Un complex de beton de 4,5 kilometri construit de național-socialiști pentru a oferi pachete de vacanţă pentru 20.000 de persoane a fost parţial recondiţionat şi găzduieşte un hotel pentru tineri, scrie joi Spiegel. Proiectul este unul controversat, „neonaziştii” elogiind iniţiativa pentru că ar menţine viu visul lui Hitler de a le oferi vacanţe ieftine germanilor.
Soare, nisip şi kilometri întregi de beton național-socialist. Cel mai nou hotel pentru tineri din Germania se află la doar câţiva metri de una dintre cele mai bune plaje de la Marea Baltică, dar se află într-un complex cu un trecut foarte problematic.
Hotelul cu 400 de paturi, care se autointitulează ‘cel mai lung hotel pentru tineri din lume’, a fost inagurat la 1 iulie în fostul imobil turistic național-socialist din staţiunea Prora.
Iniţiativa este una controversată, numeroase persoane afirmând că o „monstruozitate arhitectonică cu un asemenea trecut dubios este ultimul loc în care oamenii ar trebui să-şi petreacă vacanţele”. Pe de altă parte, bloggerii „de extremă dreaptă” susţin pe forumuri că au sărbătorit deschiderea hotelului ca pe o continuare a strategiei național-socialiste de a le asigura germanilor vacanţe ieftine.
Asociaţia hotelurilor pentru tineret din Germania a turnat la rândul ei gaz peste foc publicând o broşură care prezintă istoria locului ca pe o atracţie turistică, menţionând că hotelul se află ‘în clădirile KdF celebre în lumea întreagă’. KdF este abrevierea de la organizaţia nazistă ‘Kraft durch Freude’ (‘Putere prin bucurie’), care încerca să promoveze idealuri național-socialiste prin intermediul unor activităţi recreative precum turismul în masă.
Staţiunea Prora făcea parte din strategia KdF în acea perioadă şi a fost concepută să ofere cazare pentru 20.000 de persoane la acel moment. Adolf Hitler era convins că Germania a pierdut Primul Război Mondial pentru că populaţia şi-a pierdut aplombul. Ideea sa era să creeze pachete de vacanţă ieftine pentru a forma noi generaţii fericite, puternice şi odihnite, capabile să câştige un viitor război.
Faţada secţiunii de 152 de metri în care se află hotelul pentru tineret a fost vopsită albă, contrastând cu culoarea maroniu-cenuşie a restului clădirii de şase etaje care înconjoară plaja, de care o separă doar o perdea subţire de arbori.
Hotelul are foarte mare căutare de amatorii de plajă, toate locurile fiind ocupate pentru sezonul de vară a acestui an şi efectuându-se deja rezervări pentru vara lui 2012.
Prora a reprezentat o durere de cap pentru guvernul german încă de la preluarea complexului, după unificarea Germaniei, în 1990. Construcţia acestuia a început în 1936, dar național-socialiștii nu au folosit-o pentru turism întrucât Al Doilea Război Mondial a început înainte să fie finalizată.
Proiectul este o mărturie a planului lui Adolf Hitler de a crea un complex uriaș pentru recreerea tuturor celor ce muncesc. Conform planului național-socialist, la Prora urma să fie construită o sală de festivităţi pentru 20.000 de oameni, două pontoane suficient de mari pentru acostarea navelor de pasageri, piscine cu generatoare de valuri, magazine, o şcoală, o centrală electrică, un spital şi chiar un solariu ultramodern.
După financiarul.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”