Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

marți, 9 martie 2010

Federatia evreilor din Rusia acuza "reabilitarea fara precedent a nazismului in Moldova, Letonia, Estonia si Ucraina" si incearca sa intervina in chestiunile interne ale tarilor mentionate

Federatia Comunitatilor Evreiesti din Rusia a invitat oficialii UE si ai ONU sa se pronunte asupra "reabilitarii fara precedent a nazismului si a criminalilor de razboi" din Europa, in special in Letonia, Republica Moldova, Estonia si Ucraina, relateaza RIA Novosti, in editia electronica.

"Evenimentele recente din Moldova reprezinta un sacrilegiu cu atat mai socant cu cat el se produce in apropiere de cea de-a 65-a aniversare a victoriei, in cel de-al Doilea Razboi Mondial", se arata intr-o declaratie a FCER.

Federatia se declara preocupata de decizia guvernului de la Chisinau de a acorda soldatilor romani aliati ai Germaniei naziste drepturi si privilegii similare celor acordate militarilor Armatei Rosii.

Autoritatile moldovenesti au intentia de a decerna medaliile comemorative ale victoriei "atat vechilor combatanti din cel de-al Doilea Razboi Mondial cat si persoanelor care au luptat in cadrul armatei romanesti de ocupatie", potrivit declaratiei FCER.

O atitudine similara este intalnita in Letonia, unde fostii membri ai Waffen SS organizeaza regulat un mars pe strazile din Riga, cu consimtamantul tacit al autoritatilor, scrie RIA Novosti.

"Marsurile membrilor letoni ai Waffen SS au loc in data de 16 martie, incepand cu anul 1994. Data a fost aleasa special: in 16 martie 1943, SS-istii letoni au infruntat pentru prima oara Armata Rosie, in suburbiile Leningradului", arata declaratia citata.

"Aceste marsuri constituie o insulta la adresa memoriei nenumaratelor victime ale crimelor impotriva umanitatii comise de SS si de cei care au colaborat cu nazismul".

Autorii declaratiei dau ca exemplu cazul lui Andris Jordans, achitat de Curtea suprema din Letonia dupa ce a afirmat, public, ca "evreii si tiganii nu sunt fiinte umane".

"In 2006, Iranul a convocat o conferinta consacrata negarii Shoahului. In iulie acelasi an, un monument consacrat membrilor trupelor SS a fost ridicat in Estonia iar in 2007 un monument al soldatilor sovietici a fost inlaturat din Talin. In 2007, autoritatile ucrainene l-au reabilitat pe Roman Shukevitci, nationalist ucrainean cunoscut pentru participarea sa la genocidul poporului evreu iar in 2010 au atribuit titlul de erou al Ucrainei lui Stepan Bandera, care a ajutat la formarea batalioanelor ucrainene ale Waffen SS", adauga Federatia Comunitatilor Evreiesti din Rusia, care invita autoritatile europene sa se pronunte asupra tendintei de 'spalare' a nazismului in Moldova, Estonia, Letonia, si Ucraina. sursa: hotnews.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”