Cadavrul lui Adolf Hitler a fost incinerat în 1970 de agenţii KGB, iar cenuşa a fost aruncată într-un râu din Germania la ordinul direct al şefului agenţiei ruse de spionaj, a declarat în cursul săptămânii un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate ruse, relatează CNN.
Şeful Arhivei Serviciilor Federale de Securitate (FSB) - succesoare a fostului KGB al Uniunii Sovietice - a confirmat pentru prima dată succesiunea de evenimente care au dus la eliminarea cadavrului lui Hitler şi cine a dat aceste dipoziţii, într-un interviu acordat agenţiei ruse Interfax.
Potrivit generalului Vasili Hristoforov, citat de Interfax, documente secrete mai vechi arată că şeful KGB, Iuri Andropov, care obţinuse aprobarea conducerii Partidului Comunist Sovietic, a ordonat o operaţiune secretă de distrugere cadavrului lui Hitler, al soţiei sale, Eva Braun, al şefului pentru Propagandă Nazistă în Germania, Joseph Goebbels şi pe cele ale familiei acestuia.
Decizia lui Andropov de a distruge cadavrele liderilor nazişti şi ale membrilor familiilor lor a fost motivată de teama că locul de înhumare a acestora ar putea deveni loc de veneraţie pentru adepţii ideilor fasciste.
Potrivit relatărilor istorice, moartea lui Hitler a fost o combinaţie între sinucidere cu armă de foc şi otrăvire cu cianură la 30 aprilie 1945, când armata sovietică a intrat în capitala Germaniei naziste. La începutul lui iunie în acelaşi an, sovieticii au îngropat cadavrele într-o pădure în apropierea oraşului german Rathenau, iar opt luni mai târziu le-au mutat în secret în garnizoana armatei sovietice din Magdeburg, care a fost abandonată în 1970 şi predată autorităţilor civile est-germane.
"Maxilarul lui Hitler este păstrat la arhivele FSB, iar fragmente din craniul său se află la Arhivele de Stat. Nu există alte părţi ale trupului lui în afară de acestea, prelevate în mai 1945", a precizat generalul. sursa: mediafax.ro
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
2 comentarii:
Trebuie sa treaca mult timp pana se va stabili cu precizie ce s-a intamplat acolo. E suspecta declaratia asta. Clar ca e o replica data istoricilor care au facut expertiza pe ramasitele puse la dispozitie de Moscvova si au iesit niste rezultate total nefavorabile acelora ce sustineau ca Hitler s-a sinucis.
Si ce importanta are cum a crapat?
Din pacate, s-a intamplat prea tarziu. Poate ca unii l-at fi vrut intr-un mausoleu...
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”