Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

vineri, 6 aprilie 2012

Naţionaliştii în conflict cu Ministerul de Interne. Jandarmeria interzice mitingul Rezistenţei Naţionale.

Comunicat de presă

Pe această cale facem cunoscut opiniei publice româneşti şi internationale indignarea noastră faţă de inadmisibilul abuz al Jandarmeriei, care a interzis practic manifestaţia publică iniţiată de patru organizaţii ale foştilor deţinuţi politici anticomunişti şi urmaşi ai acestora, reunite sub titulatura Rezistenţa Naţională (Fundaţia Ogoranu, Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici, Fundaţia Bunavestire şi Partidul Totul pentru Ţară).

Protestul nostru faţă de jaful naţional şi persistenţa elementelor regimului comunist şi Securităţii în actualul sistem politico-economic, a fost interzis prin refuzul reprezentanţilor Ministerului de Interne de a aproba manifestaţia conform Legii 60/1990, în cadrul şedinţei Comisiei de ordine publică din cadrul Primăriei Bucureşti.

Faptul că este o măsură restrictivă cu caracter politic este dovedit de motivaţiile puerile invocate de Jandarmerie.

În faţa acestei încălcări grosolane a libertăţii de expresie şi de manifestare pe care Constituţia şi Legea 60 ni le garantează, în numele Partidului “Totul pentru Ţară”, anunţăm următoarele:

1. În spiritul principiilor trasate de Corneliu Zelea Codreanu, noi nu vom răspunde acestei provocări şi nu vom forţa organizarea manifestaţiei, chiar dacă atitudinea Jandarmeriei este ilegală. Nu vom provoca tulburări înaintea Sărbătorilor Paştelui.
2. Vom sesiza forurile abilitate din ţară şi din afara ţării în legătură cu acest abuz al Ministerului de Interne împotriva libertăţii şi statului de drept.
3. Cerem premierului M. R. Ungureanu să dispună demiterea actualului ministru de externe care patronează o instituţie cu comportament totalitar.
4. Vom întreprinde o nouă declarare prealabilă a unui protest public, pentru ziua de 22 aprilie a.c., orele 13,oo, când chemăm alături de noi toţi patrioţii, cu ocazia împlinirii a 22 de ani de la începutul manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii în 1990.
5. Vom transmite pe toate căile LEGALE mesajul nostru de chemare la Rezistenţă Naţională şi de condamnare a modului în care actuala guvernare trădătoare de ţară înţelege să vândă în detrimentul statului român resursele naturale precum exploatările de cupru şi gazele de şist.

PARTIDUL ”TOTUL PENTRU ŢARĂ”
Preşedinte executiv
Florin Dobrescu
Bucureşti, 6.o7.2o12

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”