Mâncătorii de rahat

Nu, nu ma refer la americani cu acest titlu! E vorba de presa din ţărişoara noastră şi, de ce nu, de majoritatea presei din lume în aceste zile. Mă uit la tembelizor în aceste clipe şi, în afara faptului că sunt inundat cu fel şi fel de stereotipii, sunt uimit de imbecilitatea unora.

Simpatia nemărginită pentru Obama o înţeleg...Nu o accept, dar ea vine în mod logic. Generaţia mtv îşi intră încet în drepturi, valul de discriminare pozitivă din ultimii 20 de ani şi implementarea sentimentului de vinovăţie rasială îşi face văzute efectele şi aşa mai departe. Obama is the man! La Berlin a adunat un număr de simpatizanţi apropiat de ce a reuşit Kennedy pe vremuri, în funduleţul lui s-au pompat bani cât să scoţi la liman o ţară africană etc. Şi acum vine şi frica unora: vai, să nu cumva să păţească săracul ce a păţit şi Al Gore acum opt ani, din cauza sistemului electoral nedrept din SUA! Sistem de altfel foarte bine întemeiat, care se bazează pe teoria ponderii, nu pe cea a majorităţii. Spunea pe tvr 1 o fătucă acum câteva minute, că americanii nu îşi aleg direct preşedintele. Stupidă fată... SUA sunt un stat federal, deci fiecare stat în parte îşi alege preşedintele pe care şi-l doreşte, urmând ca apoi, în functie de ponderea statului la numărul total al populaţiei federale, candidaţii să primească punctele cuvenite, adică un anumit număr de electori. Nu imi dau seama ce este aşa de greu de digerat. Ponderea garantează corectitudinea într-o măsură mai mare decât media, după principiul: dacă stai cu o bucă pe un cub de gheaţă şi cu cealaltă pe o plită încinsă, în medie ţi-e bine.

Şi revenind la candidaţi, voi fi şi eu în rând cu lumea, voi discuta doar despre Obama, Mccain nefiind important. Cine mai are nevoie de bătrânei în ziua de azi? Cui îi mai trebuie experienţă de viaţă, cine mai are nevoie să îşi demonstreze aptitudinile, înainte de a candida pentru un post? Povestea un aerian azi prin ziare, cât de greu i-a fost Obamei să îşi îndeplinească visul american, din cauza culorii pielii...Sunt absolut de acord. A trebuit săracul să aştepte 46 de ani ca să ajungă dintr-un biet guvernator candidat la preşedinţie. Mccain se dădea cu avioane căzătoare prin Vietnam la vârsta aceea. Lui i-a fost mult mai uşor. Barack a promovat foarte rapid, în caz că nu ne dăm seama, ceea ce ar trebui să arate că este un prodigios. De fapt el nu numai că nu şi-a terminat treaba pe unde a fost (până acum nici un mandat dus la final), dar nu a rupt gura târgului prin activitatea sa (Ia ghiciţi, cu câte proiecte de legi a contribuit mititelul nostru la bunăstarea naţiunii sale?). Dar important e că ne promite "change", care în engleză poate însemna fie "schimbare", fie "mărunţiş". Spun "ne promite", pentru că şi noi, restul lumii, suntem extrem de entuziasmaţi de marele licurici, nu avem strop de demnitate...

Americanii vor avea preşedintele pe care şi-l merită, probabil un mare gargaragiu incompetent, cu probabil foarte mulţi "consilieri" cu interese nobile.