Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

sâmbătă, 9 iulie 2011

Petrom sustine ca a descoperit in sud-vestul Romaniei un zacamant de gaze: Ar putea fi cea mai importanta descoperire de gaze onshore de pe teritoriul Romaniei din ultimii 6 ani

Petrom a anuntat ca a facut o descoperire importanta de gaze in urma explorarilor la sonda 4539 Totea. Sonda a fost forata in Sud-Vestul Romaniei, in regiunea Olteniei, la o adancime de 3.600 m si a avut ca obiectiv o potentiala acumulare mare, cu presiune ridicata, se arata intr-un comunicat al Petrom. "Carotajul geofizic a indicat mai multe intervale de hidrocarburi in Miocenul inferior. In perioada de teste s-a inregistrat, dintr-un singur strat, un debit maxim stabilizat de gaze si condensat de aproximativ 3.100 bep/zi (barili echivalent petrol pe zi). Rezultatele inregistrate pana la aceasta data indica faptul ca acesta ar putea fi un nou zacamant semnificativ, care urmeaza a fi determinat prin evaluare", precizeaza Petrom.

Este planificata o evaluare viitoare pentru a confirma ceea ce ar putea fi cea mai importanta descoperire de gaze onshore de pe teritoriul Romaniei din ultimii sase ani, se arata in comunicat.

UPDATE Sonda se afla in satul Negreni, comuna Licurici, judetul Gorj.

Productia experimentala pe sonda 4539 Totea este estimata sa inceapa la sfarsitul anului, imediat dupa conectarea sondei la infrastructura de conducte de gaze din apropiere.

"Ma bucur sa putem anunta acest succes, care ar putea reprezenta cea mai importanta descoperire de gaze onshore din Romania in ultimii sase ani. Rezultatele inregistrate in timpul testelor confirma potentialul zacamantului si asteptarile noastre in ceea ce priveste regiunea Olteniei, unde am concentrat investitii ridicate", a declarat Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare si productie.

Sonda 4539 Totea a fost sapata in urma unui program de explorare seismica 3D derulat recent. Trei probe de productie care au inregistrat succes au fost executate pe trei intervale reprezentative ale rezervorului, cu un debit maxim al productiei stabilizate de circa 3.100 bep/zi de gaze si condensat.

Pentru a determina dimensiunea acumularii, care este localizata intr-o zona cu complexitate geologica ridicata, Petrom va incepe un program de evaluare.

"Astfel de rezultate in activitatea noastra de explorare sunt esentiale pentru a furniza energie in Romania si sunt remarcabile avand in vedere ca ne desfasuram activitatea intr-o activitate care in Romania numara peste 150 de ani. Prin investitiile pe care le facem pentru utilizarea de tehnologii moderne asiguram accesul la zacaminte de gaze care pana acum nu au fost accesibile", a declarat, la randul ei, Mariana Gheorghe, CEO Petrom.

1 comentarii:

Opinii Libere spunea...

Toate zacamintele naturale trebuie sa apartina statului român, comunitatii nationale si nu sa apartina unor afaceristi straini sau fie si români.

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”