Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta CICCR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CICCR. Afișați toate postările

joi, 1 septembrie 2011

Acţiunea de căutare şi deshumare a lui Valeriu Gafencu în oraşul Târgu Ocna, judeţul Bacău


- COMUNICAT DE PRESĂ -

Acţiunea de căutare şi deshumare a lui Valeriu Gafencu în oraşul Târgu Ocna, judeţul Bacău

În baza unei solicitări primite la CICCR în data de 20 iunie 2011 din partea d-nei Valentina Gafencu, au fost începute o serie de investigaţii privitoare la stabilirea locului unde au fost îngropate rămăşiţele pământeşti ale fratelui acesteia, Valeriu Gafencu, care a murit la data de 18 februarie 1952 în penitenciarul-spital de la Târgu Ocna. În urma cercetărilor noastre de teren, s-a stabilit faptul că trupul lui Valeriu Gafencu a fost înhumat în apropierea penitenciarului din Târgu Ocna, în perimetrul cimitirului situat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena aflată în Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor. În încercarea de căutare, identificare şi recuperare a osemintelor celui care a fost Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, cum l-au numit toţi cei care l-au cunoscut, numire care a fost instituţionalizată de către monahul Nicolae Steinhardt, CICCR organizează începând cu data de 5 septembrie 2011, timp de câteva zile, o cercetare arheologică în spaţiul acestui cimitir.

joi, 7 iulie 2011

CICCR continua sa dezgroape victimele comunismului

In baza unei solicitari primite la CICCR in data de 3 iunie 2010 din partea lui Susman Constantin Teodor, nepotul lui Susman Teodor (foto) din Rachitele, au fost incepute investigatiile privitoare la stabilirea locului unde au fost ingropate ramasitele pamantesti ale fratilor Toader si Avisalon Susman, care au fost ucisi la inceputul lui februarie 1958 in urma unui actiuni operative a Securitatii.

Dupa un indelungat efort si multe cercetari de teren efectuate in satele de munte din zona Huedinului, care au implicat audierea mai multor persoane, verificarea si confruntarea diferitelor ipoteze si teorii privitoare la acest caz, am reusit sa stabilim cu aproximatie posibilul loc al mormantului comun.

Mentionam ca in demersul nostru am constatat, la multe persoane in varsta care au fost contactate si intervievate, o vadita retinere in a discuta despre acest tragic caz, motivul fiind persistenta inca in constiinta oamenilor a unui sentiment de frica fata de tot ce a reprezentat fosta Securitate.

sâmbătă, 19 iunie 2010

CENTRUL DE INVESTIGARE A CRIMELOR COMUNISMULUI DIN ROMÂNIA: Acţiunea de deshumare a lui Şuşman Teodor senior în satul Răchiţele, comuna Mărgău, judeţul Cluj

B-dul Nicolae Bălcescu nr. 21, et. 1, sector 1, Bucureşti
Email: ciccromania@gmail.com
Tel: 0721400396; 0744516108

- COMUNICAT DE PRESĂ -

Acţiunea de deshumare a lui Şuşman Teodor senior în satul Răchiţele, comuna Mărgău, judeţul Cluj

Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) este un proiect dezvoltat în cadrul Fundaţiei Societatea Civilă. CICCR are drept scop derularea acelor acţiuni care vor duce la identificarea actelor de încălcare a drepturilor omului în România comunistă, dinamizarea politicilor instituţionale în ceea ce priveşte condamnarea reală a abuzurilor şi crimelor săvârşite în numele regimului comunist din România, desfăşurarea unor investigaţii de natură să furnizeze instituţiilor abilitate şi publicului larg date privind crimele şi abuzurile săvârşite de acest regim, sprijinirea oricăror iniţiative legislative, a procedurilor judiciare şi a cercetărilor ştiinţifice de natură să ducă la condamnarea penală şi morală a acestor crime şi abuzuri.