și de dans Miss Piranda. Dan Bursuc a avut un rol important în afirmarea maneliștilor Florin Salam și Sorin Copilul de Aur.
34. Constantin Andronache Grafian din Bengeşti-Ciocadia, județul Gorj, este preşedinte la nivel naţional al Alianţei pentru Unitatea Romilor. Are o avere de 1,3 milioane de euro.
35. Manelistul Florin Salam (pe numele adevărat Florin Stoian) a strâns din cântat și din dedicații pe la nunțile și botezurile baștanilor 1,3 milioane de euro. Lansat în showbiz cu ajutorul șefului de orchestră Dan Bursuc, în anul 2002, (cu piesa „Ce gagică șmecherită”), Florin Salam este în prezent vicepreședinte în Asociația Artiștilor, Muzicanților și Lăutarilor Romi din România.
36. Ion Vanga din Țăndărei, Ialomița are o avere de 1,2 milioane de euro. Că și-a strâns averea prin metode dubioase recunoaște chiar el. Prin 2003 a plecat în Spania ca să facă bani, apoi s-a dus în Franța, după care a aterizat la Londra: „Ne-am făcut şi noi câte o posibilitate. Mergeam cu ziarele, mergea cerşitul atunci. Spălam parbrizele la maşini şi mai mergea… Acum nu mai merge”. Când s-a întors, el și-a ridicat un palat în Țăndărei.
37. Baron este unul dintre cei mai bogați țigani din Timișoara, fiind în fruntea clanului cu același nume. Cu o avere de 1,2 milioane de euro, el s-a încuscrit cu gruparea Cârpaci în această vară: băiatul lui, Marco Baron, a luat-o de nevastă pe Casandra Cârpaci, fiica interlopului Ionelaș Cârpaci. Nunta, care a bulversat orașul de pe Bega,a stârnit mânia organizației ”Noua Dreaptă”, care periodic organizează marșuri de protest împotriva țigănelii din Timișoara.
38. Manelistul Nicolae Guță are o avere estimată la 1,2 milioane de euro. Pe numele său real Nicolae Linguraru, cântărețul a agonisit bijuterii de aur ce cântăresc trei kilograme (ce reprezintă 150.000 de euro), două apartamente situate în centrul Bucureștiului (Bulevardul Unirii și Piața Alba Iulia), o casă în Bucureștii Noi, trei vile ridicate în Petroșani și o mulțime de mașini: vreo treisprezece Dacii, mai multe Mercedesuri și un BMW Seria 5 obținut prin leasing. Spune că nu are încredere în bănci, preferând să își depoziteze banii și alte valori într-un seif. Anul trecut intenționa să vândă o parte din imbile și mașini, pentru a construi în centrul Petroșaniului un bloc cu șapte etaje. Criza l-a oprit.
39. Gică din Buzescu, Teleorman, are o avere de 1,1 milioane de euro. El are un palat cu o suprafață de sute de metri în comună, copiat exact după cel al lui Becali din București.
40. Manelistul Adrian Minune are o avere de 1,1 milioane de euro. Recent, el a fost implicat în mai multe scandaluri legate de faptul că nu plătește taxe și impozite pentru banii pe care îi câștigă din cântat pe la nunți și botezuri. Din acest motiv a fost botezat de presă „Adrian Evazionistul Minune”. Concret, în aprilie 2011, Agenția Națională de Integritate a sesizat Fiscul cu privire la faptul că manelistul nu a plătit impozite pentru câteva sute de mii de euro. În perioada 2008-2010, el a declarat venituri de 38.000 de euro, dar a cheltuit 140.000 de euro.

41. Dan Bârcină, zis și Dan Goeru, este un țigan foarte bogat din Târgu-Jiu, Gorj. Are o avere de 1,1 milioane de euro. În vara anului 2010, la nunta fiicei sale, a făcut spectacol. Fiind patron al unei firme de aviaţie utilitară din Capitală, el și-a adus cele 11 perechi de nași la nuntă cu trei elicoptere. Apoi, aparatele au zburat câteva ore deasupra municipiului Târgu-Jiu. Unul dintre ele a purtat un banner pe care scria casă de piatră pentru miri.
42. Iulian Boţ, zis Viscol, este unul dintre cei mai influenți țigani din Lugoj, județul Timiș. Cu o avere de un milion de euro, el a pus mâna pe mai multe clădiri de patrimoniu din oraș pe care a început să le modifice după bunul său plac, transformându-le în palate țigănești.
43. Crinu este un țigan bogat din Timișoara, cu o avere de un milion de euro. Are mai multe vile în Timișoara și în Germania. În prezent locuiește în Germania, unde face afaceri cu mașini de lux.
44. Tolea din Sibiu are un milion de euro. La nunta sa din 2008, fata lui Tolea, Lăcrămioara, a purtat salbe cu bănuți de aur în valoare de 140.000 de euro.
45. Ciprian Nicolae zis Poligrad din Țăndărei, Ialomița, are o avere de 900.000 de euro. Țiganul a fost implicat în scandalul copiilor trimiși la cerșit în Anglia.
46. Soții Dafinel și Emanuela din sunt doi dintre cei mai cunoscuți țigani din Ardeal. Stau la Cluj și au o avere de 900.000 de euro.
47. Ion Frâncu are un palat în Strehaia și este totodată consilier local în localitate. Are o avere estimată la800.000 de euro.
48. Radian Andronache din Bengeşti-Ciocadia, Gorj, are 800.000 de euro. Vara trecută el i-a organizat băiatului său o nuntă scumpă, cu elicoptere și limuzine. Băiatul a luat-o de nevastă pe fiica lui Dan Bârcină din Târgu-Jiu.
49. Familia lui Sava din Hunedoara are 800.000 de euro și locuiește într-un castel impozant pe Strada Rotarilor din oraș. În curtea vilei a fost ridicat de curând cel mai impunător castel ţigănesc din zonă, „Vila lui Baci”.
50. Mircea Nicolae, zis Bocioc din Țăndărei, Ialomița are 700.000 de euro. A fost implicat în scandalul copiilor trimiși la cerșit în Marea Britanie.
Notă: În listă nu apare Nicolae Mihai, rivalul lui Ionelaș Cârpaci și liderul celui mai influent clan țigănesc din Timișoara. Acesta a părăsit definitiv România, mutându-se în Germania, după ce fusese condamnat la doi ani cu suspendare pentru ultraj. În timpul unui proces în care era judecat pentru fraude imobiliare, Nicolae Mihai a amenițat instanța, în sala de judecată, cu pistolul. De două luni, palatele țiganești din Timișoara ale clanului Mihai au fost luate cu asalt de agenți ai Interpolului. Mihai și ginerii săi sunt anchetați de poliția criminală din Germania pentru evaziune, fals și alte infracțiuni financiare. Averea lui Mihai, ca individ, nu depășește, în România, o jumătate de milion de euro.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”