BUCOVINA, PĂMÂNT ROMÂNESC

Sub acest titlu a fost publicat, în anul 1999, un articol, în revista "Politica", semnat de timişoreanul prof. dr. Nicolae Negoescu, trecut în veşnicie un an mai târziu. "BUCOVINA, PĂMÂNT ROMÂNESC", o sintagmă folosită cu mulţi ani înainte ca cineva să lanseze "campania Basarabia, pământ românesc" şi să pretindă, ciudat, un fel de drept de autor asupra acestei sintagme care exprimă o dramă românească. Să ne amintim de brazdele româneşti furate, dar mai ales de românii aflaţi sub ocupaţie străină.

Odată cu retragerea armatelor ruseşti, în toamna lui 1774, trupele austriece au ocupat cu de-a sila ţinuturile Cernăuţiului, Câmpulungului şi Sucevei. La Constantinopol, pentru a convinge pe turci să semneze aşa-zisa Convenţie, împărăteasa Maria Theresa l-a trimis pe baronul Thungut, înarmat cu o hartă măsluită în care teritoriul românesc revendicat era redus la o banală fîşie de pămînt şi cu daruri în mii de galbeni, briliante, obiecte cu metale preţioase, oglinzi veneţiene şi porţelanuri. Răpirea Ţării de Sus a Moldovei de către Imperiul Habsburgic a fost tîrguită cu Imperiul Otoman la 7 mai 1775. Habsburgii au încorporat noul teritoriu cotropit sub formula "Moldova austriacă", denumindu-l mai tîrziu Bukovina - în limba slavă, pădure de fag, cum şi erau legendarii codri ai Cosminului - în ideea de a masca întrucîtva crima anexării. Lupta românilor bucovineni pentru eliberarea de sub asuprirea străină şi revenirea la Patria-mamă a fost lungă şi anevoioasă.

După 144 ani de sacrificii ale tinerilor bucovineni pe fronturile străine slujind interesele expansionismului habsburgic, aerul libertăţii începea să se facă simţit. Odată cu sfîrşitul primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar înfrînt a pus la cale cu Ucraina, la Brest-Litovsk în 3 martie 1918, un acord secret prin care Bucovina urma să fie anexată Galiţiei de Est, cu populaţie majoritar ucraineană. Tranzacţia care urma să se facă în schimbul unui milion de puduri de grîu livrat Austriei înfometate, dădea naştere unei provincii autonome în cadrul Republicii populare ucrainene. Pe teritoriul Bucovinei dintre Prut şi Nistru, conform statisticii oficiale din 1910, 159.433 români trăiau în 72 comune rurale şi 4 comune urbane: Boian, Sadagura, Coţmani şi Zastavna. Urmaş al Albotenilor întemeietori ai celui dintîi seminar românesc din Socola, Iancu Flondor, mare boier român cu pămînturile la Storojineţ, simţea aproape clipa împlinirii visului vieţii sale: România Mare. Conu Iancu, iubit de oameni datorită generozităţii şi sufletului său mare, plănuia de multă vreme eliberarea Bucovinei. Prin abilitate şi iscusinţă, a format în jurul său un cerc de intelectuali animaţi de focul nestins al dragostei de ţară. Prietenia intimă cu Octavian Goga şi A.C. Cuza şi lungile discuţii purtate seara la conacul de la Storojineţ au menţinut vie în cugetul marelui român flacăra iubirii de neam. La nunta fiicei sale Maria, poetă, cu Gheorghe Cuza, profesor de drept roman la Universitatea din Iaşi, băiatul cel mare al lui A.C. Cuza, conu Iancu promite că va suporta cheltuielile voiajului din luna de miere la Veneţia. Caracter nobil, mîndru şi cu un veritabil simţ al umorului, abia la plecarea trenului din gară, cînd mirele schimba feţe-feţe, socrul Flondor, cu un aer şăgalnic, scoate plicul doldora de bani şi spunînd "Ah, era să uit..." îl înmînează pe geam zîmbind. În octombrie 1918, Clubul parlamentar român din Viena a fost transformat în Consiliul Naţional Român din Austria, al cărui preşedinte era bucovineanul Constantin Iosipescu Grecul. Amic bun al lui Iancu