CENTRUL DE INVESTIGARE A CRIMELOR COMUNISMULUI DIN ROMÂNIA: Acţiunea de deshumare a lui Şuşman Teodor senior în satul Răchiţele, comuna Mărgău, judeţul Cluj

B-dul Nicolae Bălcescu nr. 21, et. 1, sector 1, Bucureşti

Email: ciccromania@gmail.com

Tel: 0721400396; 0744516108

- COMUNICAT DE PRESĂ -

Acţiunea de deshumare a lui Şuşman Teodor senior în satul Răchiţele, comuna Mărgău, judeţul Cluj

Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) este un proiect dezvoltat în cadrul Fundaţiei Societatea Civilă. CICCR are drept scop derularea acelor acţiuni care vor duce la identificarea actelor de încălcare a drepturilor omului în România comunistă, dinamizarea politicilor instituţionale în ceea ce priveşte condamnarea reală a abuzurilor şi crimelor săvârşite în numele regimului comunist din România, desfăşurarea unor investigaţii de natură să furnizeze instituţiilor abilitate şi publicului larg date privind crimele şi abuzurile săvârşite de acest regim, sprijinirea oricăror iniţiative legislative, a procedurilor judiciare şi a cercetărilor ştiinţifice de natură să ducă la condamnarea penală şi morală a acestor crime şi abuzuri.

Unul din obiectivele importante ale investigaţiilor noastre este acela de căutare şi identificare a locurilor unde au fost înhumate victimele Securităţii comuniste, mai ales acelea care, fără a fi judecate, au fost ucise prin mijloace violente, de obicei prin împuşcare. Depistarea acestor morminte este urmată, în majoritatea cazurilor cercetate, de operaţiunile de deshumare a persoanelor ucise, osemintele acestora fiind apoi redate rudelor şi urmaşilor victimelor pentru reînhumarea lor creştinească. Aceste crime sunt aflate iar apoi victimele identificate în urma cercetărilor noastre de arhivă şi teren, precum şi pe baza mărturiilor orale ale unor persoane, contemporane cu evenimentele în cauză. De asemenea, locurile unde se află îngropate astfel de persoane sunt identificate după căutări şi cercetări efective în teren, locaţiile respective aflându-se de cele mai multe ori în locuri izolate şi uneori greu accesibile.

În baza unei solicitări primite la CICCR în data de 3 iunie 2010 din partea soţilor Şuşman Constantin Teodor şi Şuşman Dorina Carmen, au fost demarate procedurile legale de deshumare a lui Şuşman Teodor senior, decedat în data de 15 decembrie 1951. Locul unde se află îngropate rămăşiţele pământeşti ale acestuia a fost stabilit cu aproximaţie în urma unor cercetări de teren efectuate pe teritoriul satului Răchiţele, aparţinător comunei Mărgău din judeţul Cluj.

CICCR, la cererea rudelor şi urmaşilor defunctului, organizează în zilele de 22 şi 23 iunie 2010 acţiunea de deshumare a osemintelor lui Şuşman Teodor senior. Operaţiunea va fi executată de o echipă specializată în astfel de acţiuni, coordonată de către domnul dr. Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, implicarea acestuia fiind solicitată oficial instituţiei muzeale clujene de către urmaşii defunctului. În echipa de arheologi, alături de domnul Gheorghe Petrov se mai află domnul Paul Scrobotă, arheolog specialist şi director al Muzeului de Istorie din Aiud, domnul Horaţiu Groza, arheolog specialist la Muzeul de Istorie din Turda, şi domnul Marius Oprea, arheolog specialist şi coordonator al CICCR.

Persoanele care sprijină astăzi activitatea CIICCR pentru căutarea, descoperirea şi deshumarea victimelor regimului comunist, precum şi pentru identificarea celor care au săvârşit omoruri, sunt oameni care deocamdată prestează o muncă de voluntariat. O parte din aceste persoane au făcut parte din colectivul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, unde se ocupau exclusiv de problematica crimelor fostei Securităţi comuniste. Odată cu schimbările instituţionale intervenite în ultima perioadă de timp la acest institut, din comandă politică, aceste investigaţii, mai mult decât speciale şi cu multiple implicaţii, au fost stopate iar personalul de specialitate implicat în cercetare a fost îndepărtat din cadrul instituţiei.

