Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

joi, 13 septembrie 2012

13 septembrie 1940: Ziua Căpitanului. Pelerinaj la Casa Verde

Pentru Vineri dimineaţa, 13 Septembrie, am convocat lumea legionară din Bucureşti la Casa Verde, pentru a comemora 13 Septembrie, ziua de naştere a Căpitanului şi ziua numelui său, Sf. Corneliu Sutaşul.

În 11 Septembrie, a apărut în ziare comunicatul meu prin care făceam apel la legionari să participe la serviciul religios de la Biserica Sf. Ilie Gorgani şi apoi încolonaţi să se îndrepte spre "Casa Verde", se va desfăşura sărbătorirea Căpitanului.

Manifestaţia a fost impunătoare. Peste 12000 de legionari, în cămăşi verzi, au străbătut arterele principale ale Capitalei, Bulevardul Elisabeta şi Calea Victoriei, pentru a se îndrepta apoi spre Bucureştii noi, unde se afla Casa Verde. Trotuarele pe unde treceau legionarii erau împânzite de lume, care îi saluta cu braţul în sus şi le arunca flori. Vuia centrul oraşului de "ştefan Vodă al Moldovei", "Marşul Legionarilor Tecuceni", "Ardealul Tânăr Legionar" şi "Sfântă Tinereţe Legionară".
O privelişte de neuitat! De unde a răsărit această mândră oaste legionară, care până acum o săptămână trăia sub ameninţarea legilor excepţionale? şi de unde au putut să-ţi procure aceşti tineri, într-un timp atât de scurt, mii şi mii de cămăşi verzi? în toate familiile şi croitoriile s-a lucrat de zor la confecţionarea lor, iar pânza verde a dispărut de pe piaţă, fiind căutată până şi în dughenele evreilor.

Cu Borobaru şi Necrelescu, am plecat înaintea cortegiului şi ne-am amestecat cu mulţimea de pe trotuare, undeva la capătul Căii Victoriei. Vroiam să văd, fără să mă recunoască nimeni, trecerea coloanelor. în frunte păşeau Vasile Iasinschi şi Comandanţii Bunei Vestiri, Mile Lefter şi Ilie Gârneaţă. Ce entuziasm delirant! Ferestrele erau înţesate de oameni care aplaudau frenetic tineretul României Legionare. Se rupseseră zăgazurile terorii şi acum populaţia putea să-şi exprime în libertate adevăratele ei sentimente.

Am lăsat formaţiunile legionare să treacă şi când am socotit că au ajuns la Casa Verde şi au avut timp să facă front, am sosit şi noi cu maşina. O pădure de braţe legionare ridicate spre cer, de-o parte şi de a trecerii spre Mausoleu, m-au salutat la sosire. Când am ajuns în faţa Monumentului, am avut bucuria să-l descopăr pe Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, înconjurat de un sobor de preoţi, care venise să rostească rugăciunea de pomenire a eroilor din criptă. M-am îndreptat spre Mitropolit şi i-am sărutat mâna dreaptă.

După slujbă, am deschis şedinţa legionară şi am făcut apelul morţilor. Am citit apoi, tot în decursul şedinţei, mesajul adresat de Generalul Antonescu legionarilor, cu prilejul zilei de naştere a Căpitanului:

"Dragi Legionari,
Puterile răului au fost pentru totdeauna înfrânte.
Cu ajutorul destinului, cu învierea Patriei a venit şi biruinţa voastră şi a mea.
Îngenuncheaţi şi cinstiţi cu pietate ziua Căpitanului vostru de ieri.
Jertfa lui o merită cu prisosinţă.
Îndemnul meu este să faceţi, odată cu această închinare şi legământul că, prin ordine, prin disciplină, prin credinţă nelimitată în destinele glorioase ale Patriei, şi prin muncă neşovăielnică, veţi dovedi ţării şi lumii întregi că sunteţi cu adevărat păstrătorii unei mari şi neuitate moşteniri.
Este datoria voastră de mâine.
Țara vă cere să începeţi, alături de mine, fără şovăire şi fără precupeţire, în unire şi iubire, munca de îndreptare şi de reconstrucţie la care am pornit.
Este îndemnul meu de astăzi.
Ascultaţi-mă şi urmaţi-mă".
General Antonescu

Deşi cuvintele adresate de General legionarilor cu prilejul comemorării de la "Casa Verde" au fost bine primite de miile de cămăşi verzi adunate aici, totuşi n-a scăpat nimănui semnificaţia unei aluzii din mesajul acestuia: "îngenuncheaţi şi cinstiţi cu pietate ziua Căpitanului vostru de ieri. "Pentru legionari, Corneliu Codreanu nu era "Căpitanul vostru de ieri", ci "Căpitanul nostru de ieri, de azi şi din totdeauna".

M-am adresat apoi eu legionarilor, rostind următoarea cuvântare:

"În ziua de 24 Iunie 1927, cinci tineri luptători din viaţa studenţească, trecuţi prin grele încercări pentru credinţa lor naţională, s-au adunat la Iaşi, în Căminul ridicat prin braţele studenţimii, şi acolo, în faţa icoanei Arhanghelului Mihail, s-au legat să lupte pentru dezrobirea neamului românesc.

Astfel s-a întemeiat Legiunea "Arhanghelului Mihail", care, mai târziu, s-a numit Garda de Fier.

