Adevarul n-are nevoie de invaluire - Vrem sa traim!

Strazile sunt goale, stropi de ploaie se scurg ca lacrimile pe ferestre pentru a se aduna pe podea in baltoace din ce in ce mai mari. Este neplacut pe strazile din Leipzig, culoarea galbena a felinarelor detine cu curaj pozitia in aceasta noapte rece si intunecata. In ferestre se oglindesc din nou imaginile colorate ale programului de seara, din care rasuna in ciuda orei tarzii muzica tare. Totul pare atat de ireal, de strain. Ma simt incomod, cu toate ca stiu exact de ce sunt eu aici, ce ma scoate afara in aceasta lume ireala. Umezeala cuprinde incet lucrurile mele si frigul mi se strecoara in maini si picioare, dar asta este un lucru secundar.

Pe 17 octombrie conducatorii nostri au vrut sa ne aduca intr-un lesin, pentru a ne arata clar si precis cine este mai puternic. Ei stiau ca nu ne pot dobori, totusi si-au folosit iscusit mijloacele. Stiu inca exact cat de lipsit de speranta ma simteam, incercuit de militia sistemului, invaluit intre peretii caselor, garduri, tunuri de apa si taburi. Ce fel de sentiment a fost acela, cand ei au doborat pur si simplu protestul tinerilor germani, l-au oprimat cu gaze lacrimogene si l-au tinut strans timp de ore? Am gasit raspunsul, nu numai in mine, dar si in toti ochii, care ma priveau in acea zi in aceste invaluiri politienesti, era furie, furie nesfarsita.

Oamenilor li se vinde de atunci imaginea obisnuita, se imparte lumea in buni si rai, si eu sunt sigur ca asta intereseaza din ce in ce mai putin. Fara sa participe consuma cele mai noi stiri, fara participare se indreapta singuri intr-o letargie spre moarte. Unde se afla acuma curajul si toata speranta, credinta intr-o viata libera? Unde au ramas oamenii, care s-au rasculat candva aici, care au facut aici, in aces oras inceputul? Au aderat toti la societatea civila democratica, complet voluntar, nesiliti de nimeni, sau isi pun ei aceeasi intrebare ca noi, dar nu mai indraznesc sa se mai desprinda din masa gri?

In ploaie il zaresc, grupul care deja asteapta. Maini, care sunt introudse in manusi, se ridica, fete vechi dar si noi ma privesc prietenos, scurt inainte de a fi acoperite de baticuri. Imi acopar de asemenea fata, deoarece stiu ca ceea ce facem noi acum este ilegal, este interzis in acest stat. Merg impreuna cu ceilalti tineri pe strada, spontan si fara invaluirile politiei. Unul despacheteaza un transparent, se poate citi pe el "Vrem sa traim" si "Luptam pentru viitor". Se ia un megafon, mainile iau obiecte, oamenii tineri iau pozitie si in mijloc, in cel mai bun timp de transmisie rasar din noaptea intunecata.Tacerea este rupta, focul este aprins si se striga sloganuri. Nicio lumina albastra, niciun bataus in uniforma, nicio camera de supraveghere, niciun control de persoane, nicio invaluire politieneasca, nimic dintre acestea nu au impiedicat pe acesti tineri germani din drumul lor prin noapte. Invaluiti in fum si foc, am capatat pielea de gaina, nu este frigul, nici frica, ci este sentimentul de a nu fi singur. Incojurat de prietenii mei, pe care ii chinuie aceleasi intrebari si raspunsuri, care sunt motivati de acelasi curaj si aceleasi convingeri de a lupta pentru o Germanie mai buna intr-o lume mai buna. Este un sentiment unic.

Perdelele sunt rupte, oamenii inspaimantati privesc pe strada, in privirile lor se amesteca frica si curiozitatea. Atat de straina cum mi se pare mie aceasta viata fada, pe care o au majoritatea dintre ei, atat de strain li se pare lor acest protest al nostru. Ei stiu ca multe lucruri se desfasora stramb, ca ceva trebuie sa se schimbe, dar adevarata intindere nu o recunosc acestia.

Constructiile gri de beton stau invaluite in valuri de fum intr-o stralucire pura, rosie, pe ele se imprima umbrele demonstrantilor si par sa asculte chemarea tinerilor. Au fost partial proaspat renovate, dar inima acestor complexe rezidentiale bate in ton cu oamenii care traiesc acolo, ei sunt cei care au nevoie de o schimbare, nu fatadele. Asa este si cu statul acesta. El nu are nevoie de reforme, care sa il faca sa arata din exterior mai frumos si impunator, ci are nevoie de o schimbare adanca, venind din interior, de la oamenii, care ar trebui de fapt sa il formeze.

Dintr-o data urla unul "Gata, sa plecam, a trecut" si grupul de 60 de tineri se dizolva la fel de repede cum a venit. Pe jos, cu bicicleta sau cu masina parasesc ei locul faptei si lasa cateva sute de oameni in urma, care masoara strada cu privirea ametita. Foarte putini stiu pana acum, cine si din ce motiv au fost acesti oameni tineri, dar deja in ziua urmatoare vor gasi fluturasi in servietele lor, fluturasi care dau sens celor traite.

Poate unii din ei vor ajunge sa inteleaga ce ne-a scos in strada, de ce facem asta. Noi stim ca vom reusi sa intram in inimile acestor oameni, sa ii lasam sa simta spiritul, care ne cheama din nou la datorie si ne impinge la noi fapte. Ne vom odihni abia cand ultimul va realiza, ca exista de mult timp o miscare de rezistenta, care se desfasoara libera de dogmele de zi cu zi, si care doreste intr-un viitor nu prea indepartat sa realizeze fapte mari.

Noi simtim cum lupta impotriva noastra devine din ce in ce mai dura, cum trebuie sa infruntam obstacole lipsite de scrupule, deoarece suntem un pericol pentru conducatori. Nu suntem multi, doar o adunatura de oameni tineri, purtati de elanul anilor timpurii ai vietii, suntem o comunitate stransa, care creste continuu, si care isi defineste din ce in ce mai clar scopul si care este din ce in ce mai pregatita sa mearga in aceasta directie. O Germanie ordonata social si national, o comunitate populara intr-o natiune suverana, o viata mai buna intr-o lume mai buna, si stiu ca doar noi putem sa realizam toate acestea, pentru ca noi suntem viitorul! sursa: http://logr.org/infoleipzig/?p=157 vezi si video aici.