Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 30 ianuarie 2011

Svastica în Danemarca

Numele acestui simbol celebru provine din sanscrită, svastika, su, care înseamnă bine, şi asti, care se traduce prin a fi, ka este un sufix, altfel spus, prin svasti se înţelege starea de bine. Se prezintă sub forma unei cruci echilaterale cu braţele îndoite în unghi drept care poate fi spre dreapta sau, în oglindă, spre stânga.
Carlsberg a pus svastica chiar şi pe eticheta sticlelor de bere
Cele mai vechi semne cunoscute datează din anul 2500 sau 300 î.Hr. în India şi în Asia Centrală. Un studiu din 1933 sugerează faptul că zvastica a migrat din India, de-a lungul Persiei şi Asiei Mici, până în Grecia, apoi Italia şi Germania, cel mai probabil în primul mileniu î.Hr.
În Scandinavia, după unele studii, zvastica poate fi considerată o variantă a Ciocanului lui Thor (Mjolnir - simbolul tunetului), de origine vikingă. Câteodată acest simbol poate fi doar cu 3 braţe, sau chiar cu mai mult de 4 cum ar fi „Roata Soarelui“ din Epoca Bronzului sau „Discul Soarelui“.
Forma acestui simbol (numit şi fylfot) apare pe diferite artefacte din perioada migraţiei germanice precum şi din era vikingă.
Astfel, zvastica se poate observa pe fibula din Værløse, Sjelland, din secolul al III-lea, expusă acum la Muzeul Naţional al Danemarcei. Pe fibulă se poate citi inscripţia cu semne runice „alugod“ urmată de simbolul zvasticii. Această formă apare, de asemenea, şi pe piatra runică de la Snoldelev de lângă Ramsø, din secolul al IX-lea (expusă tot la Muzeul Naţional) sau pe un piepten găsit în mlaştina Nydam Mose (aprox. anul 300) situată in Øster Sottrup, Sundeved, la 8 kilometri de Sønderborg.


Compozitorul danez Louis Glass (1864-1936), contemporan cu mult mai celebrul Carl Nielsen, a fost inspirat în lucrările sale de Wagner, Bruckner sau Cesar Franck. A compus 6 simfonii, capodopera sa fiind Simfonia a V-a intitulată Sinfonia Svastika (care nu are nimic de-a face cu naţional-socialismul, ci doar cu simbolul indian al vieţii eterne).

Zvastica se întâlneşte ca simbol al familiei Jacobsen, fondatoarea celebrei Carlsberg. Tatăl, Jacob Christian Jacobsen (1811-1877), şi fiul, Carl Jacobsen (1842-1914), au avut un conflict care dura de mulţi ani, astfel ei şi-au despărţit afacerea în două fabrici de bere diferite, Gamle Carlsberg (vechea - a tatălui) şi Ny Carlsberg (noua -a fiului). Gamle Carlsberg avea ca logo soarele, în timp ce Ny Carlsberg avea ca simbol elefantul şi zvastica (care a fost înregistrată ca marcă în 1881). Aceasta a fost cu mult timp înainte ca acest simbol să fie însuşit pe nedrept de nazişti. A fost ales acest simbol ca rezultat al interesului pentru Roma şi Grecia antică. În cele din urmă tatăl şi fiul s-au împăcat, au ajuns la o reconciliere. Fuziunea celor două companii a avut loc în 1906. Cele două logo-uri au fost contopite - o zvastică în interiorul unui soare - şi au rămas aşa până în 1938, când a fost începutul nazismului, iar acest simbol a fost interzis.

Carl era un colecţionar împătimit de artă. Fundaţia sa Ny Carlsberg a fost baza muzeului de artă Glyptotek. În interior se poate vedea simbolul zvasticii. Astăzi au mai rămas câteva însemne cu zvastica pe spatele clădiri, cele din faţă au fost îndepărtate înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Se pot vedea şi pe gardul ce delimitează grădina muzeului, multe dintre ele fiind distruse.
Intrarea în faimoasa berărie Carlsberg flancată de 4 elefanţi uriaşi din granit de Bornholm, înalţi de 5 metri, care au sculptate 4 zvastici împreună cu iniţialele numelui dinastiei Jacobsen, sunt dovada vie a ceea ce a rămas din folosirea acestui simbol ca logo al companiei Carlsberg.
Acest simbol poate fi, de asemenea, observat pe peretele din spate al bisericii Jesuskirke din Valby, fondată de Carl Jacobsen în 1883. sursa: http://alexdanemarca.wordpress.com/2011/06/25/zvastica-in-danemarca/

1 comentarii:

Alexandru spunea...

Articolul original s-a mutat aici

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”