Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta revolutionari falsi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revolutionari falsi. Afișați toate postările

joi, 23 decembrie 2010

Cei mai mizerabili dintre profitorii revoluţiei: Sute de securişti se bucură de privilegiile date de certificatul de revoluţionar

Oficial, 28 de revoluţionari cu certificat de luptător în Revoluţie sunt foşti colaboratori sau chiar foşti ofiţeri dovediţi ai Securităţii - organul represiv din regimul comunist, principalul acuzat de sutele de asasinate comise în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Numărul securiştilor şi turnătorilor va fi însă mult mai mare: până în prezent, au fost verificaţi doar 8.000 dintre cei 21.000 de revoluţionari - luptători sau urmaşi ai eroilor-martiri (părinţi, soţi şi copii de morţi în Revoluţie). Aceştia beneficiază, de peste 20 de ani, de recunoştinţa statului român, manifestată prin indemnizaţii (indemnizaţia luptător este, în prezent, de 1.700 - 3.300 de lei) şi alte numeroase facilităţi de ordin material, pe care le vom detalia.