Spălare de bani, înşelăciune, evaziune fiscală, returnări ilegale de TVA, dare de mită, tentativă de omor, viol, tâlhărie, furt, distrugere, vătămări corporale, conducerea de autoturisme fără a poseda permis de conducere, în stare de ebrietate sau cu numere de înmatriculare falsificate sunt numai câteva dintre acuzaţiile ce le-au fost aduse, în ultimii ani, „Mondialilor”.
Puţine legi neîncălcate
Articolele din Codul Penal pe care clanul Bercea, în frunte cu bulibaşa Anghel Sandu, nu le-a încălcat se pot număra astfel pe degete. Bercea Mondial şi-a început anul 2005 încălcând Legea evaziunii fiscale şi dându-le, astfel, ocazia, procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt să-i întocmească dosarul penal nr. 143, care avea să fie, într-un final, declinat către biroul teritorial Slatina al DIICOT.
Laurenţiu Anghel, fiu al bulibaşei, nu s-a lăsat nici el mai prejos, devenind, la scurt timp, şi tot la începutul anului 2005, protagonistul dosarului nr. 334, instrumentat de către aceeaşi procurori, dar constituit pentru comiterea infracţiunilor de furt, distrugere şi tâlhărie. Dosarul a fost, la rându-i, declinat, într-un final, dar către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.
Bercea Mondial a fost acuzat şi de denunţ calomnios, în 2005, de către procurorii olteni (dosar nr. 553), dar a primit SUP (scoatere de sub urmărire penală).
De la tentativă de omor la un laptop şpagă
Clanul Bercea avea să dea din nou socoteală procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în 2007, când Vasile, Gheorghe (ambii, fraţii bulibaşei) şi Cristinel Anghel (nepotul) au fost acuzaţi de tentativă de omor. Încadrarea juridică a faptei avea să se schimbe, însă, în vătămare corporală, pentru ca, într-un final, victima să-şi retragă plângerea, iar dosarul (216/P/2007) să fie soluţionat în favoarea „Mondialilor”.
Bercea a fost acuzat, în acelaşi an, de dare de mită (dosar 565/ PA/2007), procurorii stabilind că el îi oferise un laptop fostului primar din Drăgăneşti, Radu Matei Dan Mateescu, pentru ca acesta să închidă ochii pentru lipsa unor autorizaţii. Atât fostul primar, cât şi bulibaşa Bercea Mondial au beneficiat de NUP.
Spălare de bani şi, din nou, tentativă de omor
Bercea Mondial avea să evolueze pe scara infracţională şi să treacă, în 2008, la spălare de bani, alegându-se, astfel, cu un nou dosar (109/P/2008). Procurorii au depistat mai multe viramente bancare dubioase între societăţile comerciale ale „Mondialului”.
Dacă tot a scăpat şi de această dată basma curată, Sandu Anghel a forţat nota, fiind apoi audiat în altă cauză (218/P/2008), sub acuzaţiile de înşelăciune şi rambursări ilegale de TVA. Şi aceasta a fost soluţionată tot cu „tradiţionalul” NUP.
„Mondialii” au revenit, un an mai târziu, la vechile obiceiuri, fiind acuzaţi de tentativă de omor asupra fostului viceprimar al Slatinei, Valeriu Matei. Speţa (16/P/2009), în care se regăseau şi acuzaţii de distrugere, conducere în stare de ebrietate şi infracţiuni la Legea regimului armelor şi muniţiei, avea să fie soluţionat, de această dată, cu SUP. Asta după ce încadrarea juridică a fost schimbată din tentativă de omor în vătămare corporală.
Bătăi şi escrocherii
Magistraţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina îi cunosc, la rândul lor, la fel de bine pe „Mondiali”, căci le-au întocmit şi ei dosare penale „fără număr”. Printre acestea şi unul (4713/P/2006), constituit pentru calomnie, ame ninţare, lovire şi înşelăciune la adresa lui Claudiu Nicolae Mihai şi soluţionat tot cu NUP. Şi tot în 2006, aceaşi victimă l-a acuzat pe Bercea Mondial de înşelăciune (dosar 3183).
„Puradelul” Laurenţiu a furat până şi maşina tatălui
Aceiaşi procurori l-au cercetat pe Bercea Mondial pentru înşe lăciune şi fals în acte sub semnătură privată (dosarul 3780/P/2004). „Inegalabilul” Anghel Sandu îi vânduse, de această dată, o firmă unui anume Florea Dicu, dar societatea se afla în insolvenţă, fapt pe care bulibaşa „a uitat” să i-l mai comunice cumpărătorului.
Laurenţiu Anghel, fiu al bulibaşei, pare să iubească şofatul, însă o face ba fără a deţine permis de conducere, ba când îl are suspendat, ba conduce maşini furate sau cu numere de înmatriculare falsificate. Aşa se face că, fiind prins de poliţie în nenumărate rânduri în această ipostază, a fost şi unul dintre puţinii membri ai clanului care a fost vreodată condamndat. Patru ani de închisoare... cu suspendare (dosarul 3961/P/2008).
