Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 16 martie 2009

Arestari in Bulgaria pentru promovarea radicalismului islamic


Agentia Nationala pentru Securitatea Statului (DANS) din Bulgaria a retinut primarul unei localitati din sud-vestul Bulgariei si un invatator dintr-un sat invecinat.

Cei doi sunt acuzati pentru promovarea radicalismului islamic si incitare la ura religioasa si etnica, informeaza Novinite.

Primarul satului Garmen, Ahmed Basev (foto), si invatatorul de la scoala din Ribnovo, Murat Bosnak, au fost retinuti luni dimineata.

Arestarile au avut loc dupa ce, saptamana trecuta, parlamentarul Iane Ianev, liderul partidului "Ordine, Lege, Justitie", a prezentat public rapoarte despre promovarea radicalismului islamic in satele de munte din sud-vestul Bulgariei, cu sprijinul unor fundatii arabe.

Ianev a declarat ca directorul scolii din Ribnovo, Feim Isa, le obliga pe eleve sa poarte valul islamic si tot el le-a cerut parintilor sa semneze pentru introducerea Islamului ca materie obligatorie de studiu.

Islamul era predat de invatatorul Murat Bosnak, desi acesta nu detine o diploma valabila in Bulgaria. Se pare ca el a fost ajutat sa predea de primarul satului Garmen, Ahmed Basev. Sursa: Ziare.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”