Nigotin, Timoc, Serbia/AGERPRES/sâmbătă, 08 mai 2010/ - Preşedintele Comitetului pentru Drepturile Omului din Nigotin, Duşan Prvulovici, a afirmat sâmbătă, pentru AGERPRES, că în zonele istorice Morava, Timoc şi sudul Dunării autorităţile poliţieneşti au declanşat o adevărată prigoană împotriva cetăţenilor care se declară de etnie rumânească.
Potrivit acestuia, în perioada 21 aprilie-7 mai, un număr de peste 200 de persoane aparţinând minorităţii române/rumâne/vlahe au fost interogate în legătură cu opţiunea lor de a fi nominalizate pe listele electorale pentru alegerile de la 6 iunie a conducerii Consiliului Naţional al Minorităţii Rumâne cu sediul la Bor, oraş situat în Serbia de nord-est.
‘Comitetul pentru Drepturile Omului din Nigotin va interveni pentru apărarea valorilor naţionale rumâneşti şi a drepturilor celor 300.000 de minoritari care trăiesc majoritar în 154 sate şi alături de alte 48 localităţi cu populaţie mixtă. Nu putem asista fără să ripostăm la represiunea rumânilor care îşi mai zic şi vlahi’, a precizat Prvulovici.
În acelaşi context el a mai arătat că nu înţelege de ce numai membrii Partidului Democrat al Rumânilor condus de dr. Pedrag Balaşevici sunt anchetaţi pentru depunerea de semnături şi liste electorale de poliţişti şi procurori, iar activiştii Partidului Radical, Partidului Socialist şi Partidului Democrat se bucură de clemenţa ‘torţionarilor’.
‘Majoritatea dintre persoanele bănuite de autorităţile poliţieneşti şi de procuratură că au atitudini pro-româneşti au fost ridicate noaptea de la domiciliu cu vehiculele care, de regulă, transportă deţinuţii, şi interogaţi ore în şir. Li s-a cerut să răspundă la întrebări de genul – în ce ţară trăiesc, din ce partid româneasc sau vlah fac parte, dacă semnăturile de pe cererile de înregistrare în listele elctorale speciale le aparţin’, a declarat Prvulovici.
În opinia sa, autorităţile respective încearcă să-i intimideze pe români în scopul retragerii lor de pe liste, astfel încât candidaţii minorităţii etnice româneşti să nu aibă suficiente voturi pentru a accede în Consiliul Minorităţii Naţionale Rumâneşti.
‘În urma demersurilor făcute de a se înceta hărţuirea românilor ni s-a justificat că nu este vorba de nici un abuz, doar că autorităţile îşi fac datoria de a verifica o plângere penală anonimă potrivit căreia semnăturile de pe listele electorale au fost falsificate’, a spus Prvulovici.
Printre cazurile devenite celebre de cetăţeni care au fost ‘terorizate’ de poliţişti şi procurori se numără cele ale şefului secretariatului Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne şi preşedintele Consiliului local al localităţii Petrovăţ, membru al Partidului Democrat al Rumânilor din Serbia, Drăgan Demici, şi al secretarei biroului teritorial al filialei consiliului din oraşul sud-dunărean Velico Gradişte, ambii anchetaţi asupra acţiunii lor de distribuire a cererilor de înscriere pe listele electorale de alegeri pentru cel mai înalt forum al românilor din Serbia de Nord-Est.
‘Organizaţia noastră va lupta pentru stoparea deznaţionalizării românilor din această regiune, indiferent de cum sunt ei numiţi şi îi va proteja împotriva oricăror presiuni în măsură să le pună în pericol identitatea lor culturală, istorică, spirituală şi lingvistică’, a concluzionat Duşan Prvulovici.
Florian Copcea
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”