- În teren, operaţiunile arheologice de deshumare vor începe marţi, 22 iunie, în jurul orei 10,30.

Anexe foto:

Foto 1. Soţii Teodor şi Ecaterina Şuşman.

Foto 2. Soţii Şuşman împreună cu trei dintre copii lor.

Foto 3. Şuşman Teodor senior.

Foto 4. Şuşman Teodor senior.

Foto 5. Şuşman Teodor la gaterul său (foto 22 mai 1932).

Foto 6. Şuşman Teodor senior mort.

Foto 7. Şuşman Teodor senior mort.

Aspecte istorice privitoare la grupul Teodor Şuşman

Grupul „Teodor Şuşman” reprezintă unul dintre cele mai importante repere ale rezistenţei anticomuniste româneşti. Denumirea grupului a fost dată de familia Şuşman din Răchiţele, care a avut un rol determinant pe tot parcursul evenimentelor desfăşurate în zona Munţilor Vlădeasa din Apuseni, în perioada 1948 1958.

Cauzele care au dus la constituirea grupului sunt similare celor care au determinat şi apariţia altor grupări de partizani şi au fost reprezentate de procesul de stalinizare în care a fost angajată societatea românească după cel de-al doilea Război Mondial. Grupul nu şi-a propus acţiuni concrete de sabotare a regimului comunist, membrii lui au fugit în munţi de teama represiunilor, a puşcăriei, fără însă a-şi propune ceva efectiv după această fugă. Acţiunile lor armate vizau doar aprovizionarea personală, obţinerea de materiale şi informaţii, precum şi găsirea unui adăpost temporar. Membrii organizaţiei erau conjunctural împreună, ei nu aderaseră la aceeaşi luptă, doar supravieţuiau mai bine împreună sau se alăturaseră din oportunism, pentru că erau convinşi că americanii vor veni. Fiecare membru al grupului avea un litigiu cu noul regim şi de aceea a preferat temniţei calea pădurii. Ei nu se opuneau făţiş regimului, ei îl ocoleau, se străduiau să nu i se integreze, iar calea muntelui era cea mai potrivită acestui obiectiv. Având în vedere forţele şi logistica masate în capturarea şi suprimarea unor oameni simpli, se poate spune, fără ironie, că fuga lor a fost eroică.

Teodor Şuşman senior, liderul grupului, a deţinut în numeroase rânduri funcţia de primar al comunei Răchiţele, fără a fi membru în vreun partid politic. Îl regăsim în această postură mai ales în timpul guvernărilor liberale dintre anii 1922 1928 şi 1930 1934, iar apoi în toată perioada războiului (1939 1945). El s a manifestat de la început ca opozant al regimului comunist, refuzând propunerea de intrare în P.C.R. şi realizând pe plan local o propagandă electorală favorabilă Partidului Naţional Ţărănesc. Foarte repede, acest tip de comportament s a lovit de intoleranţa şi intransigenţa agresivă a autorităţilor comuniste locale, iar măsurile coercitive care au urmat au preliminat fuga sau refugiul în pădure.

Teodor Şuşman senior, zis a Lipchii, s-a născut la 24 februarie 1894 în satul Răchiţele. Era de religie greco-catolică şi în tinereţe a primit o educaţie bună. În data de 1 septembrie 1924 se căsătoreşte cu Ecaterina, fiica lui Boc Onuţ şi Oniţa. Soţii Şuşman au avut împreună cinci copii, patru băieţi (Teodor jr., Traian, Avisalon, Emil) şi o fiică (Romulica).

Familia Şuşman a fost una dintre cele mai înstărite familii din zona Huedinului. Definit în documentele Miliţiei ca un mic „industriaş şi comerciant al lemnului”, Teodor Şuşman senior avea două gatere de tăiat cherestea şi un depozit de material lemnos în Răchiţele, un magazin sătesc bine aprovizionat, 7 8 hectare de pământ, două vaci, doi boi, un cal şi aproximativ 30 de oi. Gospodăria, în care lucrau şi doi angajaţi era bine organizată şi administrată, fiind formată dintr o casă mare, un grajd, o livadă cu pomi fructiferi şi 295 de familii de albine.

