Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta minciuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minciuni. Afișați toate postările

joi, 28 iulie 2011

O manipulare grosolană în cazul atentatorului dement, pro-homosexual și pro-Israel, îndreptată împotriva organizațiilor naționaliste

Mass-media alături de polițiile din statele europene manipuleaza grosolan cazul criminalului Anders Breivik, împins la crime în masă de ideile sale anti-musulmane și obsesiv pro-israeliene. Prin minciuni neruşinate se ocultează ideile care l-au împins la aceste oribile fapte, asasinându-si conaționalii, și se încearcă în cel mai infect mod legarea lui de ideatica naționalistă și grupările naționaliste din întreaga Europă.

Astfel, aflăm din Adevărul că „Hans-Peter Fridrich s-a declarat îngrijorat de „autonomiştii naţionali", care au preluat modelul autonomiştilor de stânga şi care au aproximativ 1.000 de simpatizanţi, printre care se numără şi tineri neonazişti.” (Adică „naționaliștii autonomi” în traducere exactă) Naționaliștii autonomi acționează în Germania din anul 1988 și până acum nu au fost implicați în procese penale care să justifice îngrijorarile ministrului federal de interne.

Din același articol citim o altă minciună legată de cazul Breivik, cum că acesta ar fii fost membru al „Nordisk, un forum online al extremiştilor nordici, printre ai cărui membri s-a numărat şi Anders Breivik”. Minciuna a fost lansată de o publicație electronică norvegiană, Expo, de extrema stângă și anti-fascistă. Nordisk.nu a ripostat imediat și a spus că a căutat în toată baza sa de date indicii care ar crea macar suspiciunea ca ar fii vorba de Breivik și nu au fost găsite. Dar sunt dispuși să coopereze cu poliția dacă vor fii aduse indicii în acest sens, chiar a provocat saitul extremei stângi care a lansat minciuna, Expo, să spună sub ce nume a activat Breivik pe forumul Nordisk. Dar Expo tace. De ce? Pentru că minte. 

Ce se urmărește cu această campanie? Persecutarea grupărilor naționaliste, ocultarea adevăratelor legături ideatice și organizationale ale asasinului Breivik, crearea unor legi care să restrângă libertatea de comunicare pe internet... Mai multe dezvăluiri, într-un viitor articol pe lupta-ns.info.

joi, 9 iunie 2011

Timişoara sub Ciuhandu de 3 cincinale: parcuri dichisite, linii de tramvai refăcute, dar şi drumuri praf şi turnuleţe în centru

La inceput de iunie se implinesc 15 ani de cand Gheorghe Ciuhandu este primarul Timisoarei.
Primul mandat l-a castigat in 1996, iar istoria s-a repetat de inca 3 ori. A promis marea cu sarea, un oras de 5 stele, cu drumuri ca-n palma, intersectii europene, cu parcuri moderne, cu multe parcari si un centru frumos. De multe promisiuni nu s-a tinut. Putem aminti aici transportul in comun, majoritatea tramvaielor aratand intr-un hal fara de hal. O bila neagra a mai primit-o si pentru locuintele pentru tineri, cam inexistente in ultimii ani. Iar strazile din oras… numai ca-n palma nu arata!
Tot in timpul mandatelor lui Gheorghe Ciuhandu, primaria a pierdut nu mai putin de 1000 de litigii ce vizau proprietati imobiliare aflate in patrimoniul orasului. Si palatele tiganesti din centrul urbei i-au facut o imagine negativa edilului. Timisorenii l-au acuzat de multe ori ca a inchis ochii la faptul ca tiganii au cumparat cele mai frumoase vile din centru si le-au transformat in adevarate palate tiganesti. Ciuhandu a mai fost acuzat si ca trateaza primaria ca pe propria-i mosie!
Domnia „ciuhandista” are insa si parti bune. La acest capitol putem aminti reabilitarea liniilor de tramvai, modernizarea parcurilor istorice din oras sau construirea de fantani publice in cartiere. Cert este ca promisiunile au fost multe si tot la fel de multe au fost si ratarile.

Timisoara sub Ciuhandu: parcuri dichisite, linii de tramvai refacute dar si drumuri praf si turnulete in centru

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

"Eroina" condamnata pentru ca a inventat intreaga poveste a unui "atac neo-nazist"


O tanara din Germania, in varsta de 18 ani, a castigat un premiu pentru "curaj civic" pentru presupusa "aparare a unui imigrant de catre niste atacatori neo-nazisti". Apoi a fost gasita vinovata de inventarea intregii povesti si condamnata pentru asta.

Rebecca K (foto) si-a scrijelit pe coapsa o svastica dupa cum au constatat medicii care au examinat-o si au depus marturie in fata instantei.

In februarie ea a primit un premiu din partea unei asociatii din Berlin care lupta "impotriva violentei de extrema dreapta".
Ea a sustinut ca 4 barbati au atacat-o in orasul german Mittweida pentru ca a sarit in ajutorul unui copil imigrant, iar cei 4 neo-nazisti ar fi aruncat-o la pamant si i-ar fi scrijelit o svastica pe corp. Anchetatorii nu au reusit sa gaseasca martori care sa-i sustina povestea, raporteaza media germana.
Fata a carei poveste mincinoasa a tinut la acea vreme prima pagina a ziarelor a fost condamnata doar la 40 de ore de munca in folosul comunitatii de catre un tribunal din Hainichen, Germania de Est. Dupa BBC