Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

sâmbătă, 8 martie 2008

Ungaria vrea autonomie pentru maghiarii din Romania


!!!Ungaria sprijina autonomia intregii Transilvanii!!!
Guvernul ungar a subliniat clar în programul sau ca sustine toate eforturile de autonomie bazate pe principii europene si cooperare între majoritate si minoritate, a declarat Ferenc Gemesi, secretarul de stat pentru minoritati si politici nationale, citat de MTI, informeaza Mediafax. El a facut aceasta declaratie ca raspuns la o solicitare lansata de Consiliul National al Secuilor (CNS) de la Sfântul Gheorghe, care cere europarlamentarilor ungari, liderilor români si ungari sa sustina eforturile în vederea autonomiei ale comunitatii etnicilor maghiari din România. Aproximativ 160 de delegati ai CNS s-au întrunit, la sfarsitul saptamanii trecute, la Sfântul Gheorghe, dupa aproape un an si jumatate de la precedenta întrunire. CNS s-a constituit în octombrie 2003, având ca unic scop declarat obtinerea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc. Laszlo Tokes, presedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT), a declarat ca autonomia ceruta de comunitatea maghiara reprezinta, în primul rând, o problema interna a României. În opinia presedintelui CNMT este
clar ca numai prin autonomie, prin întelegere si prin consens ar putea fi prevenite situatiile de conflict si reglementata situatia minoritatilor dintr-o tara. Noul presedinte al CNS, Izsak Balazs, a declarat ca CNS face din nou apel la autoritatile locale si judetene din secuime sa initieze organizarea referendumurilor locale pentru autonomie. Basescu: CNS crede ca se afla in KirghizstanLa randul lui, presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, ca cererea de autonomie a CNS nu reprezinta decât “o încercare de incitare a spiritelor”. Întrebat despre solicitarea CNS catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) în privinta numirii unui raportor pentru evaluarea starii generale si a vointei de autonomie a comunitatii maghiare din Tinutul Secuiesc, Basescu a raspuns: “Se pare ca acesti domni (n.r. - reprezentantii CNS) înca se afla în Kirghizstan, nu au aflat ca România a intrat ân UE si si-a îndeplinit toate standardele”. Mai mult, seful statului a afirmat ca nu crede în existenta unei declaratii a Guvernului Ungariei, potrivit careia acesta ar sprijini autonomia secuilor, dar, daca exista, “va primi o riposta pe masura”. Media Link

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”