După constituirea structurilor comuniste locale, tocmai această condiţie materială mai bună, care oferea o anumită independenţă în relaţia cu statul, a devenit sursa multor probleme. Puterea comunistă nu avea nevoie de indivizi independenţi, ci de o masă de cetăţeni, amorfă şi controlabilă. Integrat într-o asemenea tendinţă, Şuşman devenea duşmanul de clasă, care trebuia neutralizat. Ceea ce îl făcea şi mai indezirabil pe acesta în percepţia autorităţilor comuniste locale, raionale sau judeţene, era prestigiul şi autoritatea de care se bucura atât în Răchiţele, cât şi în întreaga zonă a Huedinului, Câmpeniului şi Beiuşului. El intrase în conştiinţa colectivă încă din anii ’20, când a militat cu succes pentru împroprietărirea moţilor cu pădurile şi păşunile care până atunci aparţinuseră unor mari proprietari din Imperiul Austro Ungar. Încercând să ofere o cât mai mare rezonanţă acţiunilor revendicative, Teodor Şuşman, împreună cu Amos Frâncu şi protopopul ortodox Aurel Munteanu, au organizat la Huedin mai multe adunări ale moţilor şi în 1925 au ajuns în audienţă la Regele Ferdinand I al României. Soluţionat pozitiv, demersul făcut în sprijinul moţilor l a transformat pe Teodor Şuşman nu numai într un personaj cunoscut, ci şi foarte popular, aşa cum reiese şi din foarte multe mărturii. De asemenea, pe Teodor Şuşman îl regăsim la fel de angajat în rezolvarea problemelor comunităţii în anii războiului, când, din poziţia sa de primar, a avut un rol major în aprovizionarea comunei Răchiţele. Practic, după intrarea Huedinului în perimetrul de ocupaţie maghiară, localităţile de munte au rămas izolate şi, în aceste condiţii, timp de patru ani, Teodor Şuşman a asigurat aprovizionarea cu cereale a comunei Răchiţele peste munte, prin Câmpeni şi Beiuş.

Rezolvarea problemei din partea autorităţilor nu putea depăşi obiceiurile vremii, anume înlăturarea totală a lui Şuşman din viaţa socială prin metoda arestării şi încarcerării. Primele represalii au constat în înlăturarea sa din funcţia de primar, în 1945, pentru ca peste doi ani să-i fie închis magazinul, urmând apoi sechestrarea depozitului de cherestea şi valorificarea materialului existent în interes personal de către primul primar comunist al comunei, Suciu Paşcu.

. Consecinţa acestor abuzuri a fost radicalizarea atitudinilor lui Teodor Şuşman faţă de puterea comunistă. În 18 august 1948, Securitatea împreună cu Miliţia a încercat arestarea lui Şuşman şi a altor apropiaţi, însă mulţi dintre cei vizaţi au reuşit atunci să fugă şi să se ascundă. Tentativa de arestare eşuată a fost elementul decisiv care a dus la apariţia grupului. Din acel moment se poate vorbi de constituirea unui grup armat de rezistenţă anticomunistă, condus de Teodor Şuşman senior, care în anii următori a activat în zona Munţilor Vlădeasa din Apuseni. La început, grupul de partizani a fost alcătuit din nouă persoane, iar după dispariţia fizică a lui Şuşman senior, ultimii rezistenţi au fost suprimaţi de Securitate abia la începutul lunii februarie 1958.

