Gruparea patriotică ”Adevărata IRA” a revendicat recent atacurile asupra două bănci din nordul Irlandei, aceasta amenințând că va continua să aibă ca ținte obiective care au legătură cu lumea economică.
Într-o scrisoare adresată ziarului britanic The Guardian, reprezentanții IRA menționează că bombardamentele și viitoarele ținte din sistemul bancar reprezintă replica pe care gruparea o dă la ”lăcomia bancherilor” și urmăresc să transmită mesajul că ”deși mișcările naționaliste și cele de masă din Irlanda sunt fenomene distincte, ele nu sunt separate”.
Atacurile și limbajul folosit de grupare în încercarea de a le justifica să se înscrie în mișcarea de condamnare a sistemului bancar care se manifestă de-o parte și de alta a granițelor Irlandei, scrie The Guardian.
În declarația IRA se menționează: ”IRA a bombardat recent sedii de bănci: Atacurile sunt o parte integrantă a strategiei noastre îndreptate împotriva infrastructurii financiare care sprijină guvernul britanic capitalist și colonial din Irlanda”. ”Clasa oamenilor muncii suferă cel mai mult de pe urma reducerii accesului la unele servicii esențiale, iar sărăcia a devenit acum endemică. Familiile care și-au pierdut veniturile ca rezultat al crizei financiare - cauzate de bancheri - sunt acum intimidate și unele chiar evacuate din case”.
În comunicatul organizației se adaugă că ”clasa conducătoare de bancheri și politicieni este acum deconectată de consecințele politicilor și deciziilor sale dezastruoase”. În mai și august persoane mascate au bombardat două sucursale ale băncii Santander din Nordul Irlandei.
Sistemul financiar irlandez a fost unul dintre cele mai lovite de criza financiara.
Tot mai multe organizatii si autoritati care nu au legatura directa cu lumea financiara au tinut sa se implice sau sa isi exprime in ultimul timp un punct de vedere cu privire la criza financiara.
1 comentarii:
Interesant cum IRA isi indreapta atentia catre sistemul bancar.
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”