Am constatat un lucru îngrijorător. Foarte puţini cunosc faptul că svastica a fost un simbol larg răspâmdit între primii creştini, dar şi în Evul Mediu, chiar şi în perioadele modernă şi contemporană, dar influneţa sa s-a diminuat substanţial. Astăzi, din cauza corectitudinii politice, a propagandei de război mediatic a învingătorilor din 2RM ea este folosită numai în context negativ. Am vazut unii care se pretind mari creştini, dar au o atitudine de atotştiutori respingând fară o minimă analiză a dovezilor istorice orice argument al folosirii svasticii de către primele comunităţi creştine şi de la ei mai departe, atitudinea lor fiind demna de Hermes Trismegistus si nu de un creştin practicant. Unul dintre aceşti ignoranţi periculoşi pentru mintea ortodocşilor este bloggerul saccsiv (sau sucksiv cum i se mai spune). Tipul e un neanderthalian care respinge orice informaţie dacă îl scoate din ideile fixe în care se zbate, refuzând lumina cunoaşterii. Pentru el nu cred că putem face multe. Dar pentru creştinii autentici care caută să afle cât mai multe despre religia sufletului lor, aceste imagini cred ca le vor părea măcar interesante.
“Svastica a aparut in crestinismul timpuriu si in arta bizantina, unde este cunoscuta sub numele de cruce gammadion sau cruce gamata, pentru ca este construita din patru litere grecesti, gamma “ Γ “ atasate la o baza comuna”.
Mozaic bizantin din secolul al cincilea d.Hr. Doi porumbei şi o zvastică, conservate la Palatul Beiteddine, în Liban. (foto dreapta)
Catacombele Sf. Sebastian, de lângă Roma, sunt întunecate, umede, şi confuze. Creştinii timpurii s-au ascuns aici de prigonitorii lor. De la stânga la dreapta sus: Iisus cu o oaie care arată că el este păstorul, iar turma sa, primii creştini. Literele greaceşti Pi şi Chi, simbolizează Iisus Hristos. Putem găsi în celelalte inscripţii peşte, simbolul creştinismului, dar şi svastica (fig. 3) Scris în limba greacă textul din imaginea 5 conţine litere care sunt acronim pentru toate numele lui Isus Hristos: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul.
Svastica prezentă ca simbol al familiei imperiale bizantine a Paleologilor. Se poate observa în centrul imaginii (din dreapta) svastica în interiorul unui disc auriu. Amănunte la sursa trinitas.ru
Managerul Muzeului Ohrid (Macedonia-FYROM), Pasko Kuzman, explică: "Aceasta indică faptul că svastica (prezentă în Templul din Saint Kliment în Plaoshnik în Ohrid, foto stânga - notă Lupta NS) a fost un simbol în perioada creştinismului timpuriu. Este un simbol solar, care desemnează centrul, puterea din lume. În sens spiritual, aceasta înseamnă că Dumnezeu este unul şi cel mai important şi că toată lumea se invarte in jurul Lui".
Podea (secolul 18) Biserica St Lawrence, West Wycombe, Buckinghamshire, Anglia. (foto dreapta)
Putem continua mult şi bine cu aceste exemple ale prezenţei svasticii în creştinism şi chiar o vom face şi cu alte prilejuri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”