Stănculescu: Iliescu a jucat cartea sovietică pe mână cu spionul Militaru

Deciziile criminale ale generalului Militaru, în acele zile tensionate, au fost sprijinite de „emanatul“ Revoluţiei. Generalul Stănculescu a fost marginalizat în deciziile militare. În partea a treia a interviului cu Victor Atanasie Stănculescu aflăm detalii despre „cazul Trosca“ şi pătrundem adânc în ţesătura complexă a complotului anticeauşist.

Continuăm interviul-maraton cu personajul care la Revoluţie şi-a câştigat dreptul de a fi numit „generalul cu piciorul în ghips". Este una şi aceeaşi persoană cu generalul care a scurtat agonia lui Ceauşescu.

Şi a făcut‑o de două ori: pe 22 decembrie 1989 i-a scurtat agonia la putere, iar trei zile mai târziu l-a împuşcat, să nu se mai chinuiască.

 

„Adevărul": Domnule general, haideţi să facem câteva legături. Pe 22 decembrie 1989, în sediul MApN, Ilie Ceauşescu discută cu ataşatul militar al Ambasadei sovietice, căpitanul Mihai Lupoi află că trebuie reactivat generalul Militaru, dă fuga la TVR şi face anunţul...

V. A. Stănculescu: Înseamnă că în momentul când a fost convorbirea lui Ilie Ceauşescu cu sovieticul, tatăl lui Lupoi a fost prezent. Şi probabil că s-a spus: «Puneţi-l pe Militaru în locul lui!». Adică în locul meu. Asta e singura legătură logică. 20 de ani nu m-a mai interesat varianta aceasta.

Militaru nu pica din cer. Cineva îl împingea în faţă. Moscova?

El a fost sigur pe partea asta. Brucan, care fusese la New York şi la Moscova - sigur şi el.


Dar Brucan nu ajunsese la MApN, era la Televiziune. Acolo, lucrurile se legau şi mai bine: Brucan, Militaru, Iliescu, „Cico" Dumitrescu, Lupoi junior... Mă gândeam că opţiunea sovieticilor pentru Militaru i-a fost comunicată lui Lupoi la TVR de către Silviu Brucan. Dar dumneavoastră spuneţi că tatăl...

Poate să fie dublată această chestiune. Şi colo, şi colo. Amândouă sunt valabile.

Jocuri cu Lupoi, „Cico" şi Ilie Ceauşescu
Tatăl căpitanului Mihai Lupoi lucra în MApN, la Cadre. A fost cumva prezent la discuţia lui Ilie Ceauşescu cu ataşatul militar sovietic?

Nu mai ştiu. Sunt două variante. Ori a fost şi el prezent, ori Ilie Ceauşescu i-a transmis: „Spune-i că am vorbit cu ataşatul militar. Spune-i lui fii-tu... unde e?" „La Televiziune". „Să spună treaba asta".

Să anunţe că Militaru e noul ministru al Apărării. Dar cum mai puteaţi comanda Armata când la Televiziune se spunea că Militaru e şeful?

M-am simţit foarte bine pentru că la ora 13.30 am dat Ordinul 38, iar câteva minute mai târziu, Ordinul 39. Şi toate unităţile am început să le iau după comandanţii de Armată. Am vorbit cu ei personal şi i-am întrebat: „Aţi dat ordinul mai jos, s-a executat treaba?". Şi până pe la ora 16.00 mi s-a tot raportat: că unităţile au intrat, s-au aşezat, s-au dispus, s-au executat ordinele. Vreau să mai precizez o treabă: nu Ceauşescu m-a numit ministru al Apărării. Ca dovadă, nici n-am semnat cu „ministru". Am semnat notele telefonice cu „prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale".

Ceauşescu n-a emis un decret, dar verbal v-a spus...

Da, mi-a spus: „Preia conducerea Armatei!".

Lupoi şi „Cico" Dumitrescu făceau un joc estic...

L-au făcut până la capăt.

Când au început să vină civilii - Brucan, Iliescu, ceilalţi -, n-aţi făcut legătura şi cu zona civilă? Nu v-aţi gândit că Militaru, Lupoi, „Cico" Dumitrescu şi civilii sunt o grupare cu comanda în altă parte?

