În data de 6 mai 2012, în Serbia vor avea loc alegeri prezidențiale. 12 persoane au fost declarate eligibile de către Comisia Electorală, printre acestea și liderul comunității musulmane muftiul Muamer Zukorlić.
Muftiul Zukorlić se află în tabăra celor ce vor federalizarea Serbiei, acesta fiind un militant pentru autonomia regiunii Sandzak din sudul Serbiei care este predominant musulmană, raportul între musulmani şi sârbi este de 4 la 1 în capitala Novi Pazar. Unii dintre locuitorii Sandzakului vor chiar independența, manifestându-și nu de puține ori sentimentele anti-sârbești și proturce. În vara anului 2010 după ce Turcia a învins Serbia în semifinala campionatului mondial de baschet de la Istanbul, locuitori din capitala Sandzak-ului, Novi Pazar, au ieşit în stradă pentru a sărbători victoria…Turciei. Ei au fluturat steaguri ale Turciei şi au strigat slogane precum „Sandzak nu este Serbia”.
„La fel ca majoritatea populaţiei de aici din Novi Pazar, am sentimentul că Turcia este mai apropiată de noi din multe motive. Mai întâi în sensul unor legături aproape paterne. Apoi Turcia este o superputere atât în Europa, cât şi în Asia şi îşi va relua rolul pe care-l juca în Balcani cu 100 de ani în urmă”, spune Rizo Kucevic, un localnic din Novi Pazar. Iar Comunitatea Islamică din Serbia a făcut apel la autonomia regiunii Sandzak şi i-a îndemnat pe locuitori să se arate solidari prin „opoziţia la regim şi la partidele politice pro-sârbe”.
„Candidatura mea se bazează pe convingerea că țara noastră şi societatea sunt pe marginea prăpastiei, iar eu în calitate de candidat la președenție voi oferi un program de salvare funcțional, acceptabil pentru toți cetățenii Serbiei” a declarat muftiul la o conferinţă de presă susținută în 7 aprilie la Novi Pazar. Explicându-și motivele candidaturii, liderul religios al musulmanilor din Serbia a spus că dorește să își asume „această responsabilitate” pentru că ar fi „prea egoist să țină departe de public un program de reformă valoros, în vreme ce toți ceilalți candidați prezintă programe neclare”.
Deși susținut de comunitatea musulmană, Uniunea Social Democrată, Partidul Socialist din Serbia, Partidul Pensionarilor, Serbia Unită și albanezii din Valea Preševo, Muamer Zukorlić se clasează în sondaje abia pe locul șapte, fără șanse reale de a ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Rămâne în urma acestei candidaturi un nou semnal de alarmă referitor la atitudinea impertinentă și dușmănoasă a musulmanilor la adresa culturii europene și a statelor naționale, obligându-ne să tratăm cu seriozitate frământările incipiente din sandjacul dobrogean.

1 comentarii:
Pai daca nu le place in Serbia, sa emigreze in Turcia, Arabia Saudita sau alta tara musulmana pe placul lor.
Si pun pariu ca daca este ales presedinte, acest muftiu va fi versiunea sarbeasca a Ayatolah-ului Khomeini.
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”