Conducătorul lor era Corneliu Zelea Codreanu. Ochii albaştri, înlăcrimaţi pentru durerile neamului şi iluminaţi de credinţe şi nădejdi care îi stăpânesc numai pe marii conducători de popoare, trecutul lui aspru de luptător încercat, voinţa lui masivă şi veşnic trează, constituiau garanţia că la capătul drumului lor nu poate fi decât biruinţa.

Au pornit la drum aceşti flăcăi, în surâsul dispreţuitor al oamenilor "cuminţi" şi în mocnetul de ură al duşmanilor din adâncuri.

De atunci au trecut 13 ani de luptă, de chinuri, de jertfe şi de eroism. Rând pe rând, sub conducerea înţeleaptă a Căpitanului, toate piedicile au fost înlăturate, toate poziţiile au fost cucerite până în inima duşmanului.

Lupta nu a fost uşoară. La conducerea Statului se afla o clasă egoistă şi înstrăinată de poporul românesc, subjugată forţelor iudeo-masonice, o clasă de conducători care îşi aflau fericirea în arginţi şi în trădarea patriei acelora care vroiau nimicirea ei.

În faţa acestor suflete pline de ură şi viclenie, s-a ridicat El, Căpitanul, cavalerul medieval, fără frică şi fără prihană.

Sabie între două lumi, cum spunea un comandant legionar, azi dispărut din mijlocul nostru. A despărţit lumea nouă, aşa cum s-a despărţit pământul de apă.

Și a început lupta grea, pe viaţă şi pe moarte, cu puterile răului. Val după val s-au azvârlit asupra lui duşmanii să-l doboare şi să-l nimicească. A fost târât în adâncuri, dar s-a ridicat iarăşi biruitor pe culmi.

De câte ori credeam că va pieri de uneltirile celor răi, de atâtea ori mâna lui Dumnezeu l-a înălţat deasupra oamenilor. Duşmanii l-au lovit cu armele josnice ale minciunii, infamiei, trădării: el le-a răspuns şi i-a înfruntat cu dragoste şi bunătate.

Căpitanul a introdus în viaţa politică o linie de înaltă ţinută etică, exemplu atât de rar în istorie. Pentru El, onoarea era însăşi existenţa şi viaţa unui neam.

"Decât să învingi printr-o infamie mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei", e una din legile fundamentale fixate de Căpitanul legionarilor, iar cucerirea puterii în Stat o concepea ca o acţiune de convingere întemeiată pe dragostea şi suferinţa legionarilor, cu care să sfarme toate împotrivirile sufleteşti şi prin consimţământul tuturor să clădească Statul legionar.

Acţiunea lui politică, Căpitanul şi-a întemeiat-o pe transformarea sufletească a omului. Legiunea este, înainte de toate, o mare şcoală educativă pentru poporul românesc, unde se face apel la tot ce este mare şi dezinteresat în sufletul omenesc şi unde se îndepărtează tot ce este meschin şi inferior în el.

Pentru această mare transformare a sufletelor în sens nobil, dezinteresat şi eroic, un rol conducător are în viaţa legionară suferinţa, ca instrument de luptă împotriva duşmanului.

Sub acest aspect, viaţa Căpitanului, un lung martiraj, cu trupul lui târât din închisoare, a fost un exemplu cutremurător pentru toţi.

Nici o suferinţă n-a reuşit să-l încovoaie pe Căpitan; de aceea El a biruit.

Cel mai greu eroism, eroismul de durată, singurul care duce la biruinţă, nu l-a părăsit pe Căpitan niciodată.

El a fost veşnic la cârmă, fără clipe de odihnă, mereu cu faţa la duşman şi a biruit tocmai prin această tenacitate supraomenească de a sta neclintit la postul de comandă.

Acum, când biruinţa lui e deplină să ne amintim de marile lui virtuţii, de dragostea lui nesfârşită, prin care să-i dezarmăm pe ultimii adversari ai Mişcării Legionare.

El ne-a fixat liniile de dezvoltare ale poporului nostru pentru sute de ani înainte.

Noi nu mai avem nimic de adăugat decât să aplicăm cinstit gândurile lui.

Prăbuşirea teritorială să nu ne înspăimânte.

Biruinţa de la 6 Septembrie e mult mai însemnată decât tot trecutul istoric de până acum, pentru că poporul român devine, pentru prima oară, stăpân pe destinul lui.

Căpitanul e cu noi, camarazi. El veghează ca drumul nostru să nu se abată de la linia legionară şi să ne ducă numai spre biruinţă.

Pentru Căpitan şi pentru biruinţa legionară să strigăm din toată inima, camarazi:

Trăiască Legiunea şi Căpitanul!"

Intenţionat, am evitat să vorbesc în această cuvântare de moartea Căpitanului. De doi ani, în masele legionare şi chiar în cadrele conducătoare libere, stăruia credinţa că n-ar fi mort, că ar trăi, ţinându-se ascuns, şi ar apărea din nou când va veni vremea lui. N-am vrut să zdruncin această speranţă într-un moment când memoram ziua lui de naştere, care e o zi de bucurie.

HORIA SIMA, „ERA LIBERTĂȚII. STATUL NAȚIONAL-LEGIONAR” VOLUMUL I

2 comentarii:

Anonim spunea...

Un reper pentru noi toți.
Trăiască Legiunea și Căpitanul!

Legionar Nemtean spunea...

Buna alegerea acestui text. Am vazut pe multe saituri, parca e un necrolog de ziua Capitanului.Inca o data felicitari, camarazi!!!

TLC!

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”