Atunci am făcut o singură legătură şi de aceea l-am adus pe Apostoiu, fostul secretar de la Consiliul de Stat. L-am adus pe el ca să ajute la legiferare, altă echipă nu mai aveam. Asta a fost nenorocirea. Ştiam că, la Comitetul Central, Dăscălescu vrea Marea Adunare Naţională, Verdeţ vrea noul guvern... Dar asta ştiam deja pe la ora 16.00.

„Vino cu Iliescu încoace!"

Şi...?

De aceea am decis aşa cu Sergiu Nicolaescu... Când m-a întrebat: „Ce faci, eşti acolo?". „Da, sunt aici". Şi atunci a spus: „Aş vrea să vedem ce facem cu Iliescu". Iar eu i-am spus: „Vino cu el încoace!". Atunci mi s-a părut... toţi erau „foşti", el mi s-a părut cel mai puţin „fost"... Fusese scos din joc de Ceauşescu.

Dar el, Iliescu, nu vă sunase?

Iliescu a dat telefon pe la trei după-amiază. Dar a vorbit întâi cu Sergiu Nicolaescu. Lui Sergiu Nicolaescu i-a spus că e Stănculescu la minister şi apoi a dat telefon... Asta a fost ordinea: eu cu Sergiu Nicolaescu, Nicolaescu i-a spus lui şi apoi mi-a dat mie telefon.

Mai devreme, din Casa Scînteii, nu v-a sunat Ion Iliescu?

Nu ştiu de unde m-a sunat. Nici nu mai ţin minte. În orice caz, nimeni n-a suflat până nu a văzut că elicopterul s-a ridicat. Şi atunci, toţi au fost lansaţi pe posturile viitoare.

Au prins viteză maximă, parcă pregătiţi dinainte, oamenii care aveau legături directe cu Moscova. Unii dintre ei - agenţi dovediţi ai URSS.

Interesant, da. De acord.

„Te-ai dus la Televiziune, n-ai vrut să stai cu mine..."

Şi mai departe lucrează în felul acesta... şi imediat vă îndepărtează de la comanda Armatei.

Practic, când s-a întâmplat: pe 22 sau pe 23?

Păi, asta a fost mişcarea. Asta i-am reproşat ulterior bietului Guşă, când, în calitatea mea de ministru al Apărării Naţionale, l-am găsit şef de Stat Major al Armatei de la Cluj. Şi i-am zis: „N-ai vrut să stai cu mine... Ai venit de la Timişoara, te-ai dus la Televiziune... de la Televiziune te‑ai dus cu Iliescu la Comitetul Central... Ţi-am spus să stăm împreună... Dacă stăteam împreună, aveam un nucleu pe care să mă sprijin. Toţi v-aţi răspândit ca puii de găină când vine uliul".

De ce i-aţi dat puterea lui Ion Iliescu? Pentru că din toţi ăia era varianta cea mai acceptabilă sau pentru că aţi mai primit instrucţiuni şi din altă parte?

N-am primit nicio instrucţiune. Mi s-a părut că este varianta cea mai suportabilă şi acceptată.

V-au presat ceilalţi, gen Brucan?

Nu m-a presat nimeni. Când au venit, au venit pachet. I-am poftit în sala mare a Consiliului de conducere al Ministerului Apărării Naţionale şi le-am spus: „Aveţi dactilografi, aveţi masă, aveţi camera ministrului unde vă puteţi odihni. Eu vă asigur securitatea. Treceţi la treabă!". Şi m-a durut când am aflat, mai târziu, că Iliescu şi Guşă au plecat la Comitetul Central, când am văzut că pur şi simplu nu trec pe la mine şi se duc direct la balcon.
Puteau să spună: „Ne ducem acolo". Şi eu le spuneam: „Foarte bine, duceţi‑vă". Şi îi spuneam şi lui Guşă atunci: „Măi Guşă, stai puţin să vedem mai întâi ce facem noi ca Armată". Că de aceea în 1990, când am devenit ministru al Apărării Naţionale, le-am cerut celor trei candidaţi la Preşedinţie să vorbească mai întâi cu Armata şi i-am adus pe toţi trei în ordinea asta: Câmpeanu, Raţiu, Iliescu. Ordinea a fost cerută de Iliescu, să fie el ultimul.

