Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

marți, 18 mai 2010

Expoziţie la Braşov: Ororile comunismului

"NUMITORUL COMUN: MOARTEA". Sub acest titlu s-a deschis, de marţi, 18 mai, la Braşov, în incinta Muzeului Judeţean de Istorie din Piaţa Sfatului, o expoziţie itinereantă deosebită. Ea se adreseză, deopotrivă, celor care nu au cunoscut ororile regimului comunist dar şi celor au trecut prin acestea.

O istorie care nu trebuie uitată

Expoziţia prezintă 11 acţiuni de căutare şi deshumare a osemintelor unor luptători anticomunişti care au fost torturaţi şi ucişi de Securitate,la comnada comuniştilor, fără judecată, în perioada anilor 1948 – 1952. Acţiunile de deshumare, efectuate de arheolgi şi istorici, au avut loc între anii 2007-2009 şi sunt consecinţa cercetărilor din teren, făcute la solicitarea expresă a urmaşilor celor ucişi. Materialele şi obiectele care alcătuiesc expoziţia aparţin Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. În cadrul expoziţiei sunt prezentate cazurile a 18 persoane executate, toate prin împuşcare, 17 dintre acestea fiind descoperite şi apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul localităţilor Hălmăsău, Nepos (jud. Bistriţa-Năsăud), Glodghileşti, Băieşti (jud. Hunedoara), Satu Mare, Teregova (jud. Caraş-Severin), Sântejude-Vale (jud. Cluj), Sălciua şi Dealul Capsei (jud. Alba).


Expoziţia cuprinde obiecte descoperite asupra celor ucişi, fotografii de familie, fotografii provenite din arhiva fostei Securităţi sau realizate în timpul acţiunilor arheologice de deshumare, imagini video de la deshumări şi interviuri cu rude şi urmaşi sau cu anumite persoane care i-au cunoscut pe cei executaţi. Expoziţia a fost prezentată la Cluj, Bucureşti, Alexandria, Giurgiu, Alba Iulia şi Praga. La Braşov ea va putea fi vizitată în intervalul 18 – 31 mai, 2010.

Torturi şi asasinate executate de Securitate

Acţiunea este coordonată de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Fundaţia Konrad Adenauer, cu sprijinul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Căutări oprite politic.

Acţiunile de căutare şi deshumare ale unor opozanţi ai regimului comunist au avut loc în urma cercetărilor de teren şi pe baza unor solicitări venite din partea rudelor şi urmaşilor celor ucişi, fiind desfăşurate în perioada anilor 2007 - 2009 de către specialişti, arheologi şi istorici, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR). Schimbările instituţional intervenite în ultima perioadă de timp la acest institut au făcut ca acest tip de investigaţii speciale să fie oprite, iar personalul de specialitate implicat să fie îndepărtat din cadrul instituţiei. Aceşti oameni îşi continuă însă importanta activitate de cercetare fie în cadrul recent înfiinţatului (CICCR), fie în calitate de colaboratori din partea altor instituţii. sursa: brasovultau.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”