Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

miercuri, 25 noiembrie 2009

Un deputat al Dumei de Stat il vrea pe Stalin "mare erou" in Republica Moldova

Dupa ce ambasadorul Rusiei la Chisinau, Valeri Kuzmin, a atacat in mai multe randuri istoricii din Republica Moldova pentru pozitia lor in ceea ce priveste predarea istoriei, declarand ca "Istoria Romanilor", predata ani de zile in Moldova, ar fi fost "o falsificare a istoriei", iata ca alti oficiali rusi vin la Chisinau sa sustina aceasta teza.

O recenta dezbatere organizata de Liga tineretului rus in Moldova a reunit membri ai comunitatii rusesti locale, in frunte cu liderul Miscarii "Ravnopravie” Valeri Klimenko, dar si oficialitati ale Federatiei Ruse, precum Maksim Miscenko, deputat al Dumei de Stat a Rusiei, Aleksei Liubtov, presedintele organizatiei "Molodaia Gvardia" a partidului de guvernamant "Edinnaia Rossia"(Rusia Unita) si reprezentanti ai Ambasadei Rusiei la Chisinau, dupa cum scrie miercuri cotidianul "Timpul".

In cadrul dezbaterii, a fost avansata ideea de a mobiliza liceele din Chisinau la proteste de strada impotriva studierii "Istoriei Romanilor". Au fost totodata invocate tot felul de teze de sorginte sovietica, precum ca "din cele mai vechi timpuri Moldova a fost populata de catre triburile slave, ca teritoriul actual al Republicii Moldova a fost parte componenta a Rusiei Kievene, ca Rusia ar fi dominat aici pana la formarea Tarii Moldovei la 1359, ca de la Stefan cel Mare, domnii Moldovei ar fi dus o politica permanenta de apropiere de Cnezatul Moscovit". Reprezentantii minoritatii ruse si-au amintit si de "rolul civilizator al Imperiului tarist dupa 1812, continuat de catre cel sovietic".

Deputatul Maksim Miscenko a declarat ca "nu trebuie sa se insiste asupra represiunilor staliniste, ci asupra a ceea ce a construit puterea sovietica in Moldova - industrie, drumuri, apartamente etc". Parlamentarul rus l-a elogiat pe Stalin, numindu-l "un mare erou" si "cel mai important manager al secolului al XX-lea".



Reprezentantii comunitatii ruse ne propun o versiune brejnevista de predare a istoriei

Istoricii de la Chisinau au reactionat la declaratiile deputatului rus. "Prin faptul ca Miscenko il considera pe Stalin erou, el se situeaza in opozitie nu numai fata de istoricii din Republica Moldova, dar si fata de majoritatea istoricilor rusi, care au publicat pana in prezent peste doua sute de volume de documente despre represiunile staliniste", a declarat istoricul Igor Casu, potrivit cotidianului Timpul de la Chisinau. "Reprezentantii comunitatii ruse ne propun o versiune brejnevista de predare a istoriei, a istoriei URSS cu accente staliniste, iesita din uz si in Rusia. Actiunea respectiva a facut parte dintr-o campanie bine organizata, prin implicarea Ligii tineretului rus, majoritatea membrilor ei necunoscand limba romana. Este o incercare de a destabiliza situatia din Republica Moldova", a adaugat Igor Casu.

Pe de alta parte, istoricul Virgil Paslariuc, citat de acelasi ziar, sustine ca "vizita oficialilor rusi nu a fost una intamplatoare, ci una programatica". "Deputatul rus Maksim Miscenko a recunoscut franc ca este reprezentantul valului generat de ascensiunea noilor tehnologii politice, menite sa contracareze sirul de transformari pro-occidentale in regiunile post-comuniste (Serbia, Ucraina, Georgia), numite peiorativ "revolutii portocalii'", a afirmat Virgil Paslariuc. "Aceste tehnologii, deloc inofensive, vizeaza instaurarea unui control asupra "spatiului public" al unei societati, unde se formeaza opinia publica care, la randul ei, declanseaza mecanismele luarii deciziilor politice. Dezbaterile cu caracter 'simbolic' joaca un rol important in acest proces, iar Istoria constituie unul din acele puncte nevralgice spre care se indreapta asemenea tehnologii caci, vorba lui Orwell, 'cine controleaza trecutul, controleaza si prezentul'', a semnalat istoricul Virgil Paslariuc. sursa: ziua.net

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”