Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 3 august 2009

3 august 1919 - Ziua Timişoarei

La mijlocul anului 1919, Banatul istoric devine o „zonă fierbinte” a Europei postbelice şi va ocupa un loc distinct în dezbaterile tăioase de la Conferinţa de Pace din Paris. Din motive politice, Conferinţa hotărăşte dezmembrarea acestei provincii. Unităţile militare sârbe urmau să părăsească teritoriul ocupat din Banat şi să se retragă la vest de linia convenţională de graniţă stabilită la Conferinţa de Pace. Unităţile sârbe părăsesc Timişoara de abia în 27 iulie 1919, după ce recurg la rechiziţionarea unor importante bunuri materiale. În 28 iulie 1919, dr. Aurel Cosma, numit prefect al judeţului Timiş - Torontal de către Consiliul Dirigent, decretează preluarea puterii şi instalarea administraţiei româneşti.1 La 1 august 1919 soseşte în Timişoara prima unitate de jandarmi români, iar la 3 august 1919 îşi fac intrarea solemnă în oraş, unităţile Armatei Române, sub comanda colonelului Economu. Au fost momente înălţătoare, care au marcat, în zbuciumata istorie a Timişoarei o impresionantă zi de sărbătoare.2

(...) O mărturie de atunci consemnează următoarele: „Anunţul dat s-a lăţit ca fulgerul printre români şi însufleţirea a fost atât de mare încât bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni s-au grăbit să ia parte la sărbătoarea cea mare a primirei fraţilor cari ne-au adus libertatea dorită de veacuri. Manifestarea publicului pentru acest moment înălţător a fost spontană, instinctivă, iar nu pusă la cale şi a decurs în cea mai perfectă ordine, cu toate că afluenţa de mase a fost enormă”.3 Peste 100.000 de oameni, de pe cuprinsul întregului Banat, sosiţi cu trenul, cu căruţele sau călare au fost prezenţi la această sărbătoare românească. Aspectul Timişoarei avea, parcă, altă înfăţişare. Flamura tricoloră împodobea o mare parte a caselor, drapate şi ele cu covoare româneşti şi ghirlande de flori. Străzile erau inundate de mulţimea celor dornici să ovaţioneze soldaţii unui Regiment care a luptat cu eroism pe fronturile din Dobrogea şi Moldova. La ora 10,00, pe Calea Lugojului, intră în oraş coloana militară. În acordurile „Răsunetului”, Deşteaptă-te Române, îi întâmpină „un banderiu” de 900 de tineri bănăţeni călare, toţi în haine albe, naţionale, cu căciula de dorobanţ, decorată cu panglică tricoloră. A fost un spectacol emoţionant. În fruntea primului batalion al Armatei Române se afla figura impunătoare a colonelului Virgil Economu. Se adresează salutul de „bună venire”, prefectul, dr. Aurel Cosma: „Veacuri de-a rândul am avut bucurii puţine, supărări multe, după cum arată istoria. Acum, fraţii noştri, aţi venit în leagănul românilor, vărsând sânge pentru noi, care am gemut sub stăpânire străină.” continuarea la sursa: primariatm.ro

2 comentarii:

Anonim spunea...

Blestemata fie ziua de 3 August.
Banat is NOT Romania!

Lupta NS spunea...

Anonimule, pe cuvant, esti penibil rau de tot. Argumentatia ta sa inteleg ca se rezuma la o fraza in...engleza? :(
Poate or fi motive de sustinere a autonomiei (care, la dracu', exista din plin doar ca administratorii sunt corupti pana in maduva oaselor, coruptie dublata de o incompetenta care te face sa iei in calcul optiunea de a le sfarsi brutal 'cariera'). Cei pe care i-am intalnit pana acum (fata in fata sau pe internet) si sustineau autonomia sau independenta Banatului aveau 'argumente' de genul: "o sa ne fie mai bine asa, man!" , "ramane banu' aici si atunci o sa ne mearga si noua mai bine"... Penibil, de tot plansul.

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”