Iliescu şi Militaru voiau să aducă trupe sovietice!

Fostul general Stănculescu povesteşte cum a fost schimbat de Ion Iliescu de la conducerea Armatei. Trebuia să-i facă loc unui general în rezervă, Nicolae Militaru, care ardea de nerăbdare să treacă la „treabă". Câteva ore mai târziu, Militaru a regizat măcelărirea USLA-şilor lui Trosca şi doborârea elicopterului în care se aflau generalii Nuţă şi Mihale. Mai mult, insista să chemăm în ajutor trupe sovietice. Ion Iliescu îl susţinea, dar generalul Ştefan Guşă s-a ţinut tare. Nu întâmplător, a fost marginalizat în Armată şi apoi „s-a grăbit" să moară.

Domnule Stănculescu, când vi s-a comunicat oficial că nu mai conduceţi Armata?

Pe 23 dimineaţa... ba nu, după-amiază. Era ora 16.00, începuse întunericul de iarnă. A fost foarte simplu. O mişcare exact de balet. Eram la telefon şi vorbeam chiar cu cazarma din Târgovişte, unde erau ţinuţi Ceauşeştii... Au venit Iliescu şi Militaru în birou, şi Iliescu a venit în spatele meu şi mi-a spus: „Noi am stabilit ca ministrul Apărării să fie Militaru". Şi atunci m‑am ridicat şi am spus: „Poftiţi, luaţi loc". Şi a zis: „Nu, nu, că tu ştii şi alte probleme... Te rog, rămâi acolo". Şi am rămas până a doua zi, pe 24. Eu am fost tot timpul la comandă. Eu am vorbit cu comandanţii de Armată, eu ştiam datele despre ce organizasem la Târgovişte...

Nu v-aţi gândit o secundă să spuneţi: „Stai, tovarăşe Iliescu! Păi, ăsta nu are problema aia cu sovieticii? Nu a fost în dosarul «Corbii»"? Nu v-aţi gândit?

Nu mă deranja prea mult în momentul ăla dacă sunt de est sau de vest. Mă deranja cine să facă primul pas. De altfel, n-aveam un erou de vest. N-aveam niciunul pregătit în vest.

Eram cu Tratatul de la Varşovia...

Am zis: rămânem în Tratat, găsim o altă formă...deci, o perestroika românească.

În zilele respective au fost iniţiative de chemare a unor trupe sovietice în ţară. Cine a vrut, cine n-a vrut?

Se pare că Militaru ar fi acceptat varianta. A şi spus „da", că Iliescu a vorbit... Şi când voia să le spună - voia să discute cu ambasadorul sovietic mai întâi -, a sărit Guşă şi a spus: „Nu! N-avem nevoie". Guşă a fost foarte categoric - nu, nu şi nu. Şi asta l-a costat, că imediat a fost şi el aruncat tocmai la Armata de Cluj, cu două trepte mai jos.

Ce rol au avut sovieticii, prin Ambasadă sau direct cu Moscova? Cine era în contact cu ei?

Să vă spun o întâmplare. Pe 16 decembrie, în Piaţa Aviatorilor... în spatele tribunei de unde privea Ceauşescu defilarea... era o clădire a Ambasadei sovietice, unde stăteau funcţionarii lor. Noi aveam un căţel, unul pitic, negru, cu care soţia mea se plimba pe stradă. Se întâlneşte cu o rusoaică - avea şi ea un căţel mic şi povestea despre căţei.
Rusoaica nu ştia că asta e soţia mea. Şi pe 16 decembrie, aia i-a spus aşa: „Îmi pare rău că n-o să ne mai vedem. Că ni s-a comunicat de la Ambasadă că noi trebuie să plecăm în două zile din ţară şi aici trebuie să rămână doar un aparat foarte redus". Nevastă-mea: „Îmi pare rău. La revedere". Vorbea româneşte şi rusoaica, funcţionară la Ambasadă. Deci ei, din 16, primiseră ordin să se mişte. Dar eu am aflat abia prin ianuarie.