Lucurile se complică, spre exemplu, în dosarul (3479/P/2008) care i-a fost întocmit după ce furase chiar una dintre maşinile tatălui său, un Audi. Neştiind că hoţul este chiar unul dintre propriii fii, Bercea Mondial depusese, între timp, plângere la poliţie. Pentru a nu-şi băga propriul fiu în puşcărie, mama acuzatului, Fănica Anghel, a susţinut în faţa anchetatorilor că ea îi încredinţase, de fapt, maşina, dar că uitase să-i spună şi soţului, care, între timp, se impacientase şi alertase organele.
Micii Schumacheri
Laurenţiu nu este singurul copil pasionat de maşini al lui Bercea Mondial. Acelaşi hobby îl îm părtăşesc fiii Ionuţ, Cătălin şi Vasile Anghel, chiar de pe vremea când erau minori. „Campion” la şofat, încă de la 14 ani este Ionuţ Anghel, acesta alegându-se, astfel, cu încă cinci dosare penale. Fiind minor, nu a putut fi condamnat în nici unul dintre cazuri.
Alţi doi minori, Cătălin şi Vasile Anghel, au fost ceva mai timizi, fiind inculpaţi o singură dată fiecare pentru conducerea unui autovehicul fără a de ţine permis de conducere. Cum nu împliniseră nici măcar vârsta necesară pentru a li se elibera carte de identitate, şi ei au scăpat basma curată.
Violul, un „hobby” de familie
Pe lângă maşini şi alcool, pasiuni pe care Laurenţiu Anghel le combină, el pare să fie preocupat şi de femei. Nu se mai oboseşte, însă, să le cucerească romantic, ci preferă să le răpească şi să le violeze. „Tacticile” lui Laurenţiu de seducţie i-au determinat pe procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal (de această dată) să-i întocmească dosarul penal nr. 541/P/2009. Laurenţiu Anghel a scăpat şi acum, după ce victima Teodora Ş. şi-a retras plângerea.
Un alt membru al familiei Anghel care se îndeletniceşte cu violurile este Florin. Şi el a fost cercetat (dosarul 836/P/2008), dar a scăpat de pedepasă tot după ce victima, Ilinca C., a fost convinsă să-şi retragă plângerea.
„Mondialii” au mai fost acuzaţi, în ultimii ani, de nenumărate alte furturi, distrugeri, loviri, tâlhării, vătămări corporale, comiterea unui accident rutier fără a deţine permis de conducere, fugă de la locul faptei, violare de domiciliu. Descrierea lor amănuţită încape în filele a zeci de doasre penale uitate în sertarele Parchetelor din Oltenia.
„N-am semnal”
Contactat de EVZ în repetate rânduri, Bercea Mondial a pretins că nu aude bine: „Am o rugăminte: sunt într-o zonă în care nu prea am semnal. Vă sun eu”. Dar cumătrul lui Mircea Băsescu nu a mai sunat. În schimb, fratele preşedintelui nu a răspuns deloc la telefon.
CARTE DE VIZITĂ. Bulibaşa se prezintă pompos
LEGĂTURI PERICULOASE
Mafia ţigănească şi familia Băsescu
Fratele preşedintelui Traian Băsescu a intrat în „cercul select” al cumetrilor lui Bercea Mondial, alături de magistraţi, politicieni şi personaje-cheie din administraţie. Mircea Băsescu a botezat-o în weekend pe Renata Doina, una dintre nepoatele interlopului. Deşi cei doi s-au fălit în faţa presei că s-au „înrudit”, ei nu au reuşit să explice cum s-au cunoscut.
Personaj controversat, Bercea Mondial (Sandu Anghel), cumătrul lui Mircea Băsescu, şi-a „sudat”, de-a lungul timpului, relaţii solide în justiţie şi politică. Printre cei care i-au botezat copiii lui Bercea Mondial se numără Theodor Stolojan, Gabriel Diaconu - fost viceprimar în Slatina, şi- Nicolae Grădinaru - fost prefect de Olt , dar şi magistraţi precum Maria Huza - fostă preşedintă a Tribunalului Bucureşti, sau Gheorghe Brenciu - care a ocupat funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Judecatoarea Lidia Bărbulescu susţine că nu a participat la nici una dintre petrecerile de botez organizate de clanul lui Bercea Mondial. În luna septembrie a anului trecut, Traian Băsescu a participat alături de soţia sa la Festivalul Romilor, unde l-a avut drept gazdă tot pe Bercea, cu care preşedintele a jucat o horă în timp ce prima-doamnă a primit cadou de la bulibaşă un „cocoşel”, medalion de aur tradiţional ţigănesc.
1 comentarii:
mare scofala, hah! la noi socoteala trebuie sa dea doar cei care sunt impotriva lor, cei care "discrimineaza" inneguratii de genu, sau, cei care au indrazneala sa se revolte impotriva mai marilor care delapideaza fonduri, fac camatarii si mafie EMObiliara. tara asta se afunda intr-o groapa in care cei "smecheri" defecheaza si noi trebuie sa le suportam mlastina maronie
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”