Flondor, îl informa permanent asupra situaţiei de la Viena, cu toate că cenzura nu permitea corespondenţa între cei doi. Profitînd de întoarcerea la vatră a unui soldat bucovinean rănit, Iosipescu Grecul i-a trimis conului Iancu o scrisoare secretă, spunîndu-i că în cel mult trei luni Austro-Ungaria se va destrăma şi că în Bucovina nu se prevede o intervenţie a armatei austriece. Folosindu-se de conjunctura prielnică, grupul patrioţilor bucovineni înfiinţează la Cernăuţi în 22 octombrie 1918 gazeta "Glasul Bucovinei", sub penelul profesorului universitar Sextil Puşcariu. Afirmarea politică a mişcării româneşti din Bucovina s-a înfăptuit în ziua de 27 octombrie 1918, cînd deputaţii români bucovineni din Parlamentul vienez, foşti deputaţi din Dieta Bucovinei, primarii români din localităţile Ţării de Sus a Moldovei împreună cu alţi reprezentanţi ai provinciei istorice româneşti s-au adunat în Sala Mare a Palatului Naţional din Cernăuţi, unde au pus bazele Adunării Constituante. Cu unanimitate de voturi ales preşedinte al Consiliului Naţional al Constituantei, Iancu Flondor citeşte Moţiunea adoptată, pe fondul muzical al lui Deşteaptă-te române!. În fine, a fost hotărîtă convocarea Congresului General al Bucovinei, pentru data de 28 noiembrie 1918, care să decidă asupra viitorului provinciei în care-şi avea cetatea de scaun şi mormîntul de veci Domnitorul român Ştefan cel Mare şi Sfînt. Alexandru Hurmuzachi, Mareşal şi membru în Consiliul Naţional al ţării, recunoaşte marele curaj al lui Iancu Flondor: "A luat asupra sa puterea statului, după o înţelegere avută cu ultimul guvernator austriac în casa mea, în ajunul Constituantei din 27 octombrie 1918. Şi-a dat toată silinţa, cu cea mai mare bunăvoinţă, în lipsa unei puteri executive, să menţină ordinea în ţară". Între timp, contrar tuturor evidenţelor, conducătorul austriac al provinciei Bucovina, contele Etzdorf, a procedat la predarea administraţiei Ţării de Sus a Moldovei către cei doi impostori Aurel Onciul şi Omelian Popovici, reprezentanţi ai puterii ruso-ucrainene. Evenimentele au început să se precipite odată cu retragerea trupelor austriece din provincie şi înlocuirea lor cu cele ucrainene. Primarul Storojineţului şi ajutorul de primar George A. Juma căutau să oprească rechiziţiile ordonate de autorităţile ruseşti în judeţ. La o şedinţă a Comisiei de alimentare, Iancu Flondor refuză în faţa nacialnicului Ruth să semneze un proces-verbal prin care se rechiziţionau vite: "Ai putea să mă împuşti, să mă trimiţi în Sibiria sau în judecata Curţii Marţiale, dar nu mă poţi constrînge să semnez un act fals". La vestea prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar, în timpul plecării lui Iancu Flondor la Cernăuţi, la moşia de la Storojineţ s-a încercat un jaf, silindu-l pe marele patriot să rămînă în capitală pentru a-şi proteja viaţa. Legionarii ucraineni ridicau deja români, în timp ce ruşii mutau din Polonia rusească trei-patru milioane de oameni, pe care i-au adus pînă la Taşchent. Cu toate că fiecare pas al şcolii româneşti din Storojineţ era controlat şi supravegheat, Corneliu Clain, inspectorul şcolar districtual, făcea noaptea naveta între Storojineţ şi Cernăuţi, informînd pe conu Iancu, care stătea "sub cea mai strictă supraveghere poliţienească" despre cele ce se petreceau la Storojineţ. În casa directorului şcolar Mitrofanovici din Cupca se pune la cale o conspiraţie, urmînd ca fiul acestuia precum şi Sava Muntean, ambii ofiţeri în armata austriacă, să treacă la Iaşi. S-a reuşit depăşirea frontierei de către cei doi, "la Tereblecea şi Stăneşti pe Sirete". Sosise clipa