Invazia imigranților. Reportaj “Le Monde”: noua rută a imigraţiei ilegale trece prin Timişoara

Reporterul de la cotidianul francez a reuşit să fie primit într-un grup de imigranţi ilegali aflaţi la Timişoara. Tot mai mulţi magrebieni aleg această rută pentru a ajunge în Occident.

Nu-şi dau jos niciodată ciupilica, nici când stau la o cafea în supermarket, unde vin ca să scape de primii fulgi de nea căzuţi la Timişoara. Aşa îi recunoşti pe imigranţi. În fiecare dimineaţă, Rafiq, Hassan şi alţi 40 de tovarăşi de drum de-ai lor vin aici, după ce au intrat ilegal în România. La peste 20 de ani după povestea falsului cimitir, Timişoara, aglomeraţia urbană cea mai apropiată de Ungaria, revine în actualitate, scrie cotidianul francez "Le Monde" într-un reportaj dedicate acestei probleme.

Sunt tot mai mulţi imigranţi ilegali care rătăcesc în nord-vestul Timişoarei, unii dintre ei minori. În noiembrie, poliţia de frontieră a arestat aproape 300 de imigranţi ilegali la frontierele cu Ungaria şi Serbia. "Din februarie, am constatat o creştere mare a numărului de persoane intrate ilegal pe teritoriu. Noua rută (n.r. a imigraţiei ilegale) trece prin Timişoara", spune Gabriel Vasilescu, responsanbil al Oficiului de imigraţie din Timişoara.

Imigranţii ilegali vin de foarte departe. Din Irak, Pakistan, Afganistan şi tot mai mulţi şi din Africa de Nord. Cererile de azil formulate de magrebieni s-au înmulţit considerabil de un an. "În primul semestru din 2010, din 523 de cereri depuse, 11 erau de la algerieni, 11 de la tunisieni şi 16 de la marocani. În 2011, conform primelor cifre furnizate de Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, au fost 177 de algerieni, 112 tunisieni. Sigur că aceste cifre nu includ şi migraţia clandestină, dar această creştere de cereri de azil indică faptul că se petrece ceva nou în România", spune Thomas Liebig, specialist în migraţii internaţionale la OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică).

O chestiune de bani

Imigranţii din Africa de Nord sunt tot mai puţin dispuşi să-şi provoace norocul în cimitirul marin al Mediteranei. Aleg să intre în Turcia cu avionul şi apoi să treacă graniţa ilegal, pe mai multe rute: Grecia, Macedonia, Serbia, România.

Alegerea României ţine în primul rând de bani. Din Timişoara, "serviciul" costă între 450 şi 600 de euro. Marocanul Chafii, de 25 de ani, a făcut un calcul rapid. "Nu mai aveam bani, cheltuisem deja 3.000 de euro de când am ajuns în Turcia".

Drumul e presărat cu greutăţi şi adesea, când ajung în România sunt arestaţi. Noaptea în care au încercat să ajungă la Jimbolia (50 de km vest de Timişoara), Chafii şi trei compatrioţi de-ai săi nu au scăpat poliţiei de frontieră. "Când făceam o pauză de un sandviş, ne-a zărit poliţia. Au îndreptat armele spre noi şi ne-au dus la Timişoara", povesteşte marocanul.

Imigranţii au două soluţii: să treacă printr-o detenţie de şase luni sau să ceară azilul, ceea ce îi obligă să se lase amprentaţi. Pentru aceşti tineri de 30 de ani şi mai puţin, azilul e o sancţiune. "Sunt convinşi că noi vrem să rămânem în închisoare. Dar noi nu vrem să rămânem aici, e doar o trecere spre Europa. Însă din cauza amprentelor, dacă suntem prinşi în Germania, vom fi trimişi înapoi aici", explică Rafiq, de 20 de ani, originar din Fes.

O dată ce cererea de azil e pusă pe rol, fiecare primeşte un document care dovedeşte dreptul de a rămâne temporar la Timişoara, până la audierea cu judecătorul. Hassan de pildă a decis însă să nu se prezinte la niciuna dintre aceste întâlniri cu judecătorul. Nu are documente care să dovedească că a fost persecutat în Maroc, niciun magrebian nu are aşa ceva. Dacă azi va fi arestat de poliţie, riscă să fie trimis la centrul de detenţie. Ştie asta. "Ştiu exact cine face parte din poliţia civilă, fiecare devine puţin paranoic", spune el, urmărind persoanele care se aşează în jurul grupului.

"De altfel, de la ora 14, mai bine pleci, pentru că aia e ora la care încep să apară. De când am ajuns aici, ne-am cumpărat haine noi, bascheţi, jeanşi, pulovere, pentru a ne pierde în mulţime. Dar asta nu ajunge", mai spune Hassan.

