Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

vineri, 25 februarie 2011

Legătura între buri şi Burebista (varianta completă pdf)

Personalitatea lui Burebista a suferit un intens proces de amplificare şi eroizare prin propagandă în perioada comunistă, care a aruncat-o în domeniul larg al speculaţiei, deformând până la caricatură – mai ales prin filmul artistic Burebista – 1980 (r. Gheorghe Vitanidis, s. Mihnea Gheorghiu) – informaţia istorică. Acest lucru face dovada incontestabilă a existenţei şi acţiunilor politico-militare ale lui Burebista, ca lider geto-dac al perioadei (secolul I în.Ch.), dar aspectele privitoare la tipul de stat pe care l-a înfiinţat şi la consistenţa sa etno-istorică sunt încă în dezbatere.
Prima ipoteză interesantă şi coerentă despre Burebista şi momentul său istoric i-a aparţinut lui Dumitru Berciu, care considera ca axă a demonstraţiei sale că Burebista îşi avea originea în tribul antic al burilor. Acest trib apare însă menţionat în scrierile antice (Ptolemeus) undeva pe la izvoarele Vistulei, în Europa Centrală, şi ca „un grup compact de geto-daci pe care îi voi numi Burii de Vest1 în Silezia şi Boemia (Tacitus). Dio Cassius îi prezintă pe buri ca aliaţi (συμμάχοι) ai dacilor în timpul războaielor lui Traian cu dacii şi cărora tot romanii le impun interdicţia „să nu mai cutreere cu turmele lor o distanţă de 40 de stadii de la hotarele Daciei”. Alex M Stoenescu, p. 4 
sursa: Revista "Istorie şi civilizaţie" isciv.ro
Descarcă articolul în format PDF: fila1 , fila2 , fila3 , fila4. Articolul este foarte interesant şi recomandăm să îl printaţi pentu o mai buna vizualizare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”