Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

marți, 15 septembrie 2009

Romani din Herta refuzati de Consulatul Romaniei

Fundatia "Gheorghe Asachi" din tinutul Hertei si Asociatia "Stindard" acuza Consulatul roman de la Cernauti si Oficiul Roman de Imigrari de neacordarea unor vize pentru un grup de 20 de cetateni ucraineni de origine romana (copii si parinti - n.red.) care doreau sa participe la actiuni culturale in Romania la invitatia mai multor institutii omoloage din Romania.

Consulatul Romaniei din Cernauti a solicitat Oficiului Roman pentru Imigrari (ORI) sa verifice persoanele care solicitasera vize de intrare in Romania. ORI a verificat la cererea Consulatului existenta programelor din cadrul Asociatiei Pro Basarabia si Bucovina prin presedintele filialei Bucuresti Ion Rotaru, care a sustinut ca nu cunoaste existenta unui program cultural, desi in acest proiect era implicata presedinta Asociatiei, Gabriela Iov.


Ca urmare a acestui refuz, presedintele Fundatiei "Gheorghe Asachi", Eugenia Cimborovici-Teodoreanu, atrage atentia, intr-o solicitare scrisa formulata catre Directia Generala Afaceri Consulare din Ministerul Afacerilor Externe, ca "s-a creat un precedent periculos: stoparea unor activitati culturale reciproce transfrontaliere prin neacordarea vizei culturale, in bloc, pentru mai multi membri ai unei organizatii romanesti din Ucraina". Despre motivele deciziei Oficiului Roman pentru Imigrari de a nu acorda vize culturale pentru acesti cetateni ucraineni de origine romana, MAE si Consulatul Romaniei din Cernauti sustin ca nu cunosc motivele pentru care membrii si colaboratorii Fundatiei "Gheorghe Asachi" au primit aviz negativ, potrivit presedintelui acestei institutii, Eugenia Cimborovici-Teodoreanu.

In urma acestui incident, presedintele Fundatiei "Gheorghe Asachi" mai spune ca s-a adus un grav prejudiciu de imagine atat institutiei pe care o conduce, cat si cetatenilor ucraineni de origine romana din tinutul Hertei si din Bucovina de Nord, asupra carora "planeaza stigmatul de imigrant ilegal". sursa: ziua.net

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”