Doina, de Mihai Eminescu

De la Nistru pân-la Tisa

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.

Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;


Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;

Din Satmar pâna ‘n Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.