Masa Rotundă din legendarul regat Camelot s-ar afla în oraşul Chester din vestul Angliei şi, potrivit istoricilor, în jurul ei puteau lua loc 1.000 de oameni.
Cercetătorii aflaţi pe urmele legendei celui mai faimos rege al Marii Britanii susţin că cetatea Camelor ar fi fost construită pe locul unui amfiteatru roman recent descoperit în Chester, un oraş din vestul Angliei, în apropiere de graniţa cu Ţara Galilor.
Legenda spune că, înaintea fiecărei bătălii, Regele Arthur îşi aduna cavalerii în jurul unei mese rotunde ca să le dea indicaţii de luptă. Istoricii cred însă că masa cu pricina nu era un simplu obiect de mobilier ci o structură imensă construită din lemn şi piatră în jurul căreia s-au fi aşezat 1.000 de supuşi ai lui Arthur.
În rândurile din faţă ale locului circular de întrunire ar fi stat aşezaţi nobilii, iar supuşii de rand inferior ar fi luat loc pe băncile de piatră mai îndepărtate de centru. Mai mult, istoricii sunt de părere că cetatea Camelot nu a fost construită de la zero ci ar fi fost ridicată pe o structură deja construită şi părăsită de romani.
“Avem cunoştinţă că una dintre cele două mari bătălii ale lui Arthur a fost purtată într-un oraş numit Oraşul Legiunilor- Existau două locuri cu acest nume. Unul era în St Albans (oraş din Hertfordshire în estul Angliei), iar localizarea celuilalt a rămas un mister”, spune istoricul Chris Gidlow, citat de The Telegraph.
Descoperirea recentă a unui amfiteatru roman prevăzut cu un loc de execuţie şi cu un monument comemorativ pentru martirii creştini i-a convins pe istorici că acest al doilea oraş este Chester. “În secolul al VI-lea, un călugăr pe nume Gildas, care a scris cea mai timpurie cronică a vieţii lui Arthur, a făcut referire atât la Oraşul Legiunilor şi la un altar al martirilor din interiorul lui”, spune Gidlow. “Asta-i argumentul decisiv. Descoperirea altarului în interiorul amfiteatrului înseamnă că Chester era locul curţii lui Arthur şi a legendarei sale Mese Rotunde”, argumentează istoricul. sursa: realitatea.net
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”