Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

marți, 27 ianuarie 2009

Folositi proxy server pentru a va ascunde identitatea online si a fenta Legea 29


Identitatea online a fiecarui utilizator se regaseste in adresa de IP, dinamica sau statica, furnizata de catre operatorul de servicii de internet.

Pe intelesul tuturor, este ca si adresa personala de acasa. „Stim ca IP-ul dumneavoastra este 82.76.**.**, stim si ca adresa de hosting este 82.76.**.**rdsnet*.ro. Mai mult, stim ca intrati pe internet din Romania. Daca folositi „Invisible Surfing”, identitatea dumneavoastra online devine invizibila, IP-ul dumneavoastra va lua forma: 75.126.64.188, iar tara de unde accesati internetul, se va schimba. Veti fi localizat undeva prin Statele Unite ale Americii.” Mesajul de mai sus va apare daca accesati site-ul invisiblesurfing.com. Acest site, ca multe altele, ofera servicii gratuite de ascundere a identitatii online. Ele pot fi folosite pentru ascunderea IP-ului sau pentru accesarea site-urilor ce ofera servicii de email, chat sau forum, in cazul in care accesul direct catre astfel de site-uri a fost blocat la serviciu sau in alte locuri de catre administratorul retelei.

Camerele unde se stocheaza datele costa sute de mii de euro

Procesarea si stocarea datelor se fac în spatii amenajate de catre furnizorul de servicii de comunicatie. Camerele dedicate vor trebui sa îndeplineasca cel putin urmatorul set de caracteristici tehnice, care presupune costuri uriase, de ordinul sutelor de mii de euro:
- Sa fie prevazute cu o singura cale de acces securizata corespunzator.
- Sa nu fie traversata de conducte de apa sau gaze.
- Nivelul temperaturii si umiditatii în camera sa fie monitorizat de un hidrometru.
- Sa nu fie amplasate într-o zona a cladirii cu trafic intens.
- Sa nu fie amplasata în apropierea unor spatii de depozitare cu risc de incendiu (arhiva de documente, spatii de reciclare a hârtiei).

Amplasarea camerelor destinate procesarii si stocarii de date si modalitatea de acces la acestea trebuie sa fie de asa natura, încât sa elimine riscul potential de pierdere, distrugere sau accesare neautorizata a datelor. Astfel, camera de procesare si stocare a datelor trebuie prevazuta cu un sistem de securitate conectat la un serviciu de monitorizare, sa fie prevazuta cu senzori de detectare a incendiului, inundatiei, miscarii, cod de acces necorespunzator. Pe lânga toate acestea, furnizorii trebuie sa utilizeze, pentru camerele de stocare, un sistem de alarma pe coduri de acces unice, al caror transfer de la un angajat la altul sa fie strict interzis, sau un sistem electronic de înregistrare a accesului pe baza de cartela magnetica.

Procesarea si stocarea datelor se vor face pe servere care trebuie sa dispuna de o aplicatie software de stocare si procesare a datelor care sa permita furnizarea datelor în cazul în care se va formula o cerere în acest sens. Stergerea datelor se va face automat în conditiile legii, o data la sase luni. Softul trebuie sa mai permita transferarea datelor pe suport electronic într-un format securizat, agreat de operatori si autoritatile competente care le solicita si sa permita înregistrarea fiecarei utilizari a bazei de date, precum si a câmpurilor care au fost accesate. Serverele vor fi prevazute în mod obligatoriu cu un sistem de back-up pentru baza de date.

Furnizorii mai au obligatia de a desemna personalul autorizat sa aiba acces la camerele de retinere a datelor si sa furnizeze datele solicitate conform prevederilor legale. Acestia trebuie sa desemneze un numar de persoane suficient pentru a garanta continuitatea activitatii de stocare sau furnizare a datelor retinute. Datele retinute, cu exceptia cazurilor în care exista o cercetare penala în curs, vor fi sterse automat în momentul expirarii perioadei de 6 luni. Stergerea automata a datelor se va face simultan atât de pe serverul central, cât si din sistemul de back-up. Sursa: Gardianul.ro via Frontpress.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”