Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

miercuri, 27 iulie 2011

România peste 50 de ani: O ţară depopulată sau multiculturală? Sunteţi pregătiţi pentru un sistem social în care statul nu mai asigură pensia?

Cele mai recente estimări Eurostat spun că populaţia României este în continuă scădere, efect al valurilor de emigrări şi al sporului demografic negativ. Dacă în 2010 populaţia României era de 21.462.000 de locuitori, în 2035 se estimează că aceasta va scădea la 19.857.000, iar în 2060 la 17.308.000, relatează Gândul.

Odată cu depopularea, România se va confrunta şi cu îmbătrânirea populaţiei. Dacă în 2010 numărul persoanelor de peste 65 de ani reprezenta 14,9% din populaţia ţării, în 2060 numărul acestora va însemna 34,8% din populaţia totală, conform Gândul.

Acest lucru înseamnă un raport de dependenţă (procentul persoanelor care beneficiază de pensii raportat la procentul populaţiei active) de 64,8%. Procentul reprezintă cea mai mare valoare estimată la nivel UE, după Letonia, unde procentul este estimat la 68%.

Pe de altă parte, România se confruntă de ani buni cu un spor natural negativ. La noi în ţară avem 9,9 nou-născuţi la mia de locuitori, în timp ce rata decesului este de 12,1 la mia de locuitori.


Estimările Eurostat sunt însă optimiste, în opinia academicianului Emilian Dobrescu, sociolog şi economist, care a vorbit pentru gândul despre posibilele soluţii ale acestei probleme.

"Actuala statistică a Eurostat privind demografia europeană este optimistă, după părerea mea. Oricum, trebuie privită cu titlu de aproximaţie. De fapt ce înseamnă o statistică previzionată: că introduci într-un computer, într-un model, nişte date. Dacă datele alea în următorii cinci ani evoluează în alt mod decât în ultimii cinci ani, toată prognoza respectivă se schimbă", spune academicianul.

Cu toate acestea, academicianul Emilian Dobrescu crede că românii vor continua să plece din ţară, în special tinerii înalt calificaţi.

"Vor continua, în opinia mea, să plece în special tinerii români apţi de muncă, mai ales cei calificaţi şi înalt calificaţi să lucreze pe alte meleaguri unde sunt mai bine plătiţi, mai bine apreciaţi, unde vor simţi această asigurare a confortului material mai bine", spune academicianul.

"În foarte puţin timp, majoritatea forţei de muncă din România nu va mai lucra în ţară, ci în spaţiul mai larg al Uniunii Europene. Deja aproape jumătate din românii apţi de muncă sunt în Spania, Italia, Marea Britanie, Germania, Austria. Chiar dacă lucrurile vor merge rău şi acolo, este de imaginat că românii nu se vor întoarce în ţară, unde nu-i aşteaptă nimic bun, ci vor migra către alte ţări din Uniunea Europeană sau din afara Uniunii, în căutarea unor condiţii mai bune".

Singura şansă ca emigranţii români să se întoarcă în ţară ar fi ca economia României să crească, însă economistul Emilian Dobrescu spune că acest lucru nu o să se întâmple în viitorul apropiat.

"Aşa cum evoluează economia românească de câţiva ani şi cum sunt premise să evolueze în următorii ani, nu vor fi condiţii mai bune pe plan economic aici decât au fost până la izbucnirea acestei crize economice, financiare, bancare, planetare, deci până în 2008. Sunt voci care spun că în continuare aceste evoluţii financiare, monetare nu vor putea fi ţinute sub control şi aşteptăm chiar o furtună monetară perfectă cum a prezis doctorul Doom, doctorul Nouriel Roubini, care e specialistul planetei acum în astfel de preziceri", spune Emilian Dobrescu.

"În Uniunea Europeană se aşteaptă falimentele unor state. Chiar Statele Unite sunt pe cale de a intra în faliment. Cel mai răsunător faliment din istorie nu-l va da Grecia sau Cipru. Îl vor da, în curând, SUA, dacă nu vor veni cu noi metode de evaluare a acestui imens deficit bugetar cumulat în perioada consumatoristă".
http://www.mediafax.ro/social/romania-peste-50-de-ani-o-tara-depopulata-sau-multiculturala-sunteti-pregatiti-pentru-un-sistem-social-in-care-statul-nu-mai-asigura-pensia-8519176

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”