La începutul după-amiezii, Rachid, Rafiq, Hassan şi Chafii încep să caute călăuze. .Pleacă din supermarket, dar iau cu iei pliculeţele de zahăr şi cutiuţele cu miere care se servesc cu ceaiul. Unii spun că nu mănâncă deloc. Iau autobuzul în direcţia unui internet café, nu departe de Piaţa Unirii. Acolo se decid multe dintre plecări. "Intrăm pe Google Earth pentru a vedea cum arată frontiera. Studiem tot. Şi tot acolo vin şi călăuzele. Sunt şi arabi şi români. Îşi cunosc bine ţara", povesteşte acelaşi Hassan.

Această modalitate de a traversa frontier pare foarte riscantă. Trecerea ilegală se face în grupuri de şapte-opt persoane. Hassan a încercat deja de două ori, dar a fost arestat, aşa că acum se gândeşte să încerce singur sau împreună cu doi-trei prieteni. "Dacă voi fi din nou arestat cu grupul, risc să fiu acuzat că sunt călăuză", explică el.

Chafii a plătit deja o călăuză, un tunisian căruia i-a dat 450 de euro şi pe care nu l-a mai revăzut după aceea. Se gândeşte şi el să treacă singur "chiar dacă m-aş agăţa de un tren sau dacă aş urca într-un camion în mers". În fiecare zi, şoferii de tir care se duc spre Austria, Ungaria, Italia, opresc în parcarea supermarketului.

Imposibil de găsit un loc de muncă

Toţi ezită când e vorba de modalitatea de a ieşi din ţară deoarece, pentru unii, a strânge bani ia timp. Spre deosebire de algerianul Khaled, care are un teanc de bancnote de 100 de euro înfăşurate în hârtie igienică, Chafii nu are nici măcar bani să îşi cumpere alte încălţări. Tălpile mocasinilor lui aproape s-au topit, abia mai poate merge. Familia ar putea să îi trimită bani "dar nu îndrăznesc să le spun pentru ce îmi trebuie".

E imposibil pentru ei să găsească de muncă aici, ar trebui să aştepte un an până să le fie acceptată cererea de azil, iar munca la negru e la fel de complicată. "Nimeni nu angajează străini, şi românii au probleme în a-şi găsi de muncă. Nici măcar traficul de marijuana nu merge, prea puţini au bani chiar şi pentru un gram de marijuana", dezvăluie Hassan.

Toţi au însă speranţa că vor pleca. "Ştim că frontiera e ultraprotejată, dar nu e sfârşitul lumii. Nu există ţară mai protejată ca Statele Unite şi totuşi mexicanii reuşesc să treacă. Vom săpa un tunel dacă e nevoie", e de părere şi marocanul Omar, care a lăsat în urmă o soţie şi doi copii.

Fiecare a plecat dintr-un anume motiv. La 40 de ani, Omar a dezertat din armată deoarece nu câştoga destui bani pentru a-şi hrăni soţia şi copiii. Alţii mai tineri - cei patru marocani - au abandonat meseriile pe care le aveau (electrician, frizer, ospătar) pentru că visează să le fie mai bine în Occident. Adică să câştige mai mulţi bani, să aibă o casă şi o maşină.

Khlaed şi Kamel, algerieni, erau unul profesor, celălalt avocet (aproape). Nu le lipseau neapărat banii, cât "o libertate de gândire, de expresie şi fericirea". Care e destinaţia lor? Ţinta nu e Franţa, unde "există prea mult control. Şi ne e frică de faptul că va fi şi mai dur dacă Sarkozy va fi realeas. Răspund toţi, în cor: "Canada". Vor să stea un timp întâi în Belgia sau în Italia ca să câştige nişte bani, apoi vor încerca să treacă Atlanticul cu un paşaport fals. Acolo, vor face totul pentru a-şi găsi un loc de muncă "halal". "Dacă nu vom avea de ales, ne vom îndrepta către mafia arabă şi vom face afaceri", spune Chafii.

Înainte de asta, revenind la prezent, vor mai da o tură prin "Blu Caffe", apoi îşi vor petrece noaptea într-o casă abandonată. Au două saltele pentru opt persoane. Îşi fac un foc în casă şi ascultă muzică. Aşteaptă să mai dea o zăpadă. "Atunci va fi momentul să încercăm să ajungem în Ungaria, în nordul râului Mureş, între ora 10 noaptea şi 4 dimineaţa. Cu frigul şi zăpada, grănicerii ies mai puţin. Inch'allah!"

sursa: adevarul.ro