În primele trei săptămâni de la constituire, grupul s a fixat în pădurile din apropierea localităţii Răchiţele. Legătura cu satul a fost ţinută în tot acest timp, mai ales în scopul procurării de alimente, însă, pe timpul nopţii, s au adăpostit la joagărul lui Şuşman din Valea Firii. Membrii grupului s au preocupat şi de achiziţionarea armamentului necesar care să i facă mai puţin vulnerabili în situaţia unor conflicte cu Securitatea sau Miliţia. Astfel, în această perioadă, membrii grupului deţineau mai multe arme de vânătoare, arme militare de tip ZB, carabine ungureşti, pistoale, muniţia aferentă, grenade şi un binoclu. Apropierea iernii i a obligat să caute soluţia cea mai bună pentru pregătirea unui adăpost care să le ofere siguranţă, dar şi un minimum de condiţii pentru supravieţuire. Din acest motiv, în noiembrie 1948, Teodor Şuşman senior, împreună cu trei dintre băieţii săi (Teodor jr., Traian, Avisalon) şi ceilalţi membri ai grupului au părăsit zona Răchiţele şi s au deplasat spre zona Padiş, în Munţii Bihorului. Aici, Şuşman spera să obţină de la un pădurar pe care-l cunoştea sprijinul de care aveau nevoie pentru trecerea iernii. Pădurarul Magda a fost de acord să i ajute atât cu alimente cât şi la construirea unei colibe (bordei) în apropierea cabanei sale. Membrii grupului au rămas în Padiş încă patru săptămâni, dar în 16 decembrie 1948, în timp ce se găseau în cabana pădurarului, au fost surprinşi de o unitate de Securitate, care a deschis focul. Fără a riposta, aproape toţi au reuşit să dispară în pădure, însă Traian Şuşman, cel de-al doilea fiu al lui Şusman senior, a fost atunci prins şi arestat.

Anul 1949 şi începutul lui 1950, a însemnat o etapă mai liniştită pentru grupul Şuşman. Au lipsit confruntările cu Securitatea şi Miliţia, motiv pentru care toţi membrii grupului au rămas în zona Răchiţele. În contextul redimensionării eforturilor de lichidare a grupului de partizani, anul 1950 a fost pentru familia Şuşman unul deosebit. Ecaterina sau Catrina cum mai este cunoscută, soţia lui Teodor Şuşman, a murit la 26 aprilie 1950 în împrejurări neelucidate, iar ulterior, cei doi copii mai mici, Emil şi Romulica, au fost şi ei reţinuţi, condamnaţi şi apoi deportaţi în zona Feteşti, de unde nu s au mai întors vreodată în Răchiţele. Soţia lui Şuşman a fost înmormântată în spatele propriei case, imobil care astăzi nu mai există, iar locul mormântului nu este marcat pe teren.

Pentru a slăbi activitatea grupului şi pentru a stopa curentul de solidaritate faţă de partizani, în anul 1950, sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale, tâlhărie, deţinere ilegală de arme, constituire în bandă politică înarmată, Tribunalul Militar din Cluj l-a judecat şi condamnat în contumacie pe Teodor Şuşman la 15 ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civilă şi confiscarea integrală a averii, iar pe fii săi, Teodor junior şi Avisalon, la 12 ani de muncă silnică. Pentru a oferi acestor măsuri o valoare simbolică mai puternică, în gospodăria lui Teodor Şuşman, aşa cum s a întâmplat şi la Nucşoara, în judeţul Argeş, cu locuinţa familiei Arnăuţoiu, a fost stabilit Postul local de Miliţie şi Securitate.

