Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

joi, 20 august 2009

Presedintele Ungariei nu este bine-venit nici in Slovacia

Liderii politici din Slovacia au anuntat ca se opun vizitei lui Laszlo Solyom, presedintele Ungariei (foto). Maghiarul si-a anuntat deplasarea in statul vecin pentru astazi, cånd se implinesc 41 de ani de la invadarea fostei Cehoslovacii, in 1968, de catre armatele Ungariei, Uniunii Sovietice, Republicii Democrate Germane, Poloniei si Bulgariei, pentru reprimarea violenta a miscarii de democratizare “Primavara de la Praga”.

Ivan Gasparovici, presedintele statului slovac, Robert Fico, premierul si Pavol Paska, seful Legislativului de la Bratislava, au elaborat o declaratie comuna, in care si-au anuntat impotrivirea pentru vizita pe care presedintele maghiar Laszlo Solyom a anuntat ca intentioneaza sa o faca astazi, in tara lor. “Din punct de vedere istoric, consideram alegerea acestei date o dovada de insensibilitate si de lipsa de tact”, au afirmat cei trei lideri politici slovaci, cu referire la faptul ca astazi, 21 august, se implinesc 41 de ani de la invadarea fostei Cehoslovacii de catre armata sovietica, impreuna cu alte patru state semnatare ale Pactului de la Varsovia, printre care si Ungaria. In noaptea de 20 spre 21 august 1968, Uniunea Sovietica, impreuna cu aliatii din Pactul de la Varsovia au decis, cu exceptia Romaniei, sa puna capat Primaverii de la Praga, cele cateva luni de libertate politica din Cehoslovacia. In acest scop, aproximativ 400-500.000 de soldati rusi, est-germani, polonezi, bulgari si maghiari au invadat Cehoslovacia si au incheiat violent aceasta miscare de democratizare a tarii, lansata de presedintele Alexander Dubcek. Circa 6.000 de tancuri sovietice au ocupat atunci strazile cehoslovace. “In aceste conditii, Laszlo Solyom nu este bine-venit in Slovacia”, au anuntat Gasparovici, Fico si Paska, citati de Mediafax. Solyom ar fi urmat sa asiste astazi la inaugurarea unei statui a Sfântului Stefan, primul rege apostolic al Ungariei si ocrotitorul tarii, intr-un oras de la granita de sud a Slovaciei. Relatiile dificile dintre cele doua tari, ambele ajunse membre ale UE in valul de aderare din 2004, au devenit mai tensionate dupa ce Partidul National Slovac, o formatiune politica nationalista si xenofoba, s-a alaturat Executivului tarii, acum trei ani. Ungurii sunt cea mai mare minoritate din Slovacia, de aproximativ 10%, concentrati in sudul si estul tarii, spre frontiera cu Ungaria. continuarea la gardianul.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”