Astăzi, 8 octombrie 2009, la București s-a inaugurat monumentul Memorialul Holocaustului din România. Poziția noastră față de acest monument al minciunii instituționalizate o exprimăm prin re-publicarea textului atașat. Îi rugăm pe toți românii de bună credință să răspândească protestul nostru, prin toate mijloacele pe care le au la dispoziție. Cu urari de bine, Ion Coja
APEL la MEMORIALUL HOLOCAUSTULUI
Către Preşedintele României Primul Ministru al României Preşedintele Senatului Preşedintele Camerei Deputaţilor Preşedinţii partidelor parlamentare Primarul General al Bucureştiului Domnilor, Ruşinoasa Ordonanţă nr 31/2002 prin care s-a produs recunoaşterea oficială a unui pretins holocaust săvârşit de români împotriva evreilor este opera celui mai corupt prim ministru din istoria României. Un politician cu cât este mai corupt, cu atât este mai uşor de şantajat şi manipulat. Indiferent însă de împrejurările care l-au constrâns pe Adrian Năstase să comită un gest atât de potrivnic adevărului, atitudinea clasei noastre politice, care nu a găsit energia şi resursele morale pentru a se împotrivi acestui abuz, nu este mai puţin reprobabilă. Promulgarea Ordonanţei este un gest care descalifică clasa politică din România de azi, dovedind un dispreţ funciar al politicienilor faţă de fiinţa poporului român, faţă de valorile create de Neamul românesc de-a lungul istoriei sale. La vremea respectivă noi, Uniunea Vatra Românească, precum şi alte voci ale opiniei publice, din Ţară şi din străinătate, am protestat cu toate mijlocele de care dispunem, denunţând acest comportament sinonim cu trădarea de Ţară. Am protestat deoarece avem toate dovezile necesare pentru a respinge odioasa acuzaţie de genocid şi holocaust adusă părinţilor noştri. Din păcate, lucrurile nu s-au aprit aici şi azi asistăm la o nouă escaladare a minciunii, a diversiunii anti-româneşti. Ne referim astfel la intenţia de a se ridica la Bucureşti un monument în amintirea evreilor şi ţiganilor victime ale pretinsului genocid efectuat de guvernul ION ANTONESCU. În realitate, ceea ce s-a întâmplat cu evreii şi ţiganii deportaţi de Antonescu dincolo de Nistru nu a fost un genocid, ci un gest de legitimă apărare al autorităţilor, care s-au văzut confruntate, în plin război, cu comportamentul lipsit de loialitate al unor evrei şi ţigani, dovediţi sau cunoscuţi ori suspectaţi a fi agenţi ai URSS. continuarea la ioncoja.ro
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”