Puternic afectaţi de dramele consumate în Răchiţele, în vara anului 1950 partizanii au rămas în permanenţă în apropierea satului. În prima parte a lui octombrie 1950, grupul a încercat să dea o ripostă indirectă terorii declanşate de autorităţi în Răchiţele şi, în acest scop, a fost plănuită o acţiune împotriva casierilor de la societatea de exploatare a lemnului IPEIL Beliş. Mai întâi, Avisalon şi Teodor Şuşman junior au avut o întâlnire cu Vasile Moldovan din Răchiţele, muncitor la IPEIL, de la care au încercat să afle data la care vor veni casierii cu banii, după care, pornind de la informaţiile obţinute de la acesta, în 5 octombrie, fraţii Teodor şi Avisalon Şuşman împreună cu Ioan Popa s au deplasat pe Valea Someşului Cald, în punctul Arsura, unde i au aşteptat pe casierii de la IPEIL, care trebuiau să aibă asupra lor o anumită sumă de bani. La locul stabilit nu au sosit însă casierii, ci unii membrii din conducerea exploatării forestiere. Partizanii i-au oprit, au efectuat o percheziţie asupra lor şi au reţinut o haină de piele, o raniţă, o pătură şi o sumă mică de bani. Dându şi până la urmă seama de confuzie, partizanii le au atras atenţia acestora să nu divulge nimic din cele întâmplate, fiindcă ei fac parte dintr o organizaţie mai mare condusă de generalul Dragalina. Pentru a obţine garanţii suplimentare că nu vor fi deconspiraţi, persoanele respective au fost puse să depună un jurământ cu mâna pe un pistol. Trebuie precizat că relaţia conjuncturală intervenită între partizani şi reprezentanţii IPEIL a fost lipsită de orice accente de violenţă. Înainte de a l-i se permite acestora să şi continue drumul, Ioan Popa şi-a cerut iertare pentru situaţia creată şi a restituit o parte din obiectele şi banii ridicaţi iniţial. La o săptămână de la incidentul de pe Someşul Cald, grupul Şuşman a executat o acţiune asemănătoare asupra Cooperativei din Giurcuţa de Sus. De această dată, un număr de cinci, după alte variante şapte membri ai grupului au intrat în Cooperativă de unde au luat mai multe obiecte, precum şi o sumă de bani care nu era contabilizată. Din inventarul mărfurilor luate amintim: 10 pălării, 3 perechi de bocanci, 3 perechi de pantaloni bărbăteşti, 3 perechi de pantofi pentru femei, 1 pachet de bumbac, 2 pachete de cafea, 12 păhărele, 3 oglinzi, 18 bucăţi de săpun, 3 litri de spirt sanitar etc. Pentru a nu crea probleme gestionarului, pe o bucată de hârtie a fost reconstituit în detaliu tot inventarul obiectelor, la final apărând semnătura Grup 2 Organizaţia Şuşman.

Imediat după acţiunile din octombrie, la nivelul instituţiilor de represiune, grupul Şuşman a fost redefinit dintr o „bandă cu caracter pur politic”, într una cu caracter politic infracţional. Odată aplicată această etichetă, orice infracţiune cu autor necunoscut, sau poate voit necunoscut, din raza de acţiune a partizanilor de la Răchiţele, va fi atribuită numai grupului Şuşman.

Ulterior, grupul s a demobilizat, pregătindu se pentru iarnă, care a trecut fără probleme prea mari. Venirea primăverii în 1951 a însemnat şi reunirea grupului. Eforturile depuse pentru prinderea partizanilor s au păstrat la aceleaşi cote de intensitate şi în vara acelui an. Au avut loc razii în majoritatea localităţilor unde partizanii fuseseră semnalaţi şi au fost reţinute „toate elementele de sprijin ale bandei”. De pe urma represaliilor dispuse de autorităţi, în cursul anului 1951 şi la începutul celui următor, foarte multe familii din zonă au avut de suferit, iar teroarea generalizată a dus, în 15 decembrie 1951, la o primă victorie importantă în lupta cu partizanii. În dimineaţa acelei zile, Teodor Şuşman se afla adăpostit în şura lui Teodor Moldovan din Răchiţele, situată pe locul numit Dealul Suliţa. Pe la ora 8, proprietarul s-a prezentat la Postul de Miliţie din Răchiţele, unde a reclamat faptul că s-a dus să dea de mâncare la oi şi văzând că uşa şurii era legată pe dinăuntru s-a uitat printr-o crăpătură şi a văzut că înăuntru este cineva care doarme cu o armă lângă el. Autorităţile au deplasat imediat la faţa locului un efectiv de 18 persoane, alcătuit din 5 securişti şi 13 miliţieni, aceştia fiind însoţiţi şi de 7 câini de urmărire. Şura a fost înconjurată şi asupra ei a fost executat un puternic foc cu armament de infanterie. După ce s-a pătruns în şură, înăuntru a fost găsit cadavrul lui Teodor Şuşman senior. Din documentele Securităţii rezultă că Şuşman s-ar fi sinucis cu un foc de pistol tras în tâmpla dreaptă. Alte surse afirmă că iniţial victima ar fi fost rănită în timpul focului executat spre şură. Inventarul consemnat ce s-a aflat asupra lui Şuşman senior, a fost următorul: o carabină de pădurar încărcată cu 4 cartuşe şi unul pe ţeavă, apoi un pistol Staer în care s-au găsit 4 cartuşe de calibrul 9 mm şi un tub ars. Şuşman era îmbrăcat în manta de paznic de culoare vânătă, o pereche de pantaloni ţesuţi în casă şi încălţat în bocanci de cooperativă, nu foarte uzaţi. Mai avea pe el două cămăşi ţărăneşti de cânepă, o pijama de culoare gălbuie cu dungi albastre, toate murdare, şi un flanel de lână ţărănească. Pe cap avea o bască de lână cu vergi albe, peste care era legat cu un şervet de cânepă ţărănesc, afumat de pulberea cartuşului cu care se împuşcase, iar buzunarul din spate al pantalonilor cuprindea un portmoneu cu suma de 1700 lei. Lângă el se afla o traistă de cânepă cu circa 1,1/2 kg carne de porc prăjită şi crudă şi slănină proaspătă. Într o altă traistă avea 6 cutii de chibrituri învelite în vată, o pereche de izmene ţărăneşti din cânepă, două şervete de cânepă ţărăneşti murdare, două bucăţi săpun de casă, un brici, o pensulă de bărbierit, o perie de dinţi, o lanternă în stare de funcţionare şi o bucată de 0,250 kg praf DDT. A treia traistă cuprindea 18 cartuşe pentru carabină, două caiete dictando nescrise, dar cu câteva file rupte, şi o bucată de 0,300 kg pâine coaptă în tavă şi învelită într un şervet murdar. Un cuţit pumnal era înfipt în perete şi de el era legată cu sfoară uşa de la şură. Populaţia care se adunase între timp a recunoscut că „individul împuşcat este Teodor Şuşman din Răchiţele”.

