Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 3 august 2009

90 de ani de la eliberarea Budapestei de catre Armata Romana

Academicianul Florin Constantiniu va prezenta marti, la orele 11:00, la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, expozitia fotografica "4 august 1919 - Armata Romana elibereaza Budapesta", organizata de Centrul de Studii pentru Resurse Romanesti.

Razboiul dintre Romania regala si Ungaria bolsevica incepea in noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919 cand Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui si garzile rosii maghiare atacau la Ciucea si Tigani posturile inaintate ale Armatei romane. Contraofensiva romana a atins in patru zile zona Muntilor Apuseni si apoi linia raului Tisa.


Lenin ii comunica telegrafic lui Bela Kun ca prin Basarabia, Bucovina si Galitia Uniunea Sovietica urma sa ajute Republica Sovietica Ungara. Oameni politici romani, ca Alexandru Vaida, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu, Ionel Bratianu, Constantin Angelescu aratau factorilor de decizie de la Paris pericolul pe care il reprezenta pentru Europa refacerea fortelor militare ale Ungariei Sovietice. Temerile erau indreptatite, intrucat la 20 mai 1919, armata Ungariei ocupa intreaga Slovacie.


Urmatoarele atacuri ale armatei bolsevice maghiare s-au desfasurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declansarea la scara europeana a unor mari demonstratii muncitoresti pentru apararea Ungariei bolsevice. La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungara a atacat respingand armata romana pana la Oradea. A avut loc o contraofensiva si, dupa sapte zile de lupte crancene, trupele romane se apropiau de Budapesta. La 3 august 1919, patru escadroane de rosiori comandate de colonelul Rusescu au pornit spre Budapesta unde a ajuns spre seara. Istoriografia a consemnat data eliberarii Budapestei de bolsevism ca fiind 4 august 1919, ziua in care generalul Mardarescu a primit defilarea trupelor romane in capitala Ungariei.


Eliberarea Ungariei de bolsevism a fost o actiune trecuta sub tacere in perioada comunista - lucru lesne de inteles daca avem in vedere faptul ca Bela Kun s-a refugiat la Moscova de unde a tesut mai departe firele "revolutiei mondiale" si, desi a fost executat in URSS in perioada marilor epurari, a ramas totusi un simbol al loviturilor de stat bolsevice. Dupa 1989, Actiunea Armatei Romane de la Budapesta a intrat intr-un nemeritat con de umbra.
Pentru a elimina macar partial aceasta perdea a uitarii, la 90 de ani de la intrarea Armatei Romane in Budapesta Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti gazduieste o expozitie fotografica cu imagini in mare parte inedite, obtinute cu sprijinul Muzeului Militar din Bucuresti. sursa: ziua.net

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”