Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 9 iulie 2012

Treziți-vă până nu e prea târziu, votați dictatura cea mai mică!

Acesta este apelul unui om neutru din punct de vedere politic către frații lui întru independență, dar și către partizanii din ambele tabere. Treziți-vă!

După ce au ales atâta vreme răul cel mai mic, românii trebuie să deschidă ochii rapid, pentru că deja vorbim de răul cel mai mare. Tu, cel care citești acest text, trebuie neapărat să-l dai mai departe, odată ce te-ai convins că eu, autorul lui, sunt de bună credință. Dă-l mai departe la prietenii tăi pe care regimul Băsescu i-a sărăcit și le-a scăzut nivelul de trai. Dă-l mai departe fanilor lui Mircea Badea care-l plac pe acesta pentru că e deștept și haios. Dă-l mai departe puștilor de 18-20 de ani care vor să voteze anti-Băsescu doar pentru că le place să vadă victime la televizor. Dă-l mai departe pensionarilor care se agață de schimbare cu ultimele speranțe. Dă-l mai departe femeilor blajine și naive cărora le-a părut rău de Adrian Năstase și-l cred pe Băsescu vinovat. Cu PDL-ul n-am trăit bine, în ultimii ani, e adevărat. Dar cu USL-ul, după cum se arată lucrurile, n-o să mai trăim deloc.

Știu că, după suspendarea lui Băsescu, oricât de implicați emoțional ați fi fost înainte în scandalul politic, v-ați mai relaxat un pic. Televiziunile au luat o mică vacanță, a venit weekendul, căldura e mare și pe străzi miroase a leneveală. Pe sentimentul ăsta de apatie generală s-a bazat, cred, și USL-ul când și-a programat vânătoarea în iulie. Nu vă lăsați duși de val și nici măcar la val, adică la mare, pe plajă, departe de toate. TREBUIE să votați pe 29 iulie, indiferent unde v-ați afla. TREBUIE să vă treziți și să judecați matur, echilibrat, cu detașare, gândindu-vă strict la interesul vostru personal, dar și al nostru, ca popor.

Am fost neutri și ne-am trezit prinși în războiul dintre partizani. Războiul pare dezechilibrat. PDL-ul e vlăguit, până și animalul politic Băsescu scheaună resemnat. Iar USL-ul își arată colții și pândește să pună ghearele pe putere. Adică pe justiție, pe Constituție, pe bani. Nu vă îndoiți vreo clipă că aici Băsescu a spus adevărul. USL-ul chiar vrea, de exemplu, justiția ca să-și scape oamenii lor și să-i bage pe-ai celorlalți. Putem fi de acord că asta voiau și pedeliștii, în genere. Doar că pedeliștii, din motive care țin mai mult sau mai puțin de moralitatea anumitor membri din partid, din străinătate sau din societatea civilă, n-au reușit, totuși, să subordoneze toate instituțiile și resursele. Și parcă nici nu și-au dorit decât să și le facă prietene, nu direct slugi. Putem conveni c-au făcut un pact de neagresiune cu justiția (deși cunosc personal câțiva pedeliști hăituiți de DNA), dar n-au violat-o.

Diferența este că ce vor USL-iștii chiar se îndeplinește și nici o instituție sau lege a statului nu le poate sta în cale, așa cum s-a dovedit în ultimele două săptămâni. Mare atenție! Deosebirea dintre PDL și USL este, la ora actuală, cam ca aceea dintre Antena 3 (presă extremistă de partid) și Dilema Veche (intelectuali, în bună măsură, de dreapta). Gândiți-vă, oameni buni, indiferent că sunteți de stânga, de dreapta, neutri sau nepăsători. Gândiți-vă! V-ați uitat vreodată în ochii injectați ai lui Radu Tudor, ai Danei Grecu, ai lui Ciuvică, ai lui Ciutacu? În opoziție erau deseori simpatici. Imaginați-vă însă aceleași personaje aflându-se la putere. Să presupunem că tu, socialist de bună credință sau liberal din tată-n fiu, îi susții pe Ponta și Antonescu. Ei bine, tu, susținător echilibrat și decent ai acestora doi, nu te sperii când știi că-n spatele lor vor fi acei nebuni, struniți, la rândul lor, cu grijă de Dan Voiculescu?