Cadavrul a fost transportat la Postul de Miliţie, aflat în casa familiei Şuşman, unde i s a făcut o autopsie sumară şi apoi a fost îngropat de autorităţi într-o râpă aflată în apropierea casei. Martorii spun că cadavrul dezbrăcat ar fi fost lăsat mai multe zile în curtea Miliţiei, iar la groapă a fost dus în furci şi aruncat cu faţa în jos, peste acesta fiind pus pământ şi mai mulţi bolovani. Locul mormântului nu a fost niciodată marcat în teren.

Moartea lui Teodor Şuşman a rămas puternic impregnată în memoria locuitorilor din Răchiţele, adevărul din spusele lor disociindu se destul de greu de rodul imaginaţiei. Unii declară că l au văzut, că au stat cu el de vorbă şi chiar îşi amintesc despre starea lui de spirit înainte de a se sinucide (?). Dacă s-a sinucis, Teodor Şuşman a recurs la acest gest într un moment în care, se poate presupune, ajunsese la limitele psihice ale suportabilităţii, dar poate şi din cauza mustrărilor de conştiinţă pe care le avea pentru numeroşii săi consăteni care sufereau în beciurile Securităţii numai pentru faptul că îl ajutaseră.

Moartea lui Teodor Şuşman a fost urmată în perioada următoare de acţiuni concertate în căutarea celorlalţi partizani. Treptat aceştia au fost prinşi sau lichidaţi, iar în 2 februarie 1958, fraţii Teodor şi Avisalon Şuşman au fost depistaţi şi blocaţi într-o şură din satul Traniş, unde au fost asediaţi, în cele din urmă ambii sfârşind în focul ce s-a pus atunci la acea şură. În urma autopsiei s a stabilit că „bandiţii au ars de vii”.

După moartea tragică a lui Teodor şi Avisalon Şuşman şi după arestarea celor care i au susţinut, peste Vlădeasa s a aşternut liniştea. O vreme, despre existenţa partizanilor mai mărturisea „raiul lui Şuşman” din Răchiţele, care a continuat să atragă atenţia celor care poposeau pe acolo. Asociată cu o anumită încărcătură simbolică, gospodăria lui Şuşman trebuia, la rândul său, să dispară, motiv pentru care a fost distrusă în totalitate. După 1990, când Traian Şuşman, al doilea copil ala familiei, a revenit în Răchiţele, acesta a mai regăsit, din imaginile pe care le luase cu el în 1948, doar un nuc care atunci era de înălţimea lui, iar după atâţia ani ajunsese „până n cer”.

