Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

marți, 12 iulie 2011

Israelienii neinteresați de pacea cu palestinienii: Parlamentul israelian a votat o lege ce interzice orice tip de boicot al coloniilor

Parlamentul israelian a aprobat aseară o lege controversată ce pedepseşte orice formă de boicot al coloniilor evreieşti în teritoriile ocupate, după ce mai multe personalități culturale și academice au refuzat să mai participe la orice tip de activitate în Cisiordania.

Acest text a fost adoptat în a doua şi a treia lectură cu 47 de voturi contra 36, dintr-un total de 120 de membri, şi urmează a fi promulgat în următoarele două săptămâni. Primul ministru Benjamin Netanyahu, liderului partidului Likud, nu a participat la vot, menţionează AFP, preluată de Agerpres.
Legea prevede amenzi ce pot ajunge până la 50.000 de şekeli (aproximativ 10.000 de euro) pentru orice persoană sau instituţie cerând boicotul implantărilor evreieşti în teritoriile ocupate sau al produselor lor, asimilat unui boicot al Israelului.

Iniţiativa legii a venit după ce mai mult de 100 de personalităţi culturale, universitare şi scriitori israelieni au anunţat în septembrie că nu vor lua parte la nicio activitate culturală, discuţie sau conferinţă în colonii.
Reprezentanţii opoziţiei de stânga au protestat vehement împotriva caracterului antidemocratic şi autoritar al textului. Partidul Atzmaut (centru-dreapta) al ministrului apărării Ehud Barak nu a participat la vot, în timp ce Kadima (centru) şi Meretz (stânga laică), precum şi formaţiunile arabe s-au pronunţat împotriva legii.
Preşedintele şi consilierul juridic al Knessetului, Reuven Rivlin şi Yinon Eyal, şi-au exprimat teama ca legea să fie anulată de Curtea Supremă, pe motiv că ar încălca libertatea de exprimare. http://www.evz.ro/detalii/stiri/parlamentul-israelian-a-votat-o-lege-ce-interzice-orice-forma-de-boicot-al-coloniilor-937580.html

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”