Ura voastră pentru Traian Băsescu e justificată, dragi liberali, dragi pesediști, dragi neutri. Dar frica de o guvernare de tip Antena 3 ar trebui să fie mai mare. O guvernare fără nuanțe, care nu cunoaște autocritica, fără milă, fără echilibru, fără capacitatea de a găsi măcar o calitate la ceea ce nu mai sunt de mult adversari, ci dușmani de moarte. Dacă vă e frică măcar un pic, dacă vreți ca fiii și fiicele voastre să nu mai trăiască ce-ați trăit voi la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, TREBUIE SĂ VOTAȚI ÎMPOTRIVA SUSPENDĂRII LUI BĂSESCU, INDIFERENT CU CINE ȚINEȚI. Nu e o glumă și nu e intoxicare de băsist. În cel mai rău caz, timpul poate să-mi dovedească faptul că mă înșel în privința cotelor dezastrului. Sunteți dispuși să riscați să nu fie așa? Ponta și Crin invocă mereu voința electoratului. Și deocamdată au dreptate. Doar că, în sminteala lor, li se pare că simplul fapt că majoritatea oamenilor i-ar vota sau i-au votat le dă dreptul să facă exact ce vor ei, odată ce-au preluat puterea. Nu e așa. Așa nu. Așa rău. Jos, băiatu, jos! Electoratul care asigură majoritatea confortabilă a USL trebuie să iasă din logica anti-Băsescu și să se gândească la ce anume votează.

USL-ul are deja Parlamentul și Guvernul. Votați pentru Băsescu ca să nu le dați și președinția, e simplu. Astfel, nici Băsescu, nici Antena 3 nu vor mai putea pune mâna pe puterea absolută. Nu vom mai avea dictatură și parcă e mai bine să se certe întruna între ei decât să nu mai asculte de nimeni. Măcar atât faceți, dragi neutri scârbiți de politicieni: votați în așa fel încât cei pe care-i numiți dictatori să se anuleze între ei.

Chiar, am o vorbă cu voi, neutrii: ajunge! Și eu sunt neutru, știu sentimentul plăcut pe care ți-l dă împopoțonarea cu idealismul și echilibrul tău. Știu că dă bine să fii anti-toată lumea, știu cât te ajută la credibilitate. Știu chiar și că aveți argumente valide în acest sens. Dar acum nu e timpul pentru un vot nul. E timpul pentru da sau nu. Și voi, neutrii, veți avea cel mai mult de suferit în regimul care se prefigurează. Pentru că cei din fosta putere se așteaptă, deja, să fie hăituiți. Dar vouă nici prin cap nu vă trece că ieșitul în stradă și, în general, orice tentativă de împotrivire la adresa puterii s-ar putea să devină de 10 ori mai periculoasă decât e acum.

Andrei Manțog

1 comentarii:

Abaris spunea...

Cei ce conduc america au ticalosul obicei de a se folosi de aliati, pentru ca apoi sa-i arunce la gunoi cand si-au epuizat interesul sau devin un pic nesiguri.

Atat Ponta cat si Basescu sunt reprezentantii aceluiasi interes, interesul financiar evreesc.

Basescu a promis protejarea clasei de mijloc, insa a lasat-o pe mana sarpelui cu clopotei Isarescu.

Basescu a fost folosit iar acum este aruncat la gunoi. Urmeaza Ponta ce tocmai a promis un haraci mult mai mare.

Din nefericire, prostii si curvele, betivii si drogati, lasii si infatuatii, intretinutii si destrabalatii, incompetentii si puturosii constituie coloana vertebrala a democratiei. Caci ei constituie clasele semnificative statistic. Din punct de vedere biologic ei nu sunt decat niste rebuturi, exploatate si intaratate impotriva a tot ce este drept si bun, tinute in frau prin gretoasele lor vicii.

Pe o asemenea colcaiala de vicii si neputinte cum pot arata Basestii si Poantele slabe? Tot ca cei ce ii voteaza.

Democratia, votul universal, parlamentarismul sunt un cancer in sufletul poporului, un cancer ce trebuie extirpat. Acest model "european-american" de democratie nu functioneaza. Democratia este maneaua jegoasa si caterinca insolenta.

Solutia nu poate fi gasita decat in educatie, munca, intarirea mintii si a trupului. Cinste si incredere. Trup si suflet de otel.
Pana nu vom fi mai destepti si mai puternici decat acesti ticalosi, vom fi sortiti sa le fim slugi si tiitoare. Caci asta e rasplata prostiei.

Solutia e in noi. Iar exemple avem nenumarate.

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”