Şi totuşi, pe lângă nucul lui Şuşman, a mai rămas memoria celor care i au cunoscut pe partizani şi au suferit alături de ei: „[Teodor Şuşman] a fost într adevăr un om mare. I se zicea Tatăl Munţilor şi Tatăl Moţilor… Pentru că numai Şuşman bătrânul a câştigat drepturile moţilor. A bătut cu pumnul în masa Regelui pentru a căpăta drepturile moţilor: să exploateze pădurile şi să aibă libertatea să pască marginile drumurilor când plecau cu carele prin ţară până spre Dobrogea…”

În localitatea Răchiţele de astăzi, mai sunt încă unele persoane care încearcă să convingă că lucrurile privitoare la Teodor Şuşman senior trebuie interpretate şi înţelese altfel, în sensul că acesta nu ar fi fost decât un profitor şi un simplu asasin.

Problemele controversate

Moartea lui Petru Purcel din Răchiţele.

Acesta avusese o relaţie foarte bună cu familia Şuşman, fiind un fel de angajat al familiei, pentru că avea mulţi copii şi o situaţie materială dificilă. După ce a fost arestat şi „prelucrat” de Securitate, şi a oferit sprijinul în vederea prinderii partizanilor. Acţiunea întreprinsă de Securitate în Padiş, în decembrie 1948, a fost întemeiată pe informaţii oferite de Petru Purcel. Faptele sale au putut pe bună dreptate să atragă răzbunarea partizanilor în sensul suprimării acestuia, acest lucru fiind presupus şi astăzi în rândul populaţiei din Răchiţele. Pe baza surselor documentare cunoscute, este însă dificil să confirmi sau să infirmi o astfel de supoziţie.

Moartea lui Suciu Paşcu din Răchiţele.

Suciu Paşcu avea o relaţie conflictuală cu Teodor Şuşman senior. Până la un punct, cei doi au fost destul de apropiaţi, fiind chiar asociaţi la administrarea magazinului din Răchiţele, însă, de la mijlocul anilor ’30, relaţiile dintre ei s-au deteriorat, fapt care a fost speculat după 1945 de către comunişti, în sensul scindării şi apoi al controlului comunităţii. Acestea au şi fost împrejurările în care Teodor Şuşman a fost înlocuit din funcţia de primar cu Suciu Paşcu, deşi nici acesta nu dovedise până atunci simpatii comuniste, fiind etichetat de Miliţie, drept „manist” sau „comunist de conjunctură”. Acesta alege însă calea comunistă pentru a parveni, lovind intenţionat în interesele materiale ale familiei Şuşman.

În 1945 Teodor Şuşman a fost înlăturat din funcţia de primar, iar peste doi ani i-a fost închis magazinul, după ce acesta fusese jefuit, se pare, chiar prin complicitatea primarului Suciu Paşcu. A urmat sechestrarea depozitului de cherestea, iar materialul existent a fost valorificat în interes personal de către acelaşi Suciu Paşcu. De altfel, Suciu Paşcu a avut un rol determinant în tensionarea relaţiilor dintre Teodor Şuşman şi autorităţi, fapt cunoscut şi de factorii de decizie ai vremii.

În noaptea de 19 20 august 1951, pe la orele 22,30, Suciu Paşcu a fost ridicat de acasă de către două persoane, care s-au dat drept cadre de miliţie. Admiţând că autorii au fost partizani, este greu de explicat cum de soţia lui Suciu Paşcu nu i-a recunoscut, deoarece toţi erau din sat. Incertitudinea persistă dacă avem în vedere că într-un document al Miliţiei se solicita Securităţii Cluj o notificare prin care se cereau precizări dacă nu cumva persoana a fost ridicată de către securişti. Suciu Paşcu a fost dus undeva în munţi, acolo fiindu-i prezentat Şuşman senior, legat la mâini, în postură de arestat. Falşii miliţieni îşi joacă rolul până la capăt, iar Suciu cade în capcană fiind convins că totul este real, manifestându-şi bucuria că banditul a fost prins, şi chiar cerând o armă pentru a-l împuşca. După această scenă, cortina cade, Teodor Şuşman îşi desface legăturile şi începe judecata. Suciu este găsit vinovat de trădare, condamnat la moarte şi apoi executat de însuşi Şuşman senior.