Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 1 mai 2011

Uniunea Europeană taie elanul medicinei naturiste!

De la 1 mai, remediile pe bază de plante vor fi interzise, în lipsa unei certificări. Cum avizarea unui produs costă circa 100.000 de euro, multe dintre aceste remedii vor dispărea de pe piaţă.


Banalul ceai de sunătoare, cu care românii se tratează de boli de stomac şi de ficat, sau cel de păducel, folosit în popor pentru afecţiunile cardiace, nu vor mai putea fi vândute decât dacă trec de certificare. Aceeaşi soartă o vor avea suplimente alimentare ca spirulina şi lecitina, prima folosită pentru slăbit, a doua pentru memorie.

Motivul UE: tratamente naturiste cu efecte secundare


Măsura este prevăzută într-o directivă europeană din 2004 şi se regăseşte şi în Codex Alimentarius. Interdicţia, spun oficialii europeni, a fost introdusă după ce mai multe studii au denunţat afectele adverse ale medicamentelor naturiste.


"E adevărat că unele remedii naturiste folosite fără consultarea medicului au dus la probleme. Spre exemplu, sunt pacienţi cu probleme de coagulare care şi-au agravat starea folosind remedii greşite. Aceste situaţii ar trebui reglementate. Însă cele mai multe dintre remedii au rezultate excelente şi efecte secundare neglijabile. O balonare şi atât, ceva de genul acesta. Să ne gândim doar la faptul că medicina naturistă oferă alternative la antibiotice", spune Corneliu Moldovan, director al Institutului Naţional pentru Medicină Com plementară şi Alternativă din "Prof. dr. Florin Brătilă", din Bucureşti.


Magazinele Plafar ar dispărea


În noua legislaţie, medicamentele naturiste vor trebui să treacă prin faza de certificare. Cum procesul va fi similar celui prin care trec medicamentele alopate, costurile vor fi aceleaşi: între 90.000 şi 135.000 de euro. "Mi se pare de domeniul SF ca o firmă din România să plătească atât pentru a certifica un singur supliment", spune Moldovan.


Economic vorbind, pe lângă producători, cel mai mult ar avea de suferit lanţul de magazine Plafar, care s-ar găsi fără obiect de activitate şi va fi nevoit să se reorienteze.


Prohibiţia mută comerţul pe internet


Moldovan crede că, într-un final, interdicţia va viza medicamentele pe bază de plante noi introduse pe piaţă. "Cele care sunt pe piaţă au primit deja un aviz, sunt deja notificate la Ministerul Agriculturii", spune specialistul.


El consideră că această prohibiţie în UE ar încuraja pacienţii să-şi cumpere medicamentele naturiste de pe internet, acolo unde riscurile de a achiziţiona produse de proastă calitate sunt foarte mari.


Pe internet, 4 milioane de europeni au semnat o petiţie prin care cer restabilirea drepturilor medicinei naturiste.


PILULE FALSE ŞI EFECTE NEDOVEDITE


Studiile care au pus remediile naturiste la zid


În timp ce Corneliu Moldovan spune că ar trebui reglementate doar cazurile medicamentelor cu puternice efecte secundare, oficialii europeni susţin că au adoptat măsura în urma unor "studii îngrijorătoare". Unul dintre acestea a avut în prim-plan o pilulă de slăbit produsă în China şi vândută sub denumirea de "Herbal Flos Lonicerae" (Herbal Xenicol). Medicii britanici au ajuns la concluzia că medicamentul producea palpitaţii puternice. O persoană care folosea acest produs a avut nevoie de îngrijiri medicale. La investigaţii, s-a stabilit că medicamentul conţine o substanţă neprecizată pe ambalaj.
Potrivit Agenţiei britanice pentru Avizarea Medicamentelor, între 2005 şi 2011 au fost descoperite 280 de exemple în care medicamente vândute ca "100% naturale" conţineau puternice substanţe farmaceutice.


Pe lângă falsele medicamente naturiste, UE doreşte ca, prin această măsură, producătorii să dovedească eficacitatea remediilor. Aici e invocat un studiu, condus de această dată de americani, care a demonstrat că bolnavii de astm care au abandonat medicaţia clasică şi s-au tratat exclusiv naturist şi-au agravat starea de sănătate.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/uniunea-europeana-taie-elanul-medicinei-naturiste-928423.html

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”