intrării trupelor române în Bucovina, despre care căpitanul C. Ardeleanu îşi aminteşte: "Regimentul 16 infanterie Suceava, cu garnizoana în Fălticeni, în care-şi făceau serviciul o serie de ofiţeri bucovineni, primi în sfîrşit ordinul mult-aşteptat de a trece cordunul şi a intra în Bucovina. Vestea se răspîndi ca fulgerul în cazarmă şi de aci în tot oraşul, unde stîrni o bucurie de nedescris, care ne mişcă pe noi, bucovinenii, pînă la lacrimi (...) Şi astfel, din fericire după o prea scurtă durată, în ziua de 17 Noemvrie 1918 luă sfîrşit, înainte de a-şi duce la îndeplinire planurile sale, streine neamului nostru". Deşi se prevestea că retragerea trupelor ucrainene va fi periculoasă, atrocităţile au depăşit orice aşteptări. În timp ce femeile şi copiii erau împuşcaţi fără milă şi Palatul Naţional era devastat, "Iancu Flondor a necesitat să se refugieze în reşedinţa mitropolitană, pentru că ucrainenii îl căutau să-i facă sfîrşitul". În ziua istorică de 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală din Cernăuţi, membrii marcanţi ai Consiliului Naţional, printre care Ion Axani, ofiţer voluntar în Legiunea Română din Siberia, prim-procuror, dr. Ioan Bileţchi, profesor la liceu şi suflet al manifestărilor din Câmpulung Vasile Alboi Şandru, Ion Anghel, Isidor Bodea, Vasile şi Victor Bodnărescu, Gheorghe Boancheş, Ioan Candrea, Ion I. Nistor şi ceilalţi patrioţi bucovineni din sufletul mişcării de eliberare, întrunesc Congresul Bucovinei. Dionisie Bejan propune ca preşedinte al Congresului pe dr. Iancu Flondor. N. Tcaciuc-Albu relatează măreaţa clipă a citirii Moţiunii de Unire: "Flondor, puţin aplecat înainte, ras pe faţă, ceva nălbit pe la tîmple, vorbea cu gesturi elegante, energice, voce sonoră, mai mult în spre tenor, cu o uşoară nuanţă nazală, pronunţînd unele cuvinte mai tari...": "Drept aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupînd suprema putere a ţării şi fiind investiţi singuri cu putere legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, HOTĂRÎM: Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare pînă la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României". Dimitrie Marmeliuc, dr. prof. univ., secretar de stat pentru apărare naţională în Guvernul bucovinean, relatează: "Ropote de aplauze acoperiră ultimele cuvinte ale moţiunii, rostite cu glas emoţionat de Iancu Flondor, în ochii căruia se iviră două lacrimi mari, prinos al nesfîrşitei sale iubiri de neam". Delegaţia formată din Iancu Flondor, Mitropolitul Vladimir Repta, I. Nistor, Dionisie Bejan, Eudoxin Hurmuzachi, Octavian Gheorghian, Radu Sbiera, Vasile Bodnărescu, George Şandru, Vasile Marcu, Dimitrie Bucevschi, Gh. Voitcu, Vasile Alboi-Şandru, Ion Condrea şi Stanislaw Kwiatkowski, a plecat după Congres la Iaşi pentru a prezenta Actul Unirii MS Regelui Ferdinand I. În telegrama trimisă conului Iancu Flondor, acesta îşi exprimă neţărmuita bucurie: "Din adîncul sufletului meu mulţumesc proniei cereşti că mi-a îngăduit ca sub domnia mea, fiica răpită acu 144 ani să se întoarcă la sinul ţărei mume, aducînd noui forţe pentru propăşirea neamului". Ing. Aurel Ţurcan, la 20 de ani de la unirea Bucovinei cu Ţara-mamă, afirmă: "Orişicum, am admirat atunci şi admir şi astăzi ideala concepţie şi ferma atitudine a lui Iancu Flondor, care este şi rămîne eroul nostru naţional în acele timpuri de grea cumpănă. Cred că acestei atitudini şi prevederi a lui Iancu Flondor îi putem mulţumi în cea mai mare parte că Bucovina întreagă a putut fi încorporată mai apoi fără greutăţi regatului român".

Timişoara, Sfîntul Nicolae 1999, Prof. dr. Nicolae Negoescu