Runele si Odin

Se spune ca Odin, zeul suprem al lui Aesir (neamul zeilor) a stat agatat in propria sa sulita de copacul lumii, Yggdrasil, 9 zile si 9 nopti pentru a dobandi cunostintele necesare descifrarii runelor. Cand runele au aparut sub el, Odin a coborat si le-a ridicat de jos si astfel a dobandit puterea runica.

Runele sunt un vechi alfabet germanic, folosit atat pentru scriere cat si ca instrument de prezicere si magie. S-au întrebuintat peste tot in nordul Europei, Scandinavia, Insulele britanice si Islanda incepand cu anul 100 i.Ch si pana in 1600 era noastra. Inscriptii runice ale perioadei de aur au fost descoperite in Nordul Americii, povestiri care atesta faptul ca vikingii au ajuns in America cu mult inaintea lui Columb.
Simbolurile prerunice sau hällristningar au fost descoperite in cavernele epocii bronzului, prima data in Suedia. Unele dintre aceste simboluri au fost intrepretate ca literele unui alfabet, in timp ce altele reprezinta idei si concepte care au fost incoportate in numele runelor (soare, cal ...).
Tacitus, în Capitol X din “Germanicus”, descrie o forma de divinatie folosita de triburile germanice: “In ceea ce priveste prezicerile, ei le acorda mai multa atentie decat oricine altcineva. Metoda de dvinatie este simpla: taie o ramura dintr-un copac fructifer si o impart in bucati mici pe care marcheaza semne distinctive, imprastiindu-le apoi la intamplare pe o tesãturã albã. Dupã aceea, preotul comunitãtii, dacã extragerea este publica sau tatãl familiei, daca este fãcuta în particular, dupã ce invoca zeii cu ochii indreptati catre cer, alege trei bucãti, pe rand, si interpreteazã semnele marcate anterior pe ele."
Runele sunt un oracol pentru cel care are nevoie de un sfat. Ele lucreazã cel mai bine dacã sunt descrise exact imprejurarile si dupa aceea li se adreseaza o intrebare concreta. Citirea runelor poate fi uneori obscura; sugereaza anumite raspunsuri dar trebuiesc imaginate detaliile. Acesta este momentul in care intuitia celui care citeste runele detine rolul cheie.
Divintatia runica sau prezicerea runelor nu are sensul actual de “ghicire a viitorului” adica nu se refera strict la ceea ce denumim in mod curent clarviziune. Runele ofera o explicatie analizand drumul sau calea pe care se afla cineva si consecintele care pot aparea. Viitorul insa nu este stabil, fix. Se schimba in functie de fapta fiecaruia. Daca cuiva nu-i place predictia, intotdeauna poate schimba calea.
Actualul inteles al cuvantului “rune” este de mister, secret sau soapta. Fiecare runa are un inteles ezoteric si prorpietati asociate cu el dincolo de sensul obisnuit, pamantesc, precum si o valoare fonetica. Fiecare transpunere intr-un cavant sau o fraza semnifica concepte importante pentru persoana care le foloseste pentru ca sunt imbinate forta naturii cu cea a intelectului.
Toate runele sunt insotite de o poveste si au o legatura cu zeii scandinavici. Se spune ca Odin, zeul suprem al lui Aesir (neamul zeilor) a stat agatat in propria sa sulita de copacul lumii, Yggdrasil, 9 zile si 9 nopti pentru a dobandi cunostintele necesare descifrarii runelor. Cand runele au aparut sub el, Odin a coborat si le-a ridicat de jos si astfel a dobandit puterea runica. Mai tarziu, el i-a tranferat aceste cunostinte zeitei Freya, la Vanir. Aceasta in schimb l-a invatat magia. Heimdall, zeul luminii si cel care pazeste Aurora Boreala a fost cel care i-a invatat pe oameni sa citeasca runele.

Exista divergente asupra originii “aspectului” de “alfabet” al runelor. Ipotezele sunt in favoarea unei origini latine dar exista si teorii care sustin varianta greceasca, aducandu-se argumente in sprijinul fiecarei afirmatii. Oricum, evidenta pare sa situeze originea acestui alfabet in nordul Italiei, asemanarea dintre cele 2 alfabete fiiind prea stransa pentru a putea fi ignorata, mai ales in ceea ce priveste forma literelor, dar si in ceea ce priveste directia, sensul scrisului, a unor structuri si chiar a unor simboluri caracteristice. Acest aspect explica de ce multe rune par a fi litere romane, din moment ce atat scrisul italic cat si cel latin provin din alfabetul etrusc (el insusi derivat din familia alfabetului grecesc). Aceasta teorie ar plasa originea “futhark” undeva inainte de sec. I e.c., cand scrisul italic a fost absorbit si inlocuit de alfabetul latin. Analizele lingvistice si fonetice il plaseaza mai devreme, poate chiar in 200 i.c.
Alfabetul runic a aparut prima data in randul triburilor germanice din centrul si estul Europei. Unele simboluri runice se pare ca au fost adoptate din alte alfabete, cum ar fi cel grecesc, etrusc si cel roman timpuriu. Runele au fost alcatuite din linii drepte pentru ca in felul acesta sa fie mai usor de cioplit in lemn sau piatra. Cele mai vechi inscriptii runice pe pietre dateaza din sec. al III-lea era noastra, desi probabil ca alfabetele runice au fost folosite cu cateva secole inainte.
Vechiul alfabet runic german sau vechiul Futhark continea 24 de rune. Primele 6 rune ale alfabetului formeaza cuvantul “futhark”. Datorita faptului ca oprin intermediul runelor s-a raspandit vocabularul in Scandinavia, unele simboluri runice s-au pierdut si alfabetul s-a redus numai la 16 rune. Forma catorva rune s-a schimbat, in special runele reprezentand A/O, C/K, H, J, S si grupul Ng. De asemenea, schimbarile in limba au determinat adaugarea a 9 rune alfabetului pentru a compensa din punct de vedere fonetic in timp ce unele rune au devenit corespondentul altor litere. Acest alfabet extins la 33 de simboluri este cunoscut drept drept Futhorc-ul anglo-saxon. Insusi numele runelor a fost transcris relativ intact. Cu toate ca nici un manuscris existent nu prezinta numele vechilor rune germanice poemele runice anglo-saxone si scandinave agreeaza ideea ca poate fi stabilita originea lor comuna.
Runele su fost folosite pentru scris in numeroase limbaje, incluzand pe cel gotic, german, frizian, englez, danez, suedez, norvegian, islandez, lituanian, rus, ivrit, sau alte limbi semitice (datorita relatiilor comerciale cu khazarii pe “Drumul Matasii” - grup de turci trecuti la islamism, localizati ca stat independent intre 650 - 1016 in estul Europei, Crimea)
Aproape uitat complet din secolul al XVII-lea, alfabetul runic este reinviat la inceputul secolului de societatile screte germanice si reluat in anii ’70 de catre profesorul J.R.R Tolkien, specialist in domeniul literaturii medievale a Europei de Nord.
Futhork-ul Anglo Saxon
Alfabetului runic i-au fost adaugate cateva litere in plus pentru a scrie in anglo-saxona (engleza veche). Runele au fost aduse probabil in Britania in secolul al V-lea de catre englezi, saxoni, iuti si frizieni (popoare cunoscute sub denumirea de anglo-saxoni) si au fost folosite pana in secolul al XI-lea. Inscriptiile runice au fost gasite indeosebi pe bijuterii, arme, pietre si alte obiecte. Pe manuscrise au supravietuit doar cateva exemple de scriere runica.
Numele runelor vechiului Futhark este o recreere speculativa a ceea ce lingvistii au denumit “proto-germana”, adica provenind din tulpina “proto-indo-europeana”. Exista multe versiuni ale alfabetelor runice. Fiecare la randul sau cunoaste variatii in ceea ce priveste numele, forma, sensul ezoteric sau magic.