Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 27 martie 2011

"Pentru Patrie" la Marşul pentru Viaţă.



Foto: Florian Cristache, şeful Departamentului Imagine.
Sub deviza "Spune DA Vieţii!", o delegaţie de membri şi simpatizanţi ai Partidului "Pentru Patrie" din Bucureşti au participat sâmbătă 26 martie 2011, la prima ediţie a Marşului pentru Viaţă, organizat simultan în mai multe oraşe din ţară la iniţiativa  peste 20 de ONG-uri provita şi profamilie, în scopul trezirii românilor "la recunoaşterea vieții umane ca primul şi cel mai important drept, începând de la concepţie şi până la sfârşitul ei natural".

În mod special, prin aceste manifestări se solicită protecţia celor mai vulnerabile fiinţe umane, copiii nenăscuţi, care de peste 50 de ani sunt supuşi în România unui adevărat genocid.
Ca naţionalişti, adepţii PPP nu pot privi nepăsători realitatea crudă prin care, în România ultimilor 21 de ani, se desfăşoară o înfiorătoare crimă colectivă, ţara noastră ocupînd unul din primele locuri în Europa la rata anuală a avorturi
lor. De asemenea, este un fenomen certificat de specialişti reculul demografic fără precedent ceea ce duce nu doar la o scădere dramatică a populaţiei României şi la îmbătrânirea accentuată a acesteia, ci şi la restrângerea elementului majoritar autohton românesc în favoarea altor etnii care înregistrează sporuri naturale superioare, la care se adaugă şi o rată în creştere a imigraţiei.
Traseul marşului, început la biserica Kreţulescu, de pe Calea Victoriei, a parcurs distanţa până la Piaţa Naţiunilor Unite, îndreptîndu-se către Parcul Izvor, unde s-a desfăşurat un miting, luînd cuvântul lideri şi voluntari ai organizaţiilor participante.
În acord cu principiile şi valorile esenţiale ale doctrinei sale naţional-creştine, Partidul "Pentru Patrie" militează pentru iniţierea unei politici nataliste, care să cuprindă, concomitent cu o legislaţie care să interzică ferm avortul, măsuri sociale reale de sprijinire şi încurajare a familiilor cu mulţi copii, în sensul acordării unor avantaje materiale, scutiri de la plate unor taxe şi impozite şi alte modalităţi prin care efortul de creştere a natalităţii să fie susţinut.
Considerăm că guvernele ultimilor 2 decenii sunt responsabile pentru aplicarea politicilor social-economice dezastuoase, vulnerabilizînd instituţia faimiliei, descurajînd naşterea de copii şi contribuind astfel la gravul declin demografic cunoscut de ţara noastră, cu consecinţe funeste asupra viitorului naţiunii române.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”