Măcelul de la MApN: crima lui Militaru şi tăcerea lui Iliescu

Cazul Trosca. Pe 23 decembrie, în jurul orei 16.00, Militaru este pus oficial ministru. După ora 20.00 provoacă măcelul de la MApN.
După ce Ion Iliescu m-a anunţat pe mine că Militaru comandă Armata, au început să se discute unele lucruri prin biroul ministrului. Eu rămăsesem în biroul ministrului, Militaru ieşea din spate şi se ducea... L-a chemat pe Ardeleanu, care era comandantul USLA, şi i-a spus să-l aducă pe colonelul Trosca, să arate că USLA este devotată Revoluţiei.
Ardeleanu a transmis ordinul. Eu auzeam...că discuţia era în biroul ministrului. Şi Ardeleanu raportează: „Tovarăşe ministru, s-au pus în mişcare. Vin spre..." Pe la ora 19 şi ceva a venit şi Iliescu, s-a aşezat, i-am oferit locul să stea, iar eu şi Militaru ne-am aşezat în faţa biroului. S-a raportat că Trosca şi ai lui au ajuns la calea ferată. Şi i‑am spus lui Militaru: „Lăsaţi aşa, că e noapte, să nu se întâmple ceva".

Ştiaţi că Trosca îl dovedise pe Militaru agent sovietic?

Eu n-am ştiut atunci că Trosca este cel care făcuse cercetarea şi deconspirarea pro-KGB a lui Militaru - dosarele „Corbii" - 1 şi 2. Nu ştiam asta. Dar din punct de vedere tehnico-militar i-am spus: „Nu e bine noaptea, dar dacă au ajuns deja la calea ferată, înseamnă că sunt de partea Revoluţiei, au dovedit". Militaru l-a chemat din nou pe Ardeleanu. Şi Ardeleanu intră şi zice: „A venit, v-a raportat!".„Bine. Ia să vină încoace!" .
Şi Ardeleanu face acelaşi lucru: „Vă raportez că e noapte, e pericol". S-au dat nişte semnale militare de apropiere, dar Trosca nu ştia - „Lăsaţi-le acolo! Nu se vine". Stăteam de vorbă, discutam ceva la capitolul diverse, în trei: Iliescu, Militaru şi Stănculescu. Când aud bubuind. Şi atunci i-am spus: „Domne, v-am zis să stea acolo? S-a întâmplat ceva".
Nu ştiam, că nu se raportase. Şi la două minute intră ofiţerul operativ şi raportează că au venit două transportoare şi s-a tras în ele pentru că n-au răspuns la semnalele convenite pe linie de legătură militară. Eu am spus că s-a întâmplat o nenorocire şi Militaru a zis: „La război, ca la război". Nu putea zice în franceză, „a la guerre comme a la guerre", pentru că a făcut liceul după ce a ajuns general.
Şi atunci am spus: „Nu era bine să mă ascultaţi pe mine?". Iliescu era civil, n-a zis nici că e albă, nici că e neagră.

„Ce faceţi, domne? Aţi înnebunit?"
N-a intervenit Iliescu?

El a fost exact spectator. Nu l-a contrazis pe Militaru. Dacă îl contrazicea, probabil că Militaru renunţa. Şi apoi, aflu a doua zi dimineaţă oroarea... Şi am zis: „Ce faceţi, domne? Aţi înnebunit?"...„Nu, că erau îmbrăcaţi în haine militare peste haine civile şi probabil a fost o încercare să atace ministerul". De unde până unde?

N-au lansat o dezinformare, ceva?

Ba da, că acum vine varianta: se spune că în după-amiaza zilei de 23, Ardeleanu ar fi fost în curte în spate şi ar fi făcut o schiţă simplă pe hârtie - care e drumul de acces ca să intre la minister - şi că asta ar fi fost o încercare de neutralizare a nucleului Revoluţiei de către USLA. Dar asta, după mine, s-a făcut ca un alibi la măcel.

Asta era varianta lui Militaru, că USLA voia să...

Da.

Dar în zilele următoare, 24-25, nu i-aţi spus: „Să luăm cadavrele de acolo. Cum să stea ăla decapitat pe tanc?"

Eu n-am mai urmărit. Am plecat în noaptea de 23, m-am culcat, că nu dormisem de două zile şi două nopţi, şi i-am lăsat pe ei. sursa: adevarul.ro


Mâine în „Adevărul" Stănculescu ştia că sovieticii „i-o coc" lui Ceauşescu