Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi în dosarul „Trofeul Calităţii”, în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
Adrian Nastase este condamnat la plata în solidar cu alţi inculpaţi la plata unor despăgubiri civile, de aproximativ trei milioane de lei, către Inspectoratul de Stat in Construcţii. Lui Adrian Năstase i-a fost interzisă pentru o perioadă de doi ani exercitarea mai multor drepturi.
Magistraţii au decis confiscarea sumei de 38.217 de lei de la Adrian NăstaseAdrian Năstase, în solidar cu Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Marian Ioana şi Bogdan Popovici şi Cristian Mihail Vasile au fost obligaţi, de către instanţa supremă, la plata în solidar cu societăţile Arond SRL şi Eurografica SRL, a peste trei miliarde de lei vechi despăgubiri către ISC.
Jianu, Gasparovici, soţii Popovici şi Vasile au fost obligaţi de judecători la plata a alţi peste trei miliarde de lei către ISC.
Totodată, instanţa a decis confiscarea sumei de 38.217,220 Ron de la Adrian Năstase, bani presupus obţinuţi prin fapta penală comisă.
Sechestre asiguratorii pe mai multe imobile
ICCJ a decis menţinerea sechestrelor asiguratorii puse de către procurori în 24 octombrie 2008 asupra mai multor bunuri ale inculpaţilor Jianu, Gasparovici, Popovici şi Vasile. Astfel, s-au menţinut sechestrele pe un apartament din Bacău al Irinei Jianu, un altul din Brăila al lui Gasparovici şi pe două apartamente din Bucureşti ale lui Vasile şi soţilor Popovici. În final, instanţa a dispus ca Jianu, împreună cu Gasparovici, să achite câte 1.467 de lei, ceea ce reprezintă un rest de onorariu expertului contabil din caz.
Totodată, Năstase, împreună cu Jianu, Gasparovici şi Vasile vor avea de plătit câte 50.000 de lei cheltuieli judiciare către stat, în vreme ce soţii popovici vor avea de plătit 50.800 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.
Fonduri pentru campania electorală din 2004
Adrian Năstase este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. La ultimul termen din dosar procurorii DNA au solicitat ca Năstase să fie condamnat la închisoare cu executare. Sentinţa pe care o vor anunţa judecătorii ICCJ nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. Adrian Năstase cataloga acest dosar ca fiind „o aberaţie”.
Rechizitoriul DNA
Potrivit DNA, „în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea Irinei Jianu, fost inspector general al ISC, "a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii». În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase”.
Taxele pentru simpozion
Taxele de participare la simpozion - peste 1,6 milioane de euro - ar fi ajuns, susţin procurorii anticorupţie, la patru companii controlate de doi dintre apropiatii familiei Nastase. De aici, banii ar fi ajuns la o firma care a prestat diverse servicii în campania prezidenţială a liderului social-democrat.
Simpozionul a fost organizat de Irina Jianu, inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, la acea vreme. Taxele de participare au fost de aproximativ 125 de euro la acea dată, pentru persoanele fizice, şi de aproape 400 de euro pentru cele juridice. În total, s-a strâns suma de 67,4 miliarde de lei vechi.
Acuzaţiile procurorilor
Potrivit procurorilor, "ca urmare a exercitării de către Adrian Năstase a influenţei si autorităţii decurgând din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat asupra unor persoane, fie membri PSD cu funcţii importante în cadrul unor instituţii publice (Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, Agenţia Naţională Sanitar Veterinară, Compania Naţională a Lignitului, Complexul Energetic Turceni, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare), fie lideri de partid locali, primari şi presedinţi de consilii judeţene, aceştia au impus achitarea unor importante sume de bani sub formă de taxe de participare pentru un simpozion irelevant pentru activitatea instituţiilor respective".
Banii strânşi din taxe, ar fi trebuit, potrivit legii, să devină venituri la bugetul ISC care era instituţie publică.
1 comentarii:
Completul ICCJ, care a judecat dosarul Torfeul calitatii, a prpocvedat corectsi absolut legal, condamnandu-l pe A. Nastase si pe ceilalti inculpati.Este un caz- din pacate singurul pana acum- in care justitia a procedat corect. sdpalandu-si astfel o parte din multele pacate de care se face vinovata.(Intrevbarea este: Justitia cine o judeca si o condamna?) Ar fi si mai corect daca instanta ar respinge recursul lui Nastase.
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”