Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 1 martie 2009

Adio, "romi"!


Jurnalul Național vine cu o propunere de proiect de lege în premieră și lăudabilă: revenirea la denumirea de ȚIGAN pentru cei care doreau din motive subversivo-nesimțite să fie apelați drept romi!

Inițiativa trebuie susținuta!

Jurnalul Naţional propune, printr-un proiect de lege, revenirea la folosirea cuvântului "ţigan" în loc de "rom", atât în plan intern cât şi internaţional pentru a evita confuzia între această etnie şi români. Demersul nostru este cu atât mai îndreptăţit cu cât infracţiunile comise de etnicii ţigani în Italia sau alte ţări occidentale au dus la nefericita confuzie rom/român şi au aruncat anatema asupra întregului popor român.

Recrudescenţa infracţiunilor comise de ţigani în Italia şi nu numai, precum şi asocierea acestor fapte cu poporul român, prezentat ca un popor de violatori, hoţi, are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine, dar şi asupra românilor de bună credinţă care merg în străinătate să câştige un ban cinstit. S-a ajuns la situaţii paradoxale în care România nu mai înseamnă în presa din afară ţara Nadiei Comăneci, a lui Brâncuşi sau a lui George Enescu, nu mai este ţara cu tradiţii şi frumuseţi tulburătoare, ci o ţară de barbari. Şi totul porneşte de la o confuzie de termeni: rom/români, termeni care în alte limbi, cum ar fi italiana – rom-rumeno, se aseamănă foarte mult, iar diferenţele dispar în mentalul colectiv astfel că aceste cuvinte devin sinonime.

Continuarea: jurnalul.ro

5 comentarii:

Anonim spunea...

Din pacate Jurnalul National nu are nicio atributie legislativa. Un deputat ar trebui sa propuna un proiect de lege, proiectul ar urma sa fie dezbatut, apoi votat, etc.
Iar "corectitudinea politica" ar trebui si ea depasita.
Vorba aceea: "paste calule iarba verde".
Bucurie prematura.

Lupta NS spunea...

Nu e vorba de "bucurie prematura". Stim parcursul pe care trebuie sa il aiba o IDEE pentru a se materializa in proiect de lege si apoi pentru a fi legiferata.
Societatea civila poate insa sa vina ea insasi cu un proiect de lege care apoi sa fiew dezbatut in parlament, pe comisii, in plen...
E un mare pas inainte pentru ca presa a participat din plin la crearea isteriei corectitudinii politice. Ei sunt cei ce au materializat directivele lui Petre Roman-Neulander date catre MAE. Iar o sa spui ca "tot jidanul e de vina", dar facts are facts...
*******************************
off topic. Textele scrise de Lya Benjamin le stiu de cand eram copil. Ele dovedesc (poate) antisemitismul ideologic (temporar sau nu) al ML. Dar el nu a fost transpus in fapte decat arareori.
Textele incorporate de Lya Benjamin in scrisoarea catre AP sunt si astazi atat de actuale. Nu stiu cu ce scop mi-ai trimis acest link. Degeaba il tot combateti pe emeritul profesor Ion Coja. Adevarul spus de el e mai tare decat toata propaganda voastra si va va invinge!

Anonim spunea...

DIN CELE MAI VECHI TIMPURI TIGANI AU FOST NUMITI SI TIGANI LE VA RAMINE NUMELE PRECUM SI''FAIMA''.

Lucian - Attila Blaga spunea...

Un numar de minim 100.000 de persoane, din cel putin un sfert din numarul de judete ale tarii, fiecare dintre acestea la randu-i cu peste 5000 de semnaturi, pot initia un proiect de lege.
Daca cititi Jurnalul National de azi, cred ca articolul prim din editia online, se publica detalii ale acestei legi, precum si un fel de interviu cu Adrian Paunescu, care a avut o tentativa asemanatoare acum cativa ani, precum si o invitatie pentru toate organizatiile care doresc sa participe la strangerea de semnaturi. Nu sunt preferatii mei cei din trust, dar initiativa e laudabila, si propun chiar o implicare a Nationalistilor Autonomi precum si a tuturor Nationalistilor din Romania intr-un asemenea procedura.

Lucian - Attila Blaga spunea...

...intr-o asemenea procedura! Se pare ca incep sa vorbesc ca Lenuta Baseasca - ar trebui sa candidez si eu!

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”