„Sa mergem” – un om trecut de mult de varsta tineretii, imbracat intr-un costum de trening albastru, a rasucit cu fermitate cheia in contactul masinii Volkswagen. Stanjenit, nu reuseam deloc sa ma descurc cu centura de siguranta. Problema este ca soferul meu nu era altul decat Majestatea Sa, Regele Mihai I, ultimul rege al Romaniei. Seful Cancelariei Regale, gingasa Constanta Iorga, ma asigurase telefonic ca voi fi „intampinat" intr-o gara din cantonul elvetian Vaud. Dar nu m-am asteptat ca acesta va fi chiar omul-legenda. Regele Mihai este participant real si creator de evenimente istorice". Asa este prezentat Regele Mihai I intr-un interviu publicat de revista Ogoniok, supliment alcotidianului Kommersant, care scrie despre el ca "a luat masa cu Hitler, a baut ceai cu Mussolini, a devenit cavaler al ordinului sovietic al Victoriei si i-a tinut, aproape singur, piept lui Stalin".
In ultimii ani am avut bucuria de a ma intalni de mai multe ori cu suveranul, fie in Elvetia, fie la Bucuresti, unde familia regala detine micul Palat Elizabeta. Anul acesta, regele a implinit 90 de ani, scrie autorul interviului, Konstantin Eggert.
Reporter: Majestatea Voastra, la 23 august 1944 ati intrat in istorie. Cum a fost?
Regele Mihai: Cand m-am trezit in acea dimineata de 23 august am fost convins ca nu voi apuca ziua urmatoare. Dar eram hotarat sa scot Romania din alianta ei cu Hitler. Armata lui Stalin era in apropierea Romaniei, frontul se rupsese, iar populatia era satula de razboi. L-am chemat pe maresal si pe ministrul de extene Mihai Antonescu la Palat. Cand au ajuns, le-am expus punctul meu de vedere asupra situatiei: Romania trebuie sa solicite armistitiu din partea URSS, a Marii Britanii si Statelor Unite. Antonescu a raspuns: „Mai intai trebuie sa ma consult cu Hitler”. Si atunci i-am spus: „Asta e, nu-i nimic de facut”. A fost semnalul pentru adjutantul meu, capitanul Dumitrescu. El a intrat in camera insotit de trei ofiteri. Ei l-au anuntat pe Antonescu: „Sunteti arestat”. Maresalul si-a iesit din fire. „Nu pot lasa tara pe mana unui copil!”. A inceput sa strige la generalul Constantin Sanatescu, seful cancelariei mele militare, viitorul premier. Antonescu a fost luat, iar eu m-am apucat de formarea viitorului cabinet. In aceeasi zi, avioanele Luftwaffe au bombardat Bucurestiul. Palatul regal a fost una dintre tinte – asupra lui au fost aruncate cateva bombe. Hitler m-a detestat mereu, in general a detestat ideea monarhiei, pentru ca suveranul este simbol al legitimitatii si continuitatii puterii.
Reporter: E adevarat ca Antonescu a fost incuiat, un timp, in camera unde tatal dumneavoastra, Carol al II-lea, pastra timbre?
Regele Mihai: Da, In realitate nu era o camera, ci un o uriasa casa de bani, blindata. Pentru ca veni vorba, nu era nici un timbru in camera. In august 1944 tata se afla deja de cinci ani in exil, unde impreuna cu el au plecat toate numersoasele lui colectii.
Reporter: La 6 septembrie 1940, Antonescu l-a obligat pe regele Carol sa semneze actul de abdicare. Cum s-a intamplat?
Regele Mihai: Foarte simplu si rapid. Tata m-a chemat la Palat si m-a anuntat ca trebuie sa paraseasca tara. Putin mai tarziu, in prezenta Patriarhului Bisericii ortodoxe romane Nicodim am depus juramantul si am redevenit rege.
Reporter: Se spune ca Antonescu dorea sa aboleasca monarhia.
Regele Mihai: Antonescu nu m-a respectat si, practic, m-a ignorat. Dar a facut un lucru bun – i-a permis mamei sa se intoarca la Bucuresti si i-a acordat titlul de „regina-mama”.
Reporter: Regina Elena a fost nu numai mama dumneavoastra, dar si cel mai bun prieten si un consilier politic. Asa e?
Regele Mihai: Absolut corect. Zilele petrecute impreuna au fost cele mai fericite din viata mea. A fost o personalitate unica. O spun nu pentru ca sunt fiul ei. Mama a fost un om profund credincios si intotdeauna a respectat principii morale inalte. Avea ceva pe care l-as defini drept intituitie morala. Instinctiv stia sa deosebeasca raul de bine.
Reporter: Cum v-a ramas Hitler in memorie?
Regele Mihai: Eu nu vorbesc germana. Pentru prima data l-am vazut pe acest monstru cand l-am vizitat impreuna cu tata, dupa vizita lui oficiala in Anglia, in 1938. Alta data ne-am intalnit, foarte scurt, insotit de mama, in ianuarie 1941, in drum spre Italia. Mama a sustinut conversatia, pentru ca vorbea foarte bine germana. Ca intotdeauna, Hitler nu se asculta decat pe sine si a vorbit cel mai mult decat toti. El si oamenii lui mi-au lasat o impresie respingatoare. Stiti, pana si cu Mussolini m-am simtit mai in largul meu. In orice caz, puteam vorbi cu el in italiana.
Reporter: In 1941, Romania a declarat razboi URSS, trupele ei au ocupat Odessa, au luptat in Crimea. Considerati acum ca a fost o greseala?
Regele Mihai: A fost o hotarare luata de Antonescu. Nici macar nu m-a consultat. Voi spune insa ca poporul roman a suferit din cauza anexarii Basarabiei de catre URSS si de aceea razboiul pentru recuperarea ei se bucura de popularitate. Iar faptul ca Antonescu l-a lasat pe Hitler sa atraga Romania intr-un lung razboi, a condus la catastrofa. La rugamintea lui Antonescu, mergeam pe front pentru a inmana decoratii soldatilor. Am fost inclusiv la Livadia, in acelasi palat unde a murit strabunicul meu, imparatul Alexandru al III-lea. Cine si-ar fi putut imagina ca in februarie 1945, Stalin, Roosevelt si Cherchill tot acolo vor discuta granitele de influenta din Europa postbelica si vor ceda Romaniei lui Stalin?
Reporter: Dar Stalin v-a decorat cu ordinul Victoriei – pentru contributia adusa la distrugerea nazismului. Unde este ea?
Regele Mihai: In seiful bancar.
Reporter: Ce s-a intamplat dupa aceea?
Regele Mihai: Din 1944 pana in 1947, Romania a trait intr-o atmosfera suprarealista. Guvernul si aparatul de stat se puneau bine cu comunistii, dar sef al statului a ramas, formal, regele, adica eu. La un moment dat am declarat chiar greva si am refuzat sa semnez decretele cabinetului de ministrii.
Reporter: La Bucuresti, au intrat in biroul dvs din Palatul Elizabeta. A ramas, practic, neschimbat de cand emisarul lui Stalin, Andrei Visinski, a urlat la dvs.
Regele Mihai: El mi-a cerut sa ma supun Moscovei si a indraznit chiar sa bata cu pumnul in masa. L-a invitat sa paraseasca Palatul. Visinski era atat de furios, incat a tasnit, pur si simplu din camera. A trantit atat de tare usa, incat s-a desprins o bucata de tencuiala care a cazut cu zgomot pe podea.
Reporter: La 30 decembrie 1947 ati fost, practic obligat sa renuntat la tron. Cum s-a intamplat?
Regele Mihai: Liderul comunistilor, Gheorghe Gheorghi-Dej, si premierul Petru Groza, care nu era comunist, dar era in relatii bune cu ei, m-au rugat sa-i primesc pentru a discuta, dupa cum s-au exprimat ei, „chestiuni de familie”. M-am gandit ca vor sa vorbeasca despre logodna mea cu printesa Anna. In schimb, cei doi mi-au prezentat proiectul unui manifest privind abdicarea si m-au rugat sa-l semnez in 30 de minute. Le-am spus: „Nu se procedeaza asa. Poporul trebuie sa-si exprime vointa”. Mi-au raspuns: „Nu avem timp pentru asa ceva”.
Reporter: Nu ati avut, practic, alta alegere.
Regele Mihai: Nici una. Groza si Gheorghiu-Dej au amenintat sa-i execute pe studentii arestati anterior in timpul unei demonstratii anticomuniste la Bucuresti. Am privit pe fereastra si am vazut cum paza palatului fusese inlocuita cu militari din diviziile loiale comunistilor si imbracati in uniforme sovietice. Asupra cladirii era indraptata artileria. Nu am vrut sa ma agat de putere cu pretul unor vieti nevinovate si am semnat manifestul. Dupa ce mi-am depus semnatura, Groza s-a lovit peste buzunar, unde era un pistol si mi-a zambit grosolan. „Nu mi-as fi dorit o repetare a sortii lui Antonescu”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”