Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
sâmbătă, 23 mai 2009
Blestemul aurului de la Rosia Montana. „Daca nu-i opresc, o sa lase in urma lor un peisaj de Luna!”
Proiectul Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), obiectul unora dintre cele mai aprinse controverse ale ultimului deceniu, revine in forta pe scena publica.
De altfel, presa straina a inceput iarasi sa critice proiectul de exploatatie miniera al companiei Gabriel Resources. Jurnalistii de la ziarul german Spiegel noteaza ca firma canadiana, profitand de criza financiara, a inceput o campanie publicitara puternica pentru a relua exploatarea zacamintelor aurifere cu ajutorul unei metode controversate, ce implica folosirea cianurilor. De fapt, timp de mai multi ani, proiectul a fost oprit in diverse faze de reprezentanti ai fostului guvern, adversari declarati ai exploatarii. RMGC se mobilizeaza acum, la doi ani si jumatate de la sfarsitul precedentei sale campanii publicitare, si promite crearea de locuri de munca, in conditiile actuale de criza, si protejarea de mediu, in regiunile de exploatare vizate.
„Legenda spune ca regele din antichitate Midas, in lacomia sa nemarginita, si-a dorit ca tot ce atinge sa se prefaca in aur. Si dorinta i s-a implinit. Numai ca aurul i-a stat in gat, caci mancarea si bautura atinsa se transforma si ea in aur, iar hapsanul rege era sortit sa moara de foame. Adulat si blestemat, aurul planetei a devenit, de cand cu criza, din nou moneda forte. Trei sferturi din rezervele de aur ale Pamantului se afla in zone in care valoarea unui om e mai mica decat a lantului de aur de la gatul unui cocalar. 100 de tone de stanca mineraliera trebuie excavate, macinate si spalate cu cianuri, pentru colierul unei pitipoance”, citeaza HotNews.ro (www.hotnews.ro).
Cratere si cianuri
Filoanele importante, de suprafata, au fost demult golite. In lume exista inca mult aur, insa in firisoare infime, in stanca. Pentru a ajunge la minereu, se excaveaza la sute de metri in adanc. Munti intregi acoperiti cu paduri se transforma in noroi otravit, caci metodele clasice de extractie nu mai sunt eficiente la minereul de adancime. Vremea El Dorado-ului a trecut, marile concerne miniere au preluat monopolul extractiei, pe care au profesionalizat-o. Se lucreaza „gigantic” si se decanteaza cu cianuri. Ecologic, aceasta e o catastrofa.
Pretul aurului creste mereu, ajungand, de la 300 de dolari/uncia (31,1 grame) in anul 2000, la aproape 1.000 de dolari, in 2009. E firesc ca intreprinderile miniere sa se inmulteasca, e tot atat de firesc ca, in competitia de piata, sa nu supravietuiasca decat rechinii cei mari, cu fonduri importante pentru investitiile miniere, care dau rezultate doar peste ani, sau decenii.
Aceste consortii specializate in minerit sustin ca exploateaza filoanele de minereu pretios, prin aplicarea de tehnologii moderne si putin poluante, respectand normele ecologice. Ele amagesc guvernele si opinia publica, prin declaratii de bune si transparente intentii de ocupare a fortei de munca si protejare de mediu, in regiunile de exploatare vizate.
Cianurile insa nu iarta. Folosita in decantarea rocii mineraliere, dislocate in mii de tone, din peisaj, otrava rosie se scurge in iazuri slab securizate, se prelinge peste tot. Ea ramane, ca si deseurile atomice, un cosmar de decenii. Craterele de sapatura sunt imense, in Australia a ramas unul care „se vede chiar si din spatiul cosmic“ (Spiegel).
Aceeasi prestigioasa publicatie germana se referea, intr-un studiu de anul trecut, la dezastrul ecologic produs de ruperea digului de la exploatarea miniera Aurul, din Romania, si deversarea reziduurilor cianurate in Tisa, acum cativa ani. „Pe 300 de kilometri, viata din rau a fost complet distrusa“, se spunea in articol. continuarea la gardianul.ro
1 comentarii:
Se vede si in acest exemplu,ca in tara noastra nu mai conteaza valorile,ci doar interesele materiale!!!!Si este josnic sa oblige oamenii foarte subtil sa accepte din cauza lipsei de bani!!!Si daca ''statul roman''nu ar vrea sa fie aceasta actiune nu s-ar derula.
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”