Ofensiva NS #5. Gott! Erde! Freiheit! Mensur!

Articol preluat din revista Naționaliștilor Autonomi, Ofensiva NS #5.

[Naţional-Socialiştii Autonomi nu se opresc, chiar dacă sunt urmăriţi sau arestaţi iar „Steagul Negru” nu trebuie nici comandat, nici plătit, el vine pur şi simplu. Un spirit care scoate autorităţile din minţi cutreieră Vestul - Naţional-Socialiştii Autonomi!]

Întotdeauna am susținut ideea că cicatricile fac un bărbat mai frumos. Pe bărbații nemți i-a dăruit natura și eugenia cu frumusețe cât cuprinde, dar unii dintre ei țin să-și împodobească chipurile cu cicatrici de duel. Cum unul dintre puținele mele farmece este că am lipici la bărbați extremiști fiindcă știu să le vorbesc pe limba lor, am ajuns într-o Burschenschaft să mă uit la tineri minunați care m-au făcut să uit pentru câteva ore că există lumea modernă.

Burschenscafturile sunt niște fraternități studențești, cu originea prin secolul 19. Băieții ăștia greșiți, în loc să fraternizeze și ei, ca tot studentul, la club cu erasmusele din țări exotice, se adună să învețe valori perimate precum patriotismul, gândirea neînregimentată în corect politic, camaraderia, onoarea, respectul, patriotismul și, mai ales, să se taie cu sabia.

Termenul de „Mensur” vine din latină și desemnează distanța dintre cei doi participanți la lupta cu sabia. Ei spun că nu este nici duel, nici sport, nici competiție, ci o metodă de modelare a caracterului. Scopul nu este ca cineva să câștige, ci ca ambii să învețe să se mențină drepți în fața adversarului și să încaseze loviturile cu dârzenie. Acestea sunt îndreptate către față și scopul lor e să lase cicatrici, care sunt purtate cu mândrie. Sunt informată că un bărbat care poartă o astfel de cicatrice este un om de onoare și numai bun să fie luat de soț. O să țin minte.

Ajung la casa lor după lăsarea întunericului. Pe dinafară nu se distinge cu nimic, însă pentru acces ai nevoie de o cheie sau de o parolă pe care să o comunici responsabilului cu intrarea. Nu e obișnuit ca o femeie să intre într-o Burschenschaft, dar așa minunăție nu putea să rămână nevăzută, altminteri nici n-aș fi putut să spun că am fost în Germania. Astă-seară țin discursuri noii membri, numiți vulpi. Pentru intrarea în organizație există o perioadă de probă, în care trebuie să se dovedească demni. Există un „primar al vulpilor” care îi învață un pic de istorie, regulile frăției și câteva norme de conduită.

Mă așez pe un fotoliu și mă uit la ei. Toți mă copleșesc cu atenții. Unul mă amenință în joacă cu sabia, spunându-mi că sunt în Deutschland, deci să fac bine să vorbesc germana, fiindcă altfel voi fi decapitată. Vreau să plec cu capul pe umeri, așadar continui conversația în germana mea cu accent sudamerican. Mi se dăruiește „Patriotism” de Mishima în traducere ca să le exersez limba, iar cel care mi-o dă spune că e o carte esențială pentru ei. Tinerii membri își țin discursurile, majoritatea pe subiect istoric sau economic. Îmi e drag mai ales un băiat roșcat și deșirat care, pe jumătate șoptit, din cauza emoțiilor, ține o pledoarie pentru mutarea zilei naționale a Germaniei pe 9 noiembrie. Îmi vine să-l pup. Nu sunt lăsată, cică o să-l sperii. Bine.

Toți poartă șapca și diagonalele specifice Burschenschaftului. Pe pereți sunt poze cu vechi membri ai frăției și steaguri ale Germaniei din diverse perioade. Un tip mă invită să asist la un duel. Mă duc, încântată. Aflu că nu e cu sabia, ci cu bere. Au halbe speciale pentru asta și câștigă cel care dă peste cap mai repede toată berea. Îmi spun că există o tehnică și că noii membri fac cursuri ca să și-o însușească. Îl provoc și eu pe băiatul care-mi povestește și, după ce se codește puțin că n-ar trebui să concureze împotriva unei fete, acceptă și câștig. Eu n-am tehnică, sunt doar moldoveancă și făceam astfel de întreceri cu prietenii prin liceu, în serile plictisitoare de la bar. Un domn mai în vârstă mă felicită pentru așa o realizare epocală, îmi admiră tatuajul cu garda de fier și își exprimă regretul că nu sunt băiat german.

Se trece la lucruri serioase, luptătorii de astă-seară se pregătesc pentru Mensur. Mă entuziasmez, pentru asta am venit. Cei doi poartă cămașă de zale, un guler gros și un fel de ochelari protectori. În trecut, la duel se purtau hainele normale, dar probabil și-au schimbat punctul de vedere după câteva accidente. Păcat, un pic de pericol în plus n-ar fi stricat. Lupta se desfășoară foarte rapid, observ că principiul e să stea cât mai drepți și mai imobili și să țintească fața adversarului. Există un supraveghetor care notează loviturile și rănile și un doctor care să-i coasă un pic, la sfârșit. Mă înfior la sunetul de sabie pe sabie și mă gândesc cât de mult mi-ar plăcea să am și eu astfel de băieți în țara mea. Cele trei reprize ale duelului se termină repede și unul dintre participanți are o rană la frunte. Sângele i se scurge pe obraji și pe piept, iar el zâmbește și stă la poză. O să capete o cicatrice frumoasă.

Îmi place de burschenschafteri pentru că știu ceva foarte important, care printre cea mai mare parte a tinerilor de azi pare să fie uitat – educația nu e numai în cărți. Mă bucur că, undeva în Europa, mai există niște băieți care, în studenție, nu învață numai lucruri abstracte. Atâta timp cât oamenii în formare au astfel de preocupări și de modele, Europa rămâne ea însăși.