Decizia noii conduceri a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc de a extinde activitatea şi asupra perioadei postcomuniste şi a mineriadelor îi stârneşte nedumerirea fostului şef al institutului. Marius Oprea acuză noua conducere a IICCMER de politizare a activităţii institutului.
Şi, mai mult, atrage atenţia că, astfel, se încearcă inclusiv „politizarea Istoriei”. În plus, schimbat peste noapte din funcţie, fostul şef al IICCMER anunţă că va da în judecată Guvernul pentru decizia de înlocuire, pe care o vede ca fiind ilegală.
Proaspăt şomer, prin înlocuirea cu politologul Vladimir Tismăneanu, istoricul Marius Oprea este de părere că extinderea activităţii la perioada postcomunistă şi la mineriade „arată deruta care i-a cuprins pe succesorii mei”. Marius Oprea este de părere că, prin această primă decizie a echipei lui Tismăneanu, „crimele comunismului devin Istorie”.
Ironic, Oprea propune şi o sursă de documentare pentru partea de cercetare a mineriadelor: ”Cartea de interivuri a domnului Tismăneanu cu Ion Iliescu”. În plus, noii şefi ai IICCMER, mai spune Marius Oprea, „par să inventeze noi ţinte pentru a încerca cu disperarea să contracreze acuzaţiile la adresa lor de subordonare faţă de Traian Băsescu”.
„Eu nu neg că nu vor face lucruri bune succesorii mei; am chiar o părere foarte bună despre profesionalismul domnului Tismăneanu. Numai că eu, deşi sunt membru al PNL, nu am amestecat politica şi istoria, iar acest lucru s-a văzut, în ceea ce mă priveşte, în campania electorală”, a mai spus fostul şef al IICCMER, care a făcut astfel aluzie la apropierea foarte mare dintre succesorii săi, Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir, şi preşedintele României, Traian Băsescu. Cei doi au condus Comisia prezidenţială de analiza dictaturii comuniste.
Documentare copy/paste
În opinia fostului director de la IICCMER, „noua conducerea a Institutului poate să cerceteze mineriadele într-un singur fel: dând copy/paste de pe raportul Grupului de Dialog Social sau de pe rechizitoriile de la Parchet”.
Oprea îşi arată disponibilitatea de a ajuta noul institut prin materialul documentar strâns chiar de el în Valea Jiului. În plus, ironic, are şi o sugestie pentru echipa lui Tismăneanu:”Dacă sunt atât de pricepuţi şi au o aşa de mare capacitate de cercetare, de ce nu se transformă într-un institut de investigare a comunsimului din toată Europa de Sud-Est ?!”.
Noua conducere a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat, miercuri, în primul comunicat de presă de la instalare, că îşi va extinde activitatea de investigare de la abuzurile comise de regimul comunist la Revoluţie şi la mineriade.
Şomer şi aproape scos în stradă
Marius Oprea a declarat pentru cotidianul.ro că va da în judecată în Guvernul „nu pentru a-mi recupera postul - pentru că nu mă agăţ de un scaun – ci pentru a demonstra că Hotărârea Guvernului de înlocuire a mea este una de tip stalinist care nu respectă nici legea nici principiile elementare de drept”. „Vreau să demontez modul ilegal în care s-a procedat şi, a doua zi după ce voi repus în drepturi prin hotărâre judecătorească definitivă îmi voi prezenta demisia”, ne-a mai declarat Oprea. El a explicat că a fost demis „între ultima zi de delegaţie oficială şi prima zi de concediu de odihnă” şi că, marţi, la întoarcerea din amintitul concediu se va duce să-şi depună actele pentru intrarea în şomaj.
Fostul director al IICCER a precizat, totodată, pentru cotidianul.ro, că a primit somaţii să părăsească locuinţa de serviciu. „Mă aştept, deşi nu a trecut perioada de graţie prevăzută de lege, să vină şi să mă scoată din casă”, a adăugat Marius Oprea. „Mă aştept la orice din partea lor. Mă voi duce, probabil la prieteni, pentru că eu nu am nici o casă în Bucureşti”, a insistat istoricul. El a mai declarat şi că a primit ameninţări că îi va fi tăiată legătura la telefonul mobil.
Noua conducere a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat, în primul comunicat de presă de la instalare, că îşi va extinde activitatea de investigare de la abuzurile comise de regimul comunist la Revoluţie şi la mineriade. sursa: cotidianul.ro
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”