Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
joi, 21 mai 2009
20 de tigani din Pisa au instalat corturi într-un loc public, cerând să fie repatriaţi in România
Tiganii, originari din România, care au rămas la Pisa după ce 40 de conaţionali au fost trimişi voluntar în ţară şi-au instalat corturile în faţa organizaţiei care gestionează operaţiunea, cerând să fie şi ei repatriaţi, relatează cotidianul La Nazione.
Cel puţin 20 de tigani şi-au întins pe jos saltele, saci de dormit, pături şi au petrecut noaptea de marţi spre miercuri, cu tot cu copii, în parcarea din faţa Societa della Salute.
Această manifestaţite inedită a fost organizată cu sprijinul asociaţiei Rebeldia, apropiată stângii radicale, care a mai organizat în trecut astfel de acţiuni.
"Este vorba, în mod clar, de o provocare", a declarat comandantul poliţiei locale din Pisa, Massino. "Un gest demonstrativ care, oricum, nu va fi tolerat. Le-am dat un ultimatum de 48 de ore, iar astăzi (joi - n.red.), dacă nu vor pleca singuri, vor fi îndepărtaţi. (Printre ei - n.red.) sunt copii care nu pot fi ţinuţi în aceste condiţii şi, dacă va fi necesar, vom fi nevoiţi să sesizăm un tribunal pentru minori, care va lua măsurile adecvate", a adăugat el.
O parte dintre cei 20 de tigani a depus deja cereri pentru repatriere voluntară, iar autorităţile accelerează procedurile pentru un nou val de repatrieri